Baletul iubirii

Un ins oarecare este cuprins, sa zicem, de o bucurie foarte mare, coplesitoare. Acest sentiment este consumat launtric, in constiinta si ramane “invizibil” pentru cei din jur. Cum poti sa-l transmiti altora? Pur si simplu poti vorbi despre bucuria ta, o poti exprima prin mimica, printr-un zambet si o privire de entuziasm, poti sa incepi sa strigi sau, in cele din urma, sa canti de bucurie. Asa stau lucrurile cu semenii nostri.

Dar, necuvantatoarele, neindestulate de mama Natura cu verb, cum pot ele exterioriza acelasi sentiment de bucurie? Mijlocul cel mai puternic de a exprima superlativul bucuriei este dansul ritual. Dansul este in stare sa creeze imagini artistice expresive, precum in ilustratia noastra cu cerbul si ciuta, care infatiseaza plastic un moment surprins in viata lor. Intocmai dansatorului, animalul “inventeaza” – in adevaratul sens al cuvantului -, gesturi si atitudini. Gestica cuplului cervid exprima sentimente de gingasie care se ingemaneaza cu silueta dezinvolta a balerinei, corpul uman si animalul incepand sa “traiasca” intr-o echilibrata simbioza. Trupurile trioului se transforma parca intr-o “statuie” miscatoare.

Scenele de iubire animaliera, cand sunt lasate in voia instinctului sunt placute la privit; semnele iubirii lumineaza boturile si linisteste prin poza increderii ce le degaja, pentru ca, oriunde in lumea animalelor, exista un ritual si o “mimica” a iubirii. Arta de a iubi, deopotriva la om si animal, presupune, in primul rand, gratie, si tocmai in aceasta gratie este un transfer de incredere intre parteneri, ca intre gimnastii de la trapez care se bazeaza unul pe celalalt. Gratia este o “conversatie muta” in care surprizele spontane de miscare si ritm nu sunt decat joc.

Cand am desenat Baletul Iubirii, mi-am amintit de cuvintele lui Balzac: “… Desenatorul nu trebuie sa mediteze decat cu creionul in mana”. Nu stiu daca am reusit, dar intentia a fost ca ilustratia sa fie pentru ochi ceea ce este muzica pentru ureche, fie un elogiu adus talentului balerinilor – interpreti desavarsiti ai inefagilei gratii din Natura – etalon de viata, gingasie si vigoare in unitatea si diversitatea ideala pentru care suntem presupusii ei admiratori.

Plutarh-Antoniu Mihailescu