Interferente.ro Cultura Religie Acatistul sfantului antonie cel mare

Luni, 30 Aprilie 2012 17:54

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

 

Sfântul Antonie cel Mare e prăznuit de biserica ortodoxă pe 17 ianuarie.

 

Rugăciunile începătoare, apoi:

 

Condaculul 1:
Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţa veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Icosul 1:
Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună cetăţean cu îngerii, căci ca un om fără de trup ai vieţuit pe pământ, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, odrasla cucernicului Părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei Maicii Sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, povăţuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, prin care Dumnezeu s-a preaînălţat;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 2-lea:
Văzându-te pe tine, de Dumnezeu purtătorule, vrăjmaşul, la înălţime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puţin s-a ruşinat de sporirea ta, care, nevoindu-te cu trupul şi înălţându-te cu sufletul, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea:
Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii; deci în mormânt închizându-te, prin multe necazuri te-ai înţelepţit, nădejdea spre Dumnezeu punându-ţi, pentru care auzi acestea :
Bucură-te, insuflătorule al nădejdii în Dumnezeu;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimanti de rănirile lui;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decat toţi monahii, lumina cea mai strălucită;
Bucură-te, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioşilor;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a sfinţilor;
Bucură-te, luminat desluşitor al înţelepţilor;
Bucură-te, luceafărul strălucitor al luceferilor;
Bucură-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic, risipitor al trandăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 3-lea:
Puterea Celui Preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că văzând pornirea vrăjmaşilor cea neputincioasă venind asupra ta, neclintit ai rămas şi, cu darul înconjurat fiind de toate părţile, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 3-lea:
Având dumnezeiască dorinţă, încă mai mult a fi necăjit, cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut dumnezeiescul har; că din cer lumina pogorându-se, te-a cercetat pe tine în nevoinţă, şi glas ai auzit, întărindu-te şi grăind :
Bucură-te, fiule al dumnezeieştii lumini;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclia cea nestinsă a liniştii;
Bucură-te, canonul cel preadrept al înfrânării;
Bucură-te, privirea cea preadulce a îngerilor şi a oamenilor;
Bucură-te, mărirea cea laudată a celor aleşi;
Bucură-te, izgonitorule al patimilor omeneşti;
Bucură-te, îmbogătitorule de dumnezeiesc har;
Bucură-te, Părinte întâistătător al părinţilor;
Bucură-te, preacinstite iscusit păzitor al celor neînsoţiţi;
Bucură-te, cel ce covârşeşti întru cunoştinta pe cei întelepţi;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşii cei căzuţi ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 4-lea:
Aprins fiind de dumnezeiască dorinţă, către muntele pustiului ai alergat, Antonie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate, un disc mare de argint a pus înaintea ta, însă tu ca pe un gunoi defăimându-l cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 4-lea:
Nevoindu-te mai presus de fire, Părinte Antonie, şi biruind relele vicleşuguri diavoleşti, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, făcându-te cetăţean al pustiei, auzi acestea :
Bucură-te, canonul şi temelia pustnicilor;
Bucură-te, plângerea împotriva răilor vrăjmaşi;
Bucură-te, slujitorule al slujbelor celor mai bune;
Bucură-te, dătătorule al celor ce cer cele dumnezeieşti;
Bucură-te, că rău ai pătimit, vrăjmaşului împotrivindu-te;
Bucură-te, că, unindu-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minunea cea preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce eşti rana grea a demonilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înaintestătător al credincioşilor;
Bucură-te, prin care s-au deşertat cetăţile;
Bucură-te, prin care munţi în cetăţi s-au schimbat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 5-lea:
Vrând a trece Nilul, Părinte de Dumnezeu purtătorule Antonie, luntre neaflându-se, te-ai suit pe un crocodil, mergând spre cercetarea rugătorilor tăi, cântând împreună cu dânşii lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 5-lea:
Văzându-te tinerii Egiptului în pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, şi auzind învăţătura ta, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare; pentru care, slăvind pe Dumnezeu, grăim ţie :
Bucură-te, cel ce eşti om între îngeri;
Bucură-te, cel ce eşti înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin pildele tale, pământul l-ai facut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai surpat sprânceana demonilor;
Bucură-te, cel ce ai înălţat viaţă muritorilor;
Bucură-te, tăinuitorule al dumnezeieştii stăpâniri cea în trei Sori;
Bucură-te, povăţuitorule al dumnezeieştii petreceri;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, că ne povăţuieşti pe noi a urma ţie;
Bucură-te, că urmând poveţelor tale, adunăm sufletului bogăţie;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 6-lea:
Propovăduitor al dreptei credinţe celor fără de Dumnezeu te-ai arătat şi voind a te face mucenic, cu bărbăţie în oraţ ai intrat; dar, neîmplinindu-ţi dorinţa, cu singură bunăvoinţa te-ai făcut desăvârşit nevoitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea:
Ca un luceafar în pustiul Egiptului strălucind, întunericul înşelăciunii ai gonit şi, săvârşind pururea tămăduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit; pentru care primeşti de la noi acestea :
Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;
Bucură-te, prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiască mângâiere a bolnavilor;
Bucură-te, harul cel dumnezeiesc al călătorilor;
Bucură-te, că ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, preafericite, cel ce de toţi te-ai depărtat;
Bucură-te, că îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce viaţă îngerească ai uneltit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slujitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mijlocitor către Domnul;
Bucură-te, povăţuitorul poporului către Dumnezeu;
Bucură-te, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 7-lea:
Rămânând în munţii pustiului marele Antonie, hrana de la saracini avea, apoi lucrând pământul, cu grâu şi cu finice se hrănea, fiarele înfricoşându-se, iar pe credincioşi îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 7-lea:
Nou oraş ai arătat adâncimea pustietăţii, Antonie fericite, cel deopotriva cu îngerii; căci ca un alt Ierusalim şi Sinai muntele tău s-a preamărit, şi ca un alt Moise şi Ilie arătându-te, auzi acestea :
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucură-te, cel ce blândeţii lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apa monahilor în loc însetat;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe monahi;
Bucură-te, cel ce ai povatuit îndeosebi pe cei greşiti;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai gonit patimile cele sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupeşti;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 8-lea:
Străină minune! Văzând vânarea în multe feluri, nicidecum nu te-ai înspăimântat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dumnezeiasca ta faţă văzând, de frică fiind cuprins, îndată a murit, făcându-te tu pilda tuturor celor ispitiţi, a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea:
Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înălţarea sufletului lui Ammun, pe care ai arătat-o celor împreună cu tine întrebat fiind de dânşii, de Dumnezeu purtătorule Antonie; deci, văzând sfinţenia ta, minunându-ne, grăim ţie :
Bucură-te, însuţi văzătorule al tainelor;
Bucură-te, trecătorule cu vederea al pământeştilor lucruri;
Bucură-te, luminarea adevărată a celor necunoscători;
Bucură-te, grabnică supunere a supuşilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare, că pe cele de faţă le vedeai;
Bucură-te, că arătai cu putinţa pe cele cu neputinţa;
Bucură-te, că ai mântuit pe tinerii cei îndrăciţi;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înalţarea sufletelor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieşirea lor;
Bucură-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucură-te, cinstita împodobire a credincioşilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 9-lea:
Tot darul cel dumnezeiesc, ca şi Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut şi tu, toate tuturor, pe toţi covârşindu-i Antonie, până şi în văzduh te-ai răpit, cuvioase; pentru care, încutremurat cu totul cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea:
Pe ritorii cei mult vorbitori, ca pe nişte peşti fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, de Dumnezeu purtătorule, că, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat şi mărit; pentru aceasta cântam ţie :
Bucură-te, versul înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înţelept decât toţi filosofii;
Bucură-te, cel mai iscusit şi mai înalt în cuvinte;
Bucură-te, preamărita auzire şi grăire a celor înţelepţi;
Bucură-te, preacinstita oglindire a monahilor şi a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veseleşti auzul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filosofilor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după împărtăşire;
Bucură-te, înalţarea preacuvioşilor după străduire;
Bucură-te, prin care s-a înfiinţat monahismul;
Bucură-te, prin care s-au îndreptat credincioşii;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 10-lea:
Grăbindu-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte, după porunca dinainte primită de la Dumnezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; şi, împiedicându-te de multe ispite, nu te-ai înfricoşat de relele întâmplări şi, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întristarea, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea:
A doua oară, făcând călătoria marele Antonie şi grăbindu-se către Pavel Tebeul, a văzut înalţarea sufletului lui; deci, alergând şi găsindu-l mort, l-a îngropat, luându-i îmbrăcămintea; pentru care grăim lui :
Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoinţele lui Pavel;
Bucură-te, slujitorul îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit vieţuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogăţit cu a lui făptură bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut înşelăciunea eresurilor;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucură-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtaşul dreptei cunoştinţe;
Bucură-te, buna mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, buna insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 11-lea:
Nevoind Valachie, cel de cele arieneşti cugetător, a cunoaşte pe Fiul, Dumnezeu preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, Antonie; şi el, ticălosul, luând cele după faptele sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea:
Lumina, trimisă de Luminătorul cel mare, arătându-te tu Antonie, ai luminat pe toţi, şi pe ucenicii tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viaţă de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinşi, cântau ţie acestea :
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele cereşti;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele sufleteşti;
Bucură-te, că ieşirea ta mai înainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule ai înţelepţiţilor de Dumnezeu apostoli;
Bucură-te, prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, prin care înţelepţii se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei tale celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul urmându-ţi sfaturile;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 12-lea:
De mare dar s-a învrednicit marele Atanasie, luând amândouă hainele tale, de Dumnezeu purtătorule Antonie, şi scriind dumnezeiască viaţă ta, cea de una sută şi cinci ani, cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea:
Cânţi împreună cu îngerii ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, fericite, cântarea cea întreit-sfânta lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstim pe tine, Antonie, şi cu dragoste cântăm acestea :
Bucură-te, locuitorul celor cereşti;
Bucură-te, împodobitorul celor pământeşti;
Bucură-te, cel ce împreună petreci cu îngerii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu sfinţii;
Bucură-te, pururea lăudătorule al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, strălucitule păstor şi învăţătorule al ucenicilor tăi;
Bucură-te, înaintestătător al tuturor cuvioşilor;
Bucură-te, preacinstitule conducător al celor necăsătoriţi;
Bucură-te, cel ce eşti cald mijlocitor al celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

 

Condaculul al 13-lea:
O, preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule Antonie, căpetenia părintilor şi slavă cuvioşilor, primeşte de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

 

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: