Joi, 25 Noiembrie 2010 23:07

Aseară pe-nserate

 

Aseară pe-nserate,

Fecioara Maria

În Viflaim cetate

Călătorind sosea.

 

 

 

Şi fiind obosită

Sălaş îşi căuta,

Şi-n Viflaimul mare

Nimenea n-o primea.

 

Atunci Sfânta Fecioară

Din Viflaim ieşea

Şi-n câmp, într-o poiată

De vite se-aşeza.

 

Şi între dobitoace

Pe fânul cel struhos,

Prea Sfânta Născătoare

Născut-a pe Hristos.

 

Micuţul Iisus plânge

Maică-Sa-L mângâia.

O, nu  plânge, Iisuse,

Că Tu cunoşti lumea.

 

Că lumea asta mare

Prin Tine s-a zidit

Prin Tine şi prin Tatăl

Şi Dumnezeu cel Sfânt.

 

Răsună blând, spre seară,

Al clopotelor cânt

Că vine, vine iară,

Iisus, pe acest pământ.

 

El vine-n leagăn verde,

De îngeraşi purtat

Să scape lumea-ntreagă

De rău şi de păcat.

 

Sculaţi creştini degrabă

Şi colindaţi frumos

Şi faceţi loc în casă

Copilului Hristos.

 

La fiecare casă

Se-aud colindători

Colinda lor duioasă

Răsună până-n zori.

 

 


Related news items:
Newer news items: