Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarroti a fost unul dintre cei mai inspirati creatori din istoria artei si alaturi de Leonardo da Vinci, cel mai important artist in perioada de varf a Renasterii italiene. Geniul sau universal este deopotriva oglindit de pictura, desen, sculptura si arhitectura. A scris si poezii, in special in genul sonetului si madrigalului.

In timpul vietii sale, el a fost recunoscut drept cel mai mare artist in viata al Europei, iar astazi este considerat unul dintre cei mai mari artisti din toate timpurile.

In timpul vietii sale, Michelangelo a fost un prieten intim al printilor si al Papei, de la Lorenzo de Medici si pana la Leo al X-lea, Clement al VIII-lea si Pius al III-lea, al cardinalilor, al pictorilor si al poetilor. Chiar daca pare greu de crezut, Michelangelo si-a exprimat cel mai bine modul de a gandi, despre sine si despre lume, in poeziile sale, mai degraba decat in celelate opere. Multe dintre versuri se refera la arta si la greutatile pe care le-a intampinat in realizarea acesteia sau la filosofia neoplatonica si relatiile interpersonale. Michelangelo isi merita intr-adevar apelativul de „divin” asa cum l-a numit poetul renascentist Ludovico Ariosto.

Biografia si opera

Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma) a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni (administrator guvernamental) si ai Francescai di Neri di Miniato del Sera. Dupa intoarcerea la Florenta (centru al miscarii renascentiste), de unde provenea familia lor, Michelangelo este lasat in grija unei doici. Aceasta fiind fiica si sotie de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmura. Aceasta pasiune timpurie il determina sa paraseasca scoala, desi parintii lui ar fi dorit ca el sa studieze gramatica si sa se consacre studiilor umaniste.

Datorita prietenului sau, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descopera pictura si, in 1488, la doar 13 ani, este dat la ucenicie in cel mai vestit atelier de pictura din Florenta apartinand lui Domenico Ghirlandaio. In acea perioada, acesta, impreuna cu fratele sau David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella.

Demonstrand un talent evident, a fost luat sub aripa protectoare a lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducatorul Republicii Florenta si mare amator de arta.  La 14 ani incepe sa studieze sculptura pe langa Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate in gradina lui Lorenzo de Medici. Tot impreuna cu acesta a studiat si colectia de arta a familiei de Medici, in care se regaseau si vechi grupuri statuare romane.

In palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaste pe artistii care veneau la curte, devenita un centru important de cultura umanista. Printre acestia sa afla si poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poarta discutii despre Homer, Virgiliu, despre Dante si Petrarca.

Michelangelo va locui la familia Medicilor intre anii 1489-1492. In aceasta perioada realizeaza Lupta centaurilor si Madona della Scala.

Interesant de precizat este faptul ca in timpul in care Michelangelo a locuit la familia de Medici, se pare ca acesta si-a desavarsit cunostintele despre corpul uman. Artistul fugea in fiecare noapte din casa spre morga unde se aflau cadavre ale oamenilor strazii sau ale celor fara familii. Michelangelo facea disectii la lumina lumanarii, iar apoi schite si desene despre corpul uman in cele mai mici detalii. In acea perioada, din cauza efortului foarte mare si al mirosului insuportabil din fiecare noapte Michelangelo slabise foarte mult si devenise aprope de nerecunoscut in fata familiei sale. El a incercat mereu sa ascunda acest secret distrugandu-si aproape toate schitele si notitele cu desenele anatomice pe care le realizase.

Dupa moartea lui Lorenzo Magnificul, paraseste palatul si se intoarce la casa parinteasca. Florenta traverseaza in acea vreme o perioada tulbure, in care timp Michelangelo pleaca pentru un an la Venetia, dupa ce s-a oprit pentru un timp in Bologna, unde are ocazia sa admire operele lui Jacopo della Quercia si realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio.

Se intoarce la Florenta in 1495, iar in anul 1496, se duce pentru prima data la Roma, unde primeste cateva comenzi de sculptura din partea cardinalului Riario si a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculpteaza pentru bazilica Sfantul Petru celebra Pietà, a carei frumusete ii va face pe contemporanii artistului sa-i recunoasca geniul. Cea mai importanta lucrare de la inceputurile activitatii sale a reprezentat-o Pietà, o sculptura bazata pe un tip traditional de imagine a sacrificiului lui Iisus, care o infatiseaza pe Fecioara Maria tinand in brate corpul neinsufletit al lui Christos.  

In anul 1501, revenind la Florenta, primeste din partea Catedralei din Florenta, o comanda sa sculpteze o statuie monumentala a personajului biblic David. Statuia de 17 picioare, produsa in stilul clasic, demonstreaza cunoasterea exhaustiva a anatomiei umane si a formei artistice. In aceasta lucrare, David este prezentat in timp ce il urmareste pe adversarul sau Goliath apropiindu-se, avand toti muschii incordati si o pozitie care sugereaza miscarea iminenta. Finalizeaza sculptura in 1504, si cu acesta lucrare reputatia lui Michelangelo era consolidata definitiv.

In perioada cat a realizat a mai creat si alte opere de sculptura si pictura, printre care Tondo Doni si Tondo Pitti, care trezesc admiratia concetatenilor sai.

In 1504 el a consimtit sa faca o pictura murala pentru primaria din Florenta, pictura urmand sa-si gaseasca locul langa cea realizata de Leonardo da Vinci, un alt artist de seama al Renasterii, care a influentat opera lui Michelangelo. Aceste picturi murale, care infatisau scene militare, nu au supravietuit.

In 1505, a inceput sa lucreze la un grup de 12 apostoli din marmura, pentru catedrala din Florenta, insa a abandonat proiectul in momentul in care a fost contractat pentru a proiecta si sculpta un mormant masiv pentru Papa Iuliu al II-lea, in Biserica Sfantul Petru din Roma. Comanda consta in realizarea unui monumental mausoleu, in care arhitectura sa se imbine, in maniera clasica, cu sculptura. Sta opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmora. Era planificata construirea a 40 de statui pentru mormant, insa dupa scurt timp papa a ramas fara fonduri pentru acest proiect, iar Michelangelo a parasit Roma. La acest proiect va lucra, cu intreruperi, timp de patru decenii, desavarsindu-l abia in anul 1545.

In 1508, Papa Iuliu al II-lea i-a incredintat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine din Palatul Vatican, care initial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestui proiect gigantic a durat patru ani (1508-1512), artistul depune un efort istovitor, lucreaza mai mult singur, stand ore in sir pe schele. Michelangelo ar fi trebuit sa picteze figurile celor 12 apostoli, cand lucrarea a fost desavarsita cuprindea peste 3.000 de figuri pe o suprafata de aproape 500 de metri patrati. Frescele au fost sfintite cu ocazia sarbatorii Tuturor Sfintilor, in anul 1512. Giorgio Vasari povesteste: "Afland ca vor fi descoperite frescele, s-a adunat toata suflarea sa priveasca picturile, ramanand cu totii muti de incantare." Artistul a folsit culori vii care, dupa renovarea Capelei intre 1981 si 1994, si-au recapatat in intregime stralucirea.

In anii urmatori, Michelangelo se dedica realizarii decoratiilor pentru fatada bisericii San Lorenzo din Florenta, ramase insa in stare de proiect, si construirii unei sacristii cu mormantul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, incepe in anul 1521 lucrarile la cavoul familiei de Medici.

Intre timp Florenta devine din nou republica, insa va fi curand asediata de detasamentele papale si imperiale. Michelangelo primeste functia de inspector al fortificatiilor. Florenta capituleaza in anul 1530 si de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care face parte din aceasta familie, ii trece artistului cu vederea participarea activa la apararea orasului asediat. Michelangelo revine la lucrarile desfasurate in biserica San Lorenzo si la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrari care il vor absorbi vreme de cativa ani.

In anul 1534, papa Clement al VII-lea il aduce din nou la Roma, unde Michelangelo va ramane pana la sfarsitul vietii. Papa il insarcineaza cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtina cu tema Judecatii de Apoi. Cand la 31 octombrie 1541 papa Paul al II-lea, urmasul papei Clement, dezveleste pictura, toti cei prezenti raman uimiti in fata tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Iisus-Judecatorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltati de goliciunea personajelor, considerand opera ca pe o blasfemie.

