Vineri, 05 Octombrie 2012 15:19

Abces dentar

 

Abcesul dentar reprezinta o infectie acuta care se manifesta prin acumularea de puroi in tesuturile moi ale cavitatii bucale din jurul dintilor sau maselelor si apar de obicei ca urmare a unor afectiuni dentare netratate. Puroiul se formeaza atunci cand organismul incearca sa lupte impotriva infectiei bacteriene.

 

Cauze

Cauzele aparitiei abceselor dentare pot fi multiple: un traumatism (lovire) al dintelui, o carie netratata, o afectiune a gingiei. Daca o carie a dintelui nu este tratata, interiorul lui - adica pulpa dintelui - se poate infecta. Bacteria se poate raspandi de la nivelul dintelui la tesuturile din jur si de dedesubt, formand un abces. Afectiunea gingiei duce la indepartarea gingiei de langa dinte, lasand spatii libere. Daca intr-unul din aceste spatii se acumuleaza resturi alimentare, in acel loc sa dezvolta bacterii, ducand la formarea unui abces. Daca placa dentara nu este indepartata in mod regulat si corect prin perierea dintilor si folosirea atei dentare, bacteriile se inmultesc si patrund prin tesutul moale din interiorul dintelui sau a gingiei, cauzand abcesul dentar. Abcesul poate duce la distrugerea osului din jurul dintelui.

 

Semne si simptome ale abcesului dentar

§         durere pulsatila, in special in timpul masticatiei (mestecarii) sau la atingerea dintelui;

§         senzatie de disconfort in timpul vorbirii si al masticatiei;

§         gingii rosii, tumefiate si schimbarea culorii dintelui;

·        umflatura asemanatoare unui cos pe partea gingiei dinspre obraz sau dinspre limba, in apropierea dintelui;

§         puroi consistent de culoare galbena sau sange care se scurge dintr-o zona rosie, umflata, din cavitatea bucala;

§         un gust neplacut in gura si respiratie urat mirositoare;

§         tumefierea in diferite partii ale gurii sau fetei;

§         senzatia ca dintele este impins din radacina sa si ca gura nu mai poate fi inchisa adecvat;

§         febra;

§         dureri de cap;

§         oboseala fizica.

Pe masura ca infectia se raspandeste, este posibil ca durerea sa mai scada in intensitate. Acest lucru se petrece datorita faptului ca osul maxilar din apropiere incepe sa se dizolve. In cazul in care se pierde prea mult os, dintele va deveni mai slab fixat si poate fi nevoie de extractia acestuia.

 

Investigatii

Se recomanda stabilirea unui consult stomatologic cat mai curand posibil in urmatoarele situatii:

§         durere detara usoara spre moderata;

§         durere dentara asociata cu o febra de 38 de grade Celsius sau peste;

§         tumefierea cavitatii bucale, a fetei sau a obrazului;

§         un dinte care este foarte sensibil sau doare cand se face o presiune asupra lui (cum ar fi in timpul masticatiei).

Medicul stomatolog va examina cavitatea bucala pentru a identifica prezenta de tumefactii sau de alte semne de infectie care sugereaza existenta unui abces dentar. Va lovi usor dintele, va pune un obiect cald sau rece pe dinte si va examina gingia din jurul dintelui. Va pune, de asemenea, intrebari in legatura cu durerea, de cat timp dureaza ea si unde este localizata exact. Poate fi necesara si efectuarea unei radiografii dentare.

 

Tipuri de abcese dentare

Abcesele dentare obisnuite (periosoase) pot fi subperiostale - sub periostul osului, sau submucoase - cand puroiul erodeaza periostul si se infiltreaza sub mucoasa.

Abcesul alveolar este cel mai intalnit tip de infectie dentara acuta si apare in tesutul osos din jurul unui dinte. In general, in mai putin de doua zile, abcesul ajunge sub mucoasa si, daca nu se intervine de urgenta, apare drenarea spontana a puroiului sau abcesul se cronicizeaza. Inainte de interventie se realizeaza anestezie prin infiltratie si/sau tronculara. Incizia chirurgicala se realizeaza la nivelul bombarii maxime, iar pentru un drenaj eficient se mentin marginile plagii indepartate 24 - 48 de ore, cu o lama de cauciun sau cu un dren.

