Arhitectii lumii animale

Oamenii apreciaza, adesea, cuiburile unor pasari ca pe niste capodopere, unice in genul lor. Dar aceasta adaptare la viata de deasupra solului isi are omologul si sub pamant, in viziunile la fel de remarcabile prin “arhitectura lor” sapate de unele specii de manifere, iar unele dintre ele vadesc chiar o asemenea perfectiune incat intrec mult realizarile animalelor citate in mod obisnuit ca exemplu. Cand, unde, si de ce si-au ales insa aceste fapturi refugiul in lumea subterana? Evident, la aceasta intrebare este greu de raspuns, mai cu seama ca geologia si paleontologia nu au descoperit inca nici un animal de vizuina fosil.

Viziunile sunt foarte doesebite intre ele. Unele sunt doar adaposturi provizorii, altele sunt folosite un anotimp, in fine, altele sunt socotite de locatarii lor drept domiciliu permanent. Printre acestea din urma, exista unele care ar putea fi comparate cu niste conace stravechi, prin „incaperile” carora s-au perindat multe generatii. De asemenea, o vizuina poate folosi unui singur individ sau unui singur sex sau, dimpotriva, poate fi un adevarat sanctuar familial. In sfarsit, exista vizuini care adapostesc familii diferite si uneori specii diferite, alcatuind colonii care, cu timpul, pot capata aspectul unor intinse orase subterane. Evident, studierea vizuinelor nu este deloc usoara, deoarece este aproape imposibil de surprins viata ascunsa care se desfasoara in intunecoasele incaperi subterane sau in paianjenisul galeriilor si totusi, dand dovada de o mare rabdare si facand sapaturi minutioase, naturalistii au izbutit sa-si faca o idee destul de exacta despre arhitectura unor locuinte subterane si obiceiurile locatarilor lor.

O prima constatare a fost aceea ca, asa cum o dovedeste exemplul marmotei care isi umple adapostul cu fan si-si astupa intrarile, una din principalele functiuni ale unei viziuni este aceea de a proteja animalele impotriva exceselor climei. Ursul alb, se stie, isi sapa vizuina in zapafa si gheata. In timpul sederii, caldura corpului largeste progresiv gaura, iar respiratia intretine in zapada o trecere permanenta prin care patrunde aerul. Microclimatul constant care se stabileste astfel in vizuini, nu constituie insa, numai un mijloc de protectie impotriva frigului, ci permite supravietuirea si in zonele de desert unde, daca animalul s-ar expune temperaturilor toride de varf, ar muri. In desertul Karakum, unde s-a masurat diferente de temperatura de la suprafata solului si aceea a aerului din vizuina unui mic rozator, s-a constatat ca ea este de 31°. In schimb, noaptea, temperatura din interior este cu 16° mai mare decat aceea de pe sol. Alte observatii, in Sahara, au aratat ca, pentru a scapa de arsita, e suficient ca animalul sa patrunda 10 cm in sol.

Dar, animalele de vizuina sunt multe si despre viata lor se pot scrie foarte multe. Sa ne oprim, totusi, pentru originalitatea sa, la tipul de vizuina pe care l-am putea compara cu un stravechi conac. E vorba de vizuina bursucului, pe care acesta o utilizeaza timp de generatii si care este o adevarata proprietate de familie. Rezultatul acestui obicei? Un intreg labirint cu arhitectura foarte complexa, deseori pe 2 sau 3 nivele si avand o suprafata de sute de metri. Un zoolog englez citeaza chiar o vizuina veche de mai multe secole si care are reputatia de a fi una din cele mai vaste din comitatul Somerset. La altele, au putut fi remarcate pana la 50 „usi” si coridoare de comunicatie si chiar „cabinete de toaleta”, niste mici puturi sapate in preajma vizuinii.

Se pare ca inteligentele rozatoare isi construiesc conacul subteran conform unui plan general, pe care il modifica dupa gust si conditiile de sol. Cateva galerii principale conduc la o incapere spatioasa, probabil sapata la originea constructiei, in alte „dormitoare”. Studierea vizuinelor de viezure a relevat ca incaperile sunt tixite cu materiale destinate „paturilor”, de obicei frunze de arbusti, paie sau iarba. Unii cercetatori cred ca viezurii batrani isi dau obstescul sfarsit in paturile lor din incaperile subterane, ale caror intrari sunt mai apoi zidite de supravietuitori. Dupa alte pareri, lucrurile s-ar petrece insa altfel. Intr-adevar, un alt cercetator afirma ca viezurii si-ar ingropa raposatii in gropi special sapate in afara vizuinelor.