Autoportrete Capela Sixtina

In anul 1549 este numit de papa „arhitect-sef si constructor al bisericii Sfantul Petru”, pentru a continua construirea bazilicii, inceputa de Bramante. Pana la sfarsitul vietii se ocupa mai mult de arhitectura: termina constructia palatului Farnese, executa planurile pentru sistematizarea pietii Capitoliului si pentru cupola bazilicei Sfantul Petru. Ultimele sale sculpturi trateaza din nou tema Pietà (pentru Domul din Florenta si altele).

Michelangelo a lucrat pentru papi si magnati. Geniul sau a deranjat anumiti artisti, cum ar fi, de exemplu, Leonardo da Vinci. Din cauza caracterului lui dificil si manierelor sale grosolane, Michelangelo nu a avut prieteni. Cei care se intalneau cu el, o faceau mai ales din obligatie. Nici el insusi nu cauta sa lege prietenii mai apropiate cu ceilalti.

"Cine parcurge scrisorile lui Michelangelo si marturiile despre el nu poate evita un moment de perplexitate: imaginea care se incheaga din amanunte e mai degraba a unui invingator invins! […] "N-am prieteni de nici un fel si nici nu vreau", exclama el. In schimb are, ca profetul Ieremia din Capela Sixtina, caruia i-ar fi imprumutat chipul sau, sapte riduri pe frunte. Sapte cercuri ale Infernului. […] Numai Michelangelo era in stare sa-si faca autoportretul in trasaturile unui martir jupuit de viu, Bartolomeu, in fresca Judecatii de Apoi. A ales suferinta maxima pentru a-si demonstra forta." Octavian Paler – Eul detestabil

In intreaga sa existenta, a existat o singura femeie, Vittoria Colonna, o poeta cu care a avut o relatie de sincera prietenie si pe care probabil a si iubit-o.

Michelangelo a trait o viata de efervescenta creatoare pana la moartea sa. Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la varsta de 89 de ani. Conform dorintei artistului, corpul sau va fi dus la Florenta, unde va fi depus intr-o cripta a bisericii Santa Croce.

Sculptura

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. In anul 1504, gratie grupurilor statuare Pietà si David, dobandise deja renumele de sculptor atat la Roma cat si la Florenta.

Pietà (1499), realizata de Michelangelo la varsta de 24 de ani, se indeparteaza cu mult de modul traditional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tanara, cu trasaturi imaculate. Suferinta ei inobileaza dragostea si frumusetea, cufundata in durere, sta cu capul usor aplecat, tinand tragic in brate trupul inert al fiului, care pare sa curga ca o unda de pe genunchii ei. Demonstrand aptitudini tehnice magistrale, el a reusit sa faureasca cele doua figuri perfect echilibrate, dintr-un singur bloc de marmura. Sculptura s-a dovedit a fi o capodopera a genului si contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.

Este singura lucrare semnata de Michelangelo. Semnatura poate fi vazuta pe centura care ii incinge pe diagonala pieptul Fecioarei. Conform spuselor lui Giorgio Vasari, la scurta vreme dupa instalarea lui Pietà in capela, Michelangelo a auzit unele remarci cum ca ar fi lucrarea unui alt sculptor, Cristoforo Solari, nu a sa. De suparare, Michelangelo a sculptat MICHAELA[N]GELUS BONAROTUS FLORENTIN[US] FACIEBA[T] (Michelangelo Buonarroti, Florenta, a facut-o) pe centura de pe pieptul Fecioarei Maria. Mai tarziu si-a regretat gestul de a se semna, considerandu-l o aroganta si a jurat ca nu-si va mai semna niciodata vreo lucrare.

De-a lungul timpului, Pietà a suferit mai multe deteriorari. Patru degete de la mana stanga a Fecioarei au fost sparte in timpul unei mutari. Au fost restaurate in 1736 de catre Giuseppe Lirioni, iar unii savanti sunt de parere ca restauratorul si-a permis sa aduca modificari, facand pozitia mainii mai putin "emfatica". Cea mai mare distrugere a suferit-o la 21 mai 1972, in Duminica Rusaliilor cand un geolog dezaxat mintal pe nume Laszlo Toth, a intrat in capela si a atacat sculptura cu un ciocan geologic strigand "Eu sunt Iisus Hristos". Martorii au luat bucatile de marmura care au sarit. Mai tarziu, unele dintre acestea au fost returnate, insa multe dintre ele nu, printre care si nasul Fecioarei, care a trebuit sa fie reconstruit dintr-un bloc taiat din spate. Dupa atac, capodopera a fost minutios restaurata si inapoiata bazilicii Sfantul Petru, imediat dupa intrare pe partea dreapta, intre Sfanta Usa si altarul Sfantului Sebastian, iar acum este protejata de un geam blindat.

In prezent, aceasta capodopera de o valoare inestimabila a sculpturii renascentiste se afla la Vatican, in Bazilica Sfantul Petru.

Statuia lui David (1501-1504) a fost realizata din insarcinarea consiliului municipal al Florentei. Cioplit intr-un bloc de marmora avand o inaltime de peste patru metri, personifica forta si siguranta. Statuia eroului biblic este un nud din marmura alba care masoara 4,34 metri (5,17 metri impreuna cu soclul). David apare ca un personaj plin de energie si forta, chipul minunat finisat si privirea indreptata catre stanga ii confera un aspect hotarat si brav.

Statuia a fost realizata dintr-un bloc de marmura alba de Carrara, abandonata dupa esecul altor sculptori. Michelangelo a stiut sa profite din plin de stramtimea blocului de marmura si sa forteze unul din defecte (o spartura in care artistul a sapat spatiul dintre bratul drept si tors) in favoarea sa. Adolescentul sculptat de Michelangelo este un atlet puternic, „maretia nudului viril”, spre deosebire de sculptura „David” realizata de Donatello, cu saizeci de ani mai devreme, care reprezinta, mai degraba, un „un erou androgin cu frumusete de efeb” Michelangelo a decis sa-l reprezinte pe David inainte de lupta, chiar in momentul in care il sfideaza pe uriasul Goliat. Atitudinea sa, un „contrapposto” nervos (greutatea sa corporala se sprijina pe un singur picior, iar linia soldurilor face opozitie cu cea a umerilor), tradeaza o „violenta stapanita”. David se pregateste sa arunce cu prastia (a carei curea trece peste umarul stang si de-a lungul spatelui sau) piatra cu care-l va lovi in frunte pe dusmanul sau.

Statuia lui Michelangelo devine incarnarea a ceea ce numim „virtus fiorentina”, virtutea republicana florentina, in sensul in care il intelegea Leonardo Bruni, cand scria ca „virtutile ancestrale ale romanilor si ale etruscilor s-au pastrat in legile sacre ale Florentei”. I

A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia in piata Signoria din centrul Florentei. In anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat in interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piata fiind ocupat de o copie.

Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (in biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav inlantuit si Sclav murind (prevazuti pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, in prezent in Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua si Noaptea, Amurgul si Aurora la mormantul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Ganditorul) reprezentandu-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (asa zisii Giganti), sculpturi neterminate aflate in Muzeul Academiei din Florenta.

Ceea ce este foarte interesant de precizat in legatura cu statuia lui Moise, este faptul ca el este reprezentat cu coarne! De obicei, aceste reprezentari se intalnesc doar la diavol si satiri. Insa nicaieri in Biblie nu sunt pomenite coarnele lui Moise. Totul a pornit de la o greseala de traducere, care in timp a fost corectata. In Exod, se spune ca dupa ce Moise a primit tablele cu cele 10 porunci, fata sa a devenit stralucitoare. (Iesire 34,29: „Iar cand se pogora Moise din Muntele Sinai, avand in maini cele doua table ale legii, el nu stia ca fata sa stralucea, pentru ca graise Dumnezeu cu el”)."Cuvantul ebraic “stralucitor” poate insemna si “a avea coarne/a fi incornorat”, de aici razultand si eroarea de traducere din secolul al IV-lea. Astfel, marele profet Moise a ajuns sa semene cu diavolul.

Pictura

Pana a-si castiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobandise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrari de pictura si chiar unul dintre putinele tablouri ale artistului - Michelangelo facand mai ales pictura murala in tehnica affresco - este La Sacra Famiglia (Sfanta Familie), cunoscuta si sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo in limba italiana deriva din rotondo, insemnand rotund). Un tondo este pictat in cerc, pe lemn fixat intr-o rama sculptata. In tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratati in maniera sculpturala si se diferentiaza in mod clar de celelalte personaje care populeaza fundalul, unde siluetele sunt realizate mai putin plastic si culorile sunt estompate. Artistul confera tabloului trasaturi specifice artei antice, revolutionand iconografia respectivei scene religioase traditionale. Raportarea la antichitate este caracteristica Renasterii, fascinata de vechea cultura greco-romana.

In 1508, Papa Iuliu al II-lea i-a incredintat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine din Palatul Vatican. Donato Bramante, arhitectul Basilicii Sfantul Petru si pictorul Raphael, l-au convins pe Papa Iulius al II-lea sa-l oblige pe Michelangelo, un sculptor cu putina experienta in pictura, sa decoreze capela. Cei doi conspiratori credeau ca Michelangelo nu va reusi sa lucreze la o scala atat de vasta, si astfel si-ar fi atras umilinta poporului. Istoricii sustin ca Bramante si Raphael ar fi recurs la aceasta strategie din cauza disputelor pe care Michelangelo le avea cu prietenul celor doi, Leonardo da Vinci. Michelangelo si da Vinci erau cele mai importante figuri artistice ale timpului, amandoi fiind foarte egocentristi. Niciunul dintre ei nu rata nicio ocazie de a se critica. Giorgio Vasari, un alt pictor important contemporan cu Michelangelo sustine ca maestrul a incercat sa refuze initial pictarea capelei si chiar l-a recomandat pe Raphael in locul sau. In final, constrans de Papa, Michelangelo este nevoit sa accepte. Fascinanta sa opera a avut efecte neasteptate si profunde asupra celor doi conspiratori. Vasari a scris mai tarziu ca Bramante, cel care detinea cheile capelei, i-a permis lui Raphael sa examineze picturile. Dupa ce i-a vazut creatia, Raphael s-a intors la biserica pe care o picta si a sters picturile la care lucra. „Poti sa citesti toate tratatele despre frumusetea sublima, si tot nu vei intelege aceasta notiune. Intra insa in Capela Sixtina si roteste-ti privirea: aici vei descoperi frumusetea in esenta ei pura” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugravirea boltei Capelei Sixtine, depunand un efort istovitor. Renunta la ajutoarele pe care le adusese de la Florenta si in cea mai mare parte lucreaza singur. Primul strat de tencuiala nu era suficient de rezistent, el inmuindu-se prea mult. Inlaturandu-l, artistul va folosi o noua mixtura de tencuiala, folosita pana astazi si numita “intonaco”, inventata de unul dintre asistentii sai, anume de Jacopo l'Indaco.

Michelangelo ar fi trebuit sa picteze figurile celor 12 apostoli, cand lucrarea a fost desavarsita cuprindea peste 3.000 de figuri pe o suprafata de aproape 500 de metri patrati. Frescele Capelei Sixtine au fost sfintite cu ocazia sarbatorii Tuturor Sfintilor, in anul 1512. Giorgio Vasari povesteste: „Afland ca vor fi descoperite frescele, s-a adunat toata suflarea sa priveasca picturile, ramanand cu totii muti de incantare.” Partea centrala, pe axa boltii, cuprinde noua scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de intuneric, Crearea astrilor, Dumnezeu desparte apele de pamant, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Pacatul originar si Izgonirea din rai, Jertfa adusa de Noe lui Dumnezeu, Potopul si Betia lui Noe. Pe curbele laterale ale tavanului, in partea de jos a compozitiei, artistul i-a asezat pe stramosii dupa trup ai lui Iisus Hristos. Deasupra lor au fost asezati profetii, femei si barbati, iar in capatul estic, deasupra altarului a fost asezat profetul Iona. In partea cea mai de sus, centrala, artistul a zugravit noua scene din cartea Facerii. De ambele parti ale acestor picturi sunt infatisate sibile si prooroci. Michelangelo foloseste culori stralucitoare care, dupa renovarea Capelei Sixtine in anul 1990, si-au recapatat in intregime prospetimea.

Decorarea peretilor altarului din Capela Sixtina - o suprafata masurand 17 metri in lungime si 13 metri in latime - reprezinta Judecata de Apoi. Michelangelo realizeaza primele schite in anul 1534 si se apuca de pictat in vara anului 1536, pentru a termina fresca in toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este infatisat ca o inspaimantatoare tragedie cosmica, umanitatea apare disperata si indurerata, cutremurata de perspectiva condamnarii vesnice. Personajele din aceasta scena sunt imense, foarte multe dintre ele fiind ingrozite si infiorate de duhurile rautatii. In partea superioara a scenei cu Judecata de Apoi, in partea dreapta, Bartolomeu isi tine in mana pielea, aceasta fiind un autoportret al artistului. Chiar si Fecioara Maria, aflata in stanga Judecatorului este infatisata ca fiind infricosata de scena si momentul acesta. Majoritatea personajelor sunt zugravite goale. Astfel, in ziua de 31 octombrie 1541, cand papa va dezveli lucrarea, toti vor ramane blocati inaintea acesteia. Efectul nu a fost cel scontat, astfel artistul este acuzat de imoralitate si blasfemie. In anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit sa se picteze o draperie menita sa acopere goliciunile personajelor. Creatia lui Michelangelo a ramas neinteleasa vreme de doua secole si adesea a fost acuzata ca fiind „perversa” sau ca “incalca convenientele”.

Autoportrete 

Michelangelo avea 75 de ani cand afirma: „Pictura, si mai ales fresca, nu este o ocupatie pentru cei ce au trecut de o anumita varsta”. Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscuta si sub numele de Capela Paulina. Frescele prezinta momente importante din viata apostolilor care au fundat Biserica Catolica: crucificarea Sfantului Petru si convertirea lui Saul.

Arhitectura

In anul 1535 lui Michelangelo i se acorda titlul de „arhitect, sculptor si pictor de frunte al palatului papal”. In 1539, contribuie la sistematizarea pietei Capitoline din Roma, proiectul sau a inceput totusi sa se realizeze abia in 1560 si s-a definitivat in secolul al XVII-lea. Alte opere arhitecturale ale lui Michelangelo sunt: Capela familiei de Medici si Biblioteca Laurentina din Florenta, Palatul Farnese si cupola Catedralei Sfantul Petru din Roma, dupa modelul cupolei Domului din Florenta realizata de arhitectul Filippo Brunelleschi.

Ultimul proiect arhitectonic al lui Michelagelo este biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicata pe locul uneia dintre salile apartinand Bailor lui Diocletian. Constructia a fost realizata la cererea Papei Pius IV formulata in 1561. Pentru a folosi coloanele originale din granit, Michelangelo a inaltat podeaua cu 2 m. Bolta centrala, ridicata de artist in 1571, este alba, lipsita de picturi sau ornamente, dar plina de maiestate, bine conservata si astazi. Acest proiect, de o maretie cu adevarat impresionanta, nu a fost finalizat de Michelangelo datorita mortii artistului.

Opera poetica

Genialitatea lui Michelangelo reflectata in artele plastice isi gaseste corespondenta si in creatia literara. S-a dovedit si un talentat poet, si s-au pastrat peste 300 dintre scrierile sale. Se pare ca in 1518, Michelangelo si-a distrus o parte din poezii, si este cunoscut faptul ca toata viata a amanat tiparirea scrierilor personale; versurile sale ar putea fi privite ca o justificare a artei si a iubirii, insa reusita ii facea rau, in egala masura ca si esecul. Sonetele sale, dedicate tanarului Tommaso de Cavalieri sau amintirii adoratei Vittoria Colonna, sunt pline de sensibilitate dar si de anxietate, exprimand lupta intre idealurile platonice si dorinta fizica imanenta. Au fost publicate in 1623 de stranepotul sau, Michelangelo cel Tanar, intr-o forma deformata: toate pronumele masculine schimbate in forma feminina, spre a ascunde aspectul homoerotic al poemelor. Abia in 1893 au fost restaurate in forma lor originala si traduse in limba engleza de John Addington Symonds. O admirabila traducere in limba romana a sonetelor - le Rime - apartine poetului C. D. Zeletin.

Surse si adrese web utile:

http://theologhia.wordpress.com/2010/05/31/mesajul-secret-al-lui-michelangelo-din-capela-sixtina-juxtapunera-creierului-uman-peste-imaginea-lui-dumnezeu/

http://en.wikipedia.org/wiki/Michelangelo

http://ro.wikipedia.org/wiki/Michelangelo_Buonarroti