Abcesul parodontal sau marginal apare la nivelul gingiei, langa dintele afectat si se produce datorita microbilor din pungile parodontale. Inainte de tratament se realizeaza anestezie loco-regionala prin infiltratie. In cazul in care dintele este foarte mobil, acesta se extrage, realizandu-se astfel direct drenajul. Daca dintele este viabil si abcesul este situat oral, se incizeaza vertical. Pentru un abces vestibular se indeparteaza gingia cat mai mult de os, dranajul avand loc prin apasare pe punga parodontala. Dupa interventia de urgenta este necesara interventia chirurgicala pentru corectarea gingiei.

Abcesul pericoronar reprezinta infectarea gingiei deasupra unui dinte neerupt, impactat, de obicei molarul de minte. In aceasta situatie abcesul este mai rar; de obicei gingia doar se inflameaza.

 

Tratament abcese dentare

Abcesul dentar este tratat de medicul stomatolog. In cazul unui abces dentar se recomanda:

§         antibiotice cu scopul distrugerii bacteriei care a cauzat infectia;

§         se realizeaza o "gaura" in partea de sus sau in spatele dintelui, astfel incat sa poata fi drenata infectia. De obicei, acest lucru va duce la indepartarea durerii.

§         in cazul in care este necesar, se face o mica incizie in zona tumefiata din apropierea dintelui ca sa se poata face drenarea.

In cazul in care partea interioara (pulpa) dintelui este infectata, medicul stomatolog trebuie sa faca un tratament pe canalul radacinii. In cazul in care tratamentul canalului dentar nu poate fi facut sau este ineficient, se recomanda extractia dentara. De asemenea, si in situatia in care infectia a distrus foarte mult pulpa dentara, dintele trebuie extras.

Tratament ambulatoriu (la domiciliu)

Pentru reducerea durerii si a tumefierii fetei si a obrazului cauzate de un abces dentar se recomanda aplicarea de comprese (pungi) cu gheata pe partea externa a obrazului. Trebuie evitata caldura!

Se mai pot incerca, de asemenea, medicamente eliberate fara prescriptie medicala, care amelioreaza durerea la nivelul fetei sau a obrazului, precum:

§         Acetaminofenul (Paracetamol) poate scadea febra si poate alina durerea, dar nu reduce tumefierea

§         medicamente care reduc tumefactia (de exemplu Ibuprofen, Naproxen sau Ketoprofen)

§         Aspirina, care poate, de asemenea, reduce tumefactia. Unele persoane nu ar trebui sa ia Aspirina (femeile insarcinate, persoane care au avut in trecut probleme de coagulare/sangerare si persoanele mai tinere de 20 ani).

Se recomanda citirea cu atentie a prospectelor medicale. Se recomanda consultarea de urgenta a medicului stomatolog daca durerea nu scade in intensitate dupa 2 ore de la administrarea unui antialgic la domiciliu. In cazul in care este vorba de un abces dentar, durerea persistenta poate fi semnul raspandirii infectiei.

Profilaxie

Abcesul dentar poate fi prevenit printr-o igiena orala corespunzatoare, care sa preintampine aparitia placii bacteriene, precum si printr-o alimentatie sanatoasa, saraca in grasimi, zaharuri, sodiu.

Cel mai bun mod de prevenire a infectiilor bacteriene este ingrijirea adecvata a dentilor si a gingiilor:

§         perierea dintilor dimineata, seara si dupa fiecare masa. In cazul in care nu se poate face perierea dintilor dupa fiecare masa, se recomanda utilizarea apei de gura sau mestecarea de guma fara zahar;

§         folosirea zilnica a atei dentare;

§         consulturi stomatologice regulate, care ar putea include si efectuarea de radiografii dentare;

§         adoptarea unei diete sanatoase, care sa includa cereale integrale, legume si fructe, saraca in grasimi si sare, limitarea sau chiar evitarea consumului de alimente si de bauturi dulci. O nutritie buna ajuta la mentinerea gingiilor sanatoase si la prevenirea cariilor dentare;

§         evitarea fumatului sau folosirea a altor forme de tutun. Consumul de tutun incetineste capacitatea de vindecare si creste riscul de aparitie a afectiunilor gingiilor si a cancerului cavitatii bucale si de gat.

Unele persoane pot avea o gura foarte uscata. Acest lucru poate cauza aparitia de carii dentare profunde, care se formeaza rapid si care pot duce la infectarea pulpei dintelui si evoluarea catre un abces. Se pot preveni aceste probleme prin clatirea periodica a gurii cu apa, prin folosirea de guma de mestecat sau bomboane fara zahar. In cazul in care apar simptome severe ale gurii uscate, poate fi necesare medicamente pentru tratarea acestei probleme.


Related news items:
Newer news items:
Older news items: