|
Iarna, Crăciunul şi colindătorii în poezia lui George Coşbuc Iarna  Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,Peste râuri pod să puie,Fără lemne, fără cuie,Fără nici un pic de fier;Şi găteşte-aşa deodată,Pod întreg, dintr-o bucată.
Iarna-i grădinar, când vreaPune albe flori la geamuri,Fără frunze şi cotoare,Fără chiar să aibă soare,Numai cum le ştie ea.Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,Dar când sufli, pier din faţă. Săniuţa Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguţa,
Hai copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuţa.
Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară;
Fără cai şi fără boi
Săniuţa fuge, zboară.
Toţi sunt rumeni la obraz,
Mulţi coboară şi mulţi suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alţii capătă cucuie.Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă-ncet şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumină şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu faclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e-n faşă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino şi te-nchină, zi: “Doamne-ţi multumesc”. În seara de Crăciun
Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână. Colindătorii
Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.
Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!
Ei cântă-nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit …
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.
Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.
Related news items: Newer news items: Older news items:
|
