Interferente.ro Turism Statiuni balneare Baile Herculane repere in timp

Joi, 16 Mai 2013 15:40

Baile Herculane - repere in timp

Puterea tamaduitoare a izvoarelor calde sau fierbinti din Valea Cernei era cunoscuta chiar in perioada preistorica. Prezenta de schelete omenesti, uneori cu leziuni patologice si resturi de carbune, provenite din arderea lemnelor de molid si alun, gasite la “Grota Haiducilor” si in alte pesteri din apropierea statiunii Baile Herculane reprezinta dovezi ca in preajuma acestor izvoare calde isi cautau tamaduirea oamenii de la sfarsitul paleoliticului, adica de acum 12.000 – 8.000 ani i.Hr.

Cele dintai informatii documentare asupra Bailor Herculane sunt din perioada cuceririi Daciei de catre romani (101-106 d.Hr.). Legiunile romane care au urcat pe valea raului Beca-Reca pe drumul Dierna-Tibiscum (Orsova-Timisoara) au construit pe locul comunei de azi, Mehadia, o cetate care s-a numit Media, descoperind in acelasi timp si sursele termale aflate pe Valea Cernei. Dupa transformarea Daciei in provincie romana, Baile Herculane au fost puse in adevarata lor valoare, intrucat se aflau langa castrul militar Dierna. Romanii, mari amatori de bai calde, stiau sa pretuieasca valoarea igienica si tamaduitoare ale bogatelor izvoare termale de aici.

Se presupune ca insusi Traian a dat ordin sa se construisca stabilimente pentru bai, apeducte, din care s-au gasit unele fragmente pe langa vechea baie a lui Hercule, si drumuri care sa faca legatura cu celelalte sosele pietruite, construite de el. Deci, intre 106-117 d.Hr. s-a amenajat locul de cura termala denumit “Ad Aquas Herculis Sacras ad Mediam” (“apele sacre ale lui Hercule de langa Media”), inchinat, ca toate apele calde, vindecatoare, zeului Hercule. Imparatii romani Hadrian, Antonius Pius si Marc Aureliu au continuat constructiile si amenajarile la Baile Herculane.

Romanii foloseau apele termale pentru dusuri si afuziuni, precum si etuve pentru sudatii – umede sau uscate. Cele umede le efectuau direct in natura, metoda practicata si de romani la sfarsitul secolului al XVIII-lea – dupa cum consemna istoricul Italian Francesco Griselini in 1776, cand a vizitat Baile Herculane, uimit de felul cum fac romanii baia. Tot de la romani ne-a ramas si durata curei balneare de trei saptamani. In cei aproape 200 de ani de stapanire romana apele termale ajunsesera la o asemenea dezvoltare, incat devenisera cunoscute in intregul imperiu roman.

Vilegiaturistii nu proveneau numai din Dacia, cei mai multi venind de peste Dunare, mai ales din Moesia. Unii dintre acestia au construit altare, drept recunostinta zeilor vindecatori, sau au pus sa se sape inscriptii in acelasi scop. Doua dintre ele sunt ridicate pentru insanatosirea lui M. Anulius Antonius, si restabilierea sotiei sale Faustina, iar al treilea pentru Septimius Severus si M. Antonius Caracalla. Printre fondatorii acestor monumente se gasesc consuli ai Daciei, legati imperiali si prefecti ai legiunilor. Un vizitator este si Calpurinus, guvernatorul Moesiei, iar mai apoi Publius Aelius Antipater, un mare bagatas si proprietar de sclavi din Apullum (Alba-Iulia).

Importanta este o inscriptie – pe care o redam in intregime -, singura pana in prezent de acest gen in Dacia, prin care se face cunoscut ca cinci cetateni ai acestei provincii inchina “Tabla Votiva” zeilor si puterilor binefacatoare ale apelor termale. Ei facusera parte din delegatia care participase, la Roma, la inscaunarea lui Severinus in functia de consul. Acesta fusese guvernatorul general al Daciei, iar delegatii trebuiau sa ateste comportarea sa corecta fata de autohtoni, adica fata de daci. Intorsi de la Roma, cei cinci delgati au dedicat divinitatii care i-a ocrotit “Tabla Votiva” in care se spune: “DIIS ET NOMINIB (US) AQUARUM ULP(IUS) SECUNDIDUS, MARIUS VALENS POMPONIUS HEMUS IUL(IUS) CARUS VAL(ERIUS) VALENS LEGATI ROMANI AD CONSULTATUM SEVERIANI C(LARISSIMI) V(IRI) MISSI INCOLUMES REVERSI EX VOTO”, adica “Zeilor si puterilor (sfinte) ale apelor, Ulpius Secundidus, Marius Valens, Pomponius Hemus, Iulius Carus, Valerius Valens, delegati trimisi la Roma la consulatul lui Severianus Clarissimus Viri, intorsi teferi, au ridicat acest prinos de recunostinta”.

Epitetele sub care era adorat Hercule la baile termale de pe Valea Cernei sunt variate: sanctus - sfant, puternic; augustus – maret, vrednic de cinste; invictus – neinvins, biruitor; salutifer – datator de sanatate. In cea de a doua jumatate a secolului al II-lea d.Hr., la cultul lui Hercule se asociaza si cel al lui Esculap si Hygeiei. Asa se explica de ce catre sfarsitul stapanirii romane in Dacia, numele lui Hercule apare mai rar, fiind inlocuit cu Esculap sau Hygeia. Astfel, Marcus Aurelius, prefectul Legiunii a XIII-a Gemina, cu sediul la Apullum in perioada 260-268, inchina o inscriptie “zeilor mari si buni Esculap si Hygeia”.

Dupa ce administratia romana a parasit Dacia in anul 271, sub imparatul Aurelian, viata oraseneasca decade. Statiunea balneara, parasita de romani, a fost folosita totusi in continuare si in secolele urmatoare de catre urmasii daco-romani.

Cura de bai la Baile Herculane

Pe masura scurgerii timpului si a dezvoltarii pe care a cunoscut-o poporul roman ce locuia aceste meleaguri, apele termale de la Baile Herculane au devenit tot mai cunoscute. Astfel, la inceputul secolului a XVI-lea istoricul Stephanus Taurinus, in opera sa “Index abecedarius”, semnala, in apropierea cetatii Severin, existenta unei fantani termale. Marele umanist roman Nicolae Olahus (1493-1568) spunea: “Nu departe de Severin se zice ca este o fantana tasnitoare a carui apa, dupa cum am auzit de la multi, biruie metehnele trupului”, si incheia: “de aceea chiar turcii tin aceasta fantana la mare cinste”.

Statuile romane ale lui Hercule au ramas in apropierea bailor de la Mehadia un mileniu si jumatate, timp in care baile au continuat sa fie folosite cu mare success, faima lor, in crestere, ajungand pana la curtile imperiale ale Rusiei si Austriei. Despre eficienta apelor si despre frumusetea monumentelor vorbeste graitor lucrarea istoricului italian Pasquale Garofolo, intitulata “Disertatio thermis Herculanis”, singura marturie despre materialul arheologic de la Baile Herculane, deoarece in statiune a ramas o mica parte conservata atat la muzeul local, cat si la Lugoj, Caransebes si Timisoara. Cea mai mare parte a acestui material arheologic a luat drumul Vienei, iar o parte s-a scufundat in Dunare, odata cu vasul care-l transporta. El avea atat o valoare artistica, cat si una istorica.

Din prima categorie faceau parte sapte statui infatisand pe Hercule, dintre care trei se mai pastreaza la Viena, trei s-au scufundat in Dunare si una a ramas sculptata direct in stanca la Izvorul “Hercule”, intr-o nisa la bazinul sudic al Bailor Herculane. Aceasta statuie il reprezinta pe Hercule cu maciuca pe umarul stang, iar in mana dreapta tine ridicata o cupa cu care imbie pe trecatori. Cea mai reprezentativa dintre statuile ramase la Viena a fost asezata intr-o camera a bibliotecii imperiale. “Aceasta statuie – scrie Francesco Griselini, istoricul italian mentionat mai sus – are o inaltime de doua picioare si este executata din cea mai frumoasa marmura alba. Zeul il tine in mana stanga pe baiatul Hilas, iar in mana dreapta maciuca pe care o sprijina pe capul porcului Eritmontinic, iar in fata picioarelor sale sta un caine de vanatoare foarte frumos lucrat”.

Francesco Griselini ne da o descriere completa a Bailor Herculane, asa cum le-a vazut el in 1773. El relateaza “cum se seervesc valahii de rand cu mare incredere in apele salutare ale bailor calde de la Herculane in cele mai periculoase si inradacinate boli. Ei sosesc la bai, de obicei, sambata seara, intra in aceeasi seara in baie, femei si barbati amestecati intre ei, stau in apa 1-2 ore si cu toata apa fierbinte ei se scufunda in ea pana la piept. Ei dorm pe loc, inveliti in mantale. Dupa ce a doua zi dimineata au facut inca o baie, au asudat si au luat masa, se intorc iarasi la casele lor, afara de cazurile cand au rani, din pricina carora sunt siliti a intrebuinta baile timp mai indelungat. Aceasta este o cura de bai a valahilor prin traditie si experienta”.

Statiunea a avut de suferit din cauza razboiului austro-ruso-turc din 1738-1739, la care se adauga ciuma si o invazie de lacuste. Dar baile incep sa se reface, ajungand sa aiba in 1764 “birt, casa de oaspeti “Caserne”, capela mica, grajduri, doua baite mici, cabinete …” La primele semne ale venirii toamnei totul era parasit si statiunea devenea aproape pustie, ca odata cu sosirea lunii mai sa prinda iarasi viata.

In anul 1777 se face prima analiza a apelor de la Baile Herculane. Rezultatele publicate despre puterea miraculoasa a apelor au avut efectul unei explozii de publicitate, facand ca turistii sa invadeze in anii urmatori statiunea. In 1776 acelasi Francesco Griselini face un studio asupra Banatului in “Istoria Banatului Timisan”. In Scrisoarea a XI-a el descrie Baile Herculane cu antichitatile, izvoarele si cladirile existente la acea data si face observatii interesante asupra calitatii acestor ape, anexand si o harta a statiunii.

Intre cele doua razboaie se introduce in hoteluri sobe de teracota si apa curenta in camere, se refac izvoarele termale, se modernizeaza baile “Apollo” si “Hebe”, se repune in folosinta baia “Venera”. De asemenea, se fac la Baile Herculane si studii interesante privind actiunea apelor in cura interna, de catre specialisti, cum sunt: dr. Alambru (in 1925), dr. Cismarescu (in 1929), dr. Gh. Irimescu (in 1935). Aceste studii privesc actiunea apelor asupra secretiei si motilitatii biliare, asupra secretiei gastice, motilitatii si tranzitului gastro-intestinal.

Dupa 1948 Baile Herculane intra intr-un amplu proces de construire, reconstruire si modernizare. S-a construit in centrul statiunii hotelul Hercules cu 520 de locuri, complexul sanatorial Perla cu 400 de locuri, hotelul Roman cu 300 de locuri, complexul Diana cu 420 de locuri, complexul Hercules II cu 4.000 de locuri. Statiunea devine astfel o statiune cu caracter permanent, sezonul de bai fiind extins la intregul an. S-au descoperit si doua noi izvoare “Traian” si “Decebal”. S-au facut amenajari speciale, care asigurau efectuarea unui tratament complex si cazarea in cele mai bune conditii si in anotimpul rece. Numerosi medici balneologi si de alte specializari slujeau in interesul pacientilor.

Maretia statiunii de odinioara a ajuns insa, din pacate, sa paleasca in timpurile noastre. Numeroase hotele sunt in paragina, infrastructura lasa de dorit iar statiunea Herculane dintr-o perla a statiunilor balneare romanesti, cu faima mondiala, a ajuns intr-o stare destul de precara si care nu-i mai pune in valoare potentialul turistic si curativ.

Addthis