Arborele de tisa

Tisa (Taxus baccata) este un arbore putin inalt (pana la 12 m), adaptat mai ales la un climat oceanic. Odinioara, avea o larga raspandire, insa azi exista doar exemplare sporadice, rar palcusoare, care sunt imprastiate prin Europa, nordul Africii si vestul Asiei.

In Romania, in Carpatii nostri sunt detectati cam 200 de localitati in care se gaseste tisa, pierduta in intinsul padurilor umbroase de fag si de molid-brad. In prezent, ca specie salbatica, tisa se mai intalneste sporadic in Carpati, prin Muntii Bucegi, Muntii Latoritei, Muntii Buzaului, Masivul Ceahlau, Muntii Banatului, Muntii Apuseni, Muntii Maramuresului. Alaturarea de corn e copacul de la noi care creste mai incet. La 100 de ani, ii poti cuprinde trunchiul cu palmele intinse. Multe sute de ani au trebuit sa creasca exemplarele foarte rare astazi, care au ajuns la inaltime de peste 100 de metri si la grosime mare. Gerurile aspre, ca si razele directe, tari ale soarelui, ii sunt dusmani. Toamna, din verdele inchis al frunzelor puncteaza des fructele carnoase, rosii, ca ciresele, ce invelesc semnitele.

Adesea, a fost taiat pentru lemnul valoros. Lemnul tisei, deosebit de tare si in aceeasi vreme elastic, de culoare frumoasa, rosiatica, a fost mult cautat si pretuit pentru mobila aleasa – in vechime si pentru confectionarea armelor. Azi, la noi tisa e ocrotita, fiind declarata monument al naturii si e oprita chiar si comercializarea obiectelor facute din tisa. Adeseori se planteaza prin parcuri si gradini ca specie ornamentala. Acum se cauta si radacinile unor tise taiate sau uscate si se fac din ele mici tabachere, pipe, cutiute, si acestea tot mai rar.

Tisa e in rapida scadere la noi si altunde. Desigur, omul a contribuit mult la disparitia statiunilor de odinioara, la raritatea exemplarelor stinghere.

Cercetatorii istoriei vegetatiei de pe Terra socot insa ca soarta tisei e pecetluita. E o specie in agonie, imbatranita, cu vitalitate scazuta. Cauzele acestei decadente, premergatoare stingerii speciei, nu se cunosc. Soarta tisei e asemanatoare cu a unor plante si animale, care au disparut, fara a se putea pune aceasta in sarcina omului, care, pe cand acele plante si animale existau, aceasta inca nici nu isi facuse aparitia. Marele proces al evolutiei nu s-a terminat prin semeata creatura: omul.

Cu exceptia fructelor, tot copacul este toxic. In popor, se spunea ca pana si umbra tisei este otravitoare. Samanta si frunzele acumuleaza numeroase toxine, insa arilul comestibil, aromat si atractiv, poate sa ascuda pericolul. Toxicitatea arborelui de tisa este determinata de un alcaloid numit taxina si de un glicozid, taxacatina. Important de stiut este ca frunzele tisei sunt mult mai toxice iarna decat vara.