Bran - calatorie prin secole

Cetatea Branului, cunoscuta mai ales sub denumirea de Castelul Bran, domina trecatoarea (pasul) cu acelasi nume, straveche artera de legatura folosita de populatia autohtona din vremuri imemoriale. Drumul Branului are pe langa importanta economica si una strategica. Pornind de la Brasov, strabate comuna Cristian (unde se poate vedea o biserica din sec. al XIII-lea si o cetate construita in sec. al XV-lea) trece prin Rasnov (unde pot fi admirate icoanele pe sticla ale bisericii ridicate in 1384 si cetatea taraneasca) urmeaza pitoreasca vale a Sohodorului si ajunge la Bran. De aici se continua la Rucar indreptandu-se spre Campulung, Arges si Targoviste.

In nordul acestui culoar depresionar, Rucar-Bran, a fost ridicat pe un colt de stanca cu peste sase veacuri in urma una dintre cele mai frumoase si mai bine pastrate cetati medievale din tara noastra.

Interdependeta stransa a tarilor romane este pusa in evidenta si de constructia de la Bran.

In iarna anului 1369 are loc prima incursiune a turcilor in Tara Romaneasca. Vladislav-Vlaicu (1364-cca. 1377) cu sprijin din Transilvania reuseste sa-i alunge pe invadatori, trecand chiar Dunarea si eliberand Vidinul. Transilvania si Ungaria erau direct amenintate de ostile semilunei, care nazuiau spre inima Europei. Calea de patrundere spre Transilvania trebuia barata!

Despre ridicarea cetatii avem stire precisa, dintr-un document emanat de la Ludovic de Anjou (1342-1382) regele Ungariei. Documentul este datat: 19 noiembrie 1377, fiind o scrisoare in care Ludovic I confirma brasovenilor stapanirea unor sate si alte privilefii pentru ca acestia „de buna voie si nesiliti de nimeni” sa se ridice „cu propiile lor cheltuieli si osteneli” o cetate regala la Bran, cheie de control a accesului dincolo de Carpati.

Mesterii brasoveni i-au ales ca temelie o stanca masiva, transformand constructia – un cuib de vulturi – intr-o fortareata inespugnabila, punct permanent de straja care controla orice miscare din zona. Materialele utilizate au fost bolovanii de rau, piatra de calcar bruta, iar la numeroasele modificari din secolele urmatoare a fost introdusa si caramida. Dupa studiul amanuntit facut de Titus Hasdeu, rezulta ca cel mai vechi dintre cele patru turnuri este acela dinspre latura nordica avand rolul de observator si posedand sase deschideti de tragere care au si rol de ferestre fiind situate la diferite nivele. In varful donjonului se afla foisorul de observatie unde statea de straja permanent un ostean.

Turnul patrat din partea de sud a fost inaltat in sec. al XVII-lea fiind „prevazut cu o poarta mobila din lemn de stejar cu ornamente din fier ...”. O scara de lemn manevrabila asigura accesul in acest turn.

Turnul dreptunghiular al portii se afla pe latura de rasarit. O punte mobila care se lasa cu ajutorul unor scripeti asigura trecerea peste santul sapat in stanca. La nivelul al patrulea al turnului se pot vedea si azi doua „ciocuri de turnare” pe unde aparatorii aruncau diverse lichide impotriva atacantilor. Pe latura de vest este incadrat turnul cilindric devenit in sec. al XV-lea depozit de pulbere. El a suferit multe modificari, actuala infatisare, in linii generale, dateaza probabil din 1593.

Un labirint intreg de coridoare, intortocheate si inguste de scari de lemn sau piatra leaga intre ele camere spatioase sau chilii avand diverse destinatii, ale celor cinci nivele, cu turnurile, cu coridorul de aparare de la etajul al doilea cu subsolurile si curtea interioara.

Centura de fortificatii care uneste bastioanele are un acoperis din tigla aplecat spre interior avand un dublu scop: ca masura de prevedere impotriva incendiilor provocare de atacatori si pentru a aduna apa provenita din ploi. Pentru aprovizionarea cu apa, in curtea interioara a castelului, a fost sapata in stanca o fantana adanca de 57 m. Capitelul de fantana vizibil astazi in curte, executat in stilul Renasterii italiene privine insa din secolul nostru.

In afara cetatii pe latura de miazazi cu scopul de a inchide trecatoarea au fost construite doua randuri de ziduri din piatra bruta si caramida care in parte se vad si astazi, avand scop defensiv si fiind prevazute cu cele necesare pentru lupta cu arme de foc (deschizaturi, metereze, nise pentru cartuse). Intre aceste ziduri se aflau cladirile vanei, reconstruite ale brasoveni in 1758.

Prelungirea avantata parca, a stancii, spre eternitate, castelul de la Bran, menit sa ocroteasca drumul de legatura dintre Transilvania si Tara Romaneasca este atras in valtoarea clocotitoare a istoriei meleagurilor romanesti.

Ca orice cetate feudala, Branul a fost inzestrat cu un domeniu care a variat in timp ca intindere si importanta economica. Fiind cetate regala ea era dependenta de monarh care numea sau destituia castelanul, judetul si comitele. Taranii dependenti ai domeniului, iobagii, aveau obligatia de a indeplini prestatii in munca pentru castel si o multitudine de obligatii in produse ale pamantului si animaliere (dijma, nona, zeciuiala, darurile), precum si in bani fata de castel, rege si biserica catolica. Aceasta situatie a determinat dese nemultumiri si manifestari ale luptei de clasa din partea celor exploatati. In timpul domniei lui Mircea cel Batran (1386-1418) Tara Romaneasca se consolideaza. Mircea reintra in cursul anului 1389 in stapanirea Severinului, Almasului si Fagarasului. Sesizand pericolul iminent al expansiunii otomane si intelegand ca Mircea este un element de baza in dispozitivul antiotoman, regele Ungariei, Sigismunf de Luxemburg (1386-1437) se apropie de Mircea cel Batran recunoscandu-i posesiunile de peste munti. Ca semn de pretuire, Sigismund ii cedeaza lui Mircea cetatea Bologa de langa Cluj si Branul. Impartasim parerea lui G. Nussbacher care situeaza, foarte bine argumentat, stapanirea Tarii Romanesti asupra cetatii Bran intre anii 1407-1419. Reinoirea de catre Mircea a unor privilegii vamale date de inaintasii sai negustorilor brasoveni duc la inviorarea comertului de o parte si de alta a Carpatilor.

In 1419 castelul Branului este preluat de Sigismund si pus sub comanda comitelui secuitor.

Un alt moment important traieste castelul pe vremea cand Iancu de Hunedoara devine voievod al Transilvaniei (1441-1456). Intelegand importanta strategica, Iancu a reparat-o, a sporit efectivele garnizoanei si a numitla conducerea cetatii in 1448 pe romanul Nicolae de Bizere din Banat. Una din primele sale victorii este obtinuta la Bran in 1442, an in care, tot de acolo, a pornit in ajutorul Tarii Romanesti obtinand stralucita victorie de pe Ialomita.

Vamile luate caravanelor negustoresti (a treizecea parte din valoarea produselor) aduceau venituri insemnate visteriei regale, fapt ce nemultumea pe brasoveni, aceia care de altfel construisera castelul. Profitand de imprejurari favorabile in anul 1498 printr-un imprumut de 3.000 de florini acordat de brasoveni regelui Vladislav al II-lea (1490-1516) acestia intra in posesia cetatii pentru zece ani. Noi imprumuturi in anii urmatori si neplata celor vechi aduc castelul si domeniul aferent in stapanirea Brasovului. Castelanii erau alesi si ei ontocmeau anual dari de seama asupra veniturilor si cheltuielilor. De permanenta existau in castel doi vicecastelani (parcalabi), un administrator, 7-12 soldati mercenari si doua straji care primeau salariu. La acestia se adauga bucatareasa, pivnicerul, gradinarul si apoi vizitiul.

De istoria acestui cuib de vulturi se leaga destinul tragic si viata tumultuoasa a lui Vlad Tepes, pusa in slujba luptei pentru independenta. In mai multe randuri Vlad Tepes a trecut prin cetatea Branului. Prima sa domnie din 1448 o gasim consemnata intr-o scrisoare expediata brasovenilor la 31 octombrie 1448 prin Bran. Pierzand tronul, ajunge in Transilvania si este insarcinat de Iancu de Hunedoara (asa cum fusese si tatal sau Vlad Dracul intre 1431-1435) cu apararea sudului Transilvaniei si deci si a acestei trecatori. Intre el si castelani s-au stabilit relatii de prietenie. In a doua domnie (1456-1462) a acordat noi privilegii negustorilor brasoveni, dar a intreprins si expeditii de pedepsire a negustorillor sasi care-l sprijineau pe oponentul sau Vlad Calugarul, atragandu-si dusmania acestora din urma. In 1462 prin intrigi l-au determinat pe Matei Corvin sa-l aresteze in trecatoarea Branului si sa-l detina cateva zile ca prizonier chiar in castel. Patrusprezece ani mai tarziu in 1476 eliberat din temnita de la Buda revine in scaunul domnesc al Tarii Romanesti trecand din nou pe la Bran.

O alta etapa din istoria castelului se desfasoara intre anii 1610-1612 cand a fost disputat de principele Gabriel Bathory (1608-1613) si de domnul Tarii Romanesti Radu Serban (1601-1611) care-l invinge langa Brasov pe principe.

In 1612 G. Bathory ia castelul in stapanire prin forta de la brasoveni. Principele Gabriel Bethlen (1613-1629) aduce transformari importante castelului, adaugandu-i doua turnuri noi.

O alta pagina de semnificativa istorie romaneasca este scrisa in castelul Bran la 12 octombrie 1659. L aceasta data data s-au intalnit intre zidurile castelului fostul voievod al Tarii Romanesti, Constantin Serban (1654-1658) si principele Transilvaniei, Gh. Rakoczy al II-lea semnand un act de alianta si cooperare impotriva dusmanului comun: Imperiul otoman. Este inca o dovada a rolului Branului, ca centru de legatura intre tinuturile locuite de romani.

Sub „jugul de fier” habsburgic care se instaureaza in 1699 asupra Transilvaniei, castelul Branului a continuat sa apartina Brasovului. El isi pierde insa treptat importanta militara, dar nu si pe aceea de stapan feudal. Situatia taranimii de pe domeniu se agraveaza continuu, noi si noi sarcini inrautatindu-i conditiile de viata, fapt care determina revolte si chiar rascoale.

In 1759 este recosntruit oficiul vamal, iar in 1836 vama este mutata la Giuvala, odata cu aceasta castelul isi pierde si insemnatatea economica.

Anul revolutionar 1848, aduce si la Bran suflul innoirilor, satenii din imprejurimi se ridica la lupta. Ei hotarasca ca o „garda nationala” sa ocupe castelul