Arsenie Boca - despre post şi rugăciune

Părintele Arsenie Boca, „Sfântul Ardealului” a căutat să dea credincioşilor sfaturi de îndreptare şi lucrare intru viaţa duhovnicească.

În orice aspect al vieţii spirituale trebuie să fie o rânduială şi fiecare gest are însemnătatea şi rolul său.

Iată ce spunea Părintele Arsenie despre imbinarea dintre post şi rugăciune:

„Postul e vechi şi începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale.

Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingerile. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde.

Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simţuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simţuri şi închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora. E lucru de mirare, zice Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind netrupească, de la trup se spurcă şi se întunecă şi că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la ţarină se subţiază şi se curăţă.

Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de Rugăciunea minţii. La intrarea în călugărie, rugăciunea vameşului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau Rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii.

Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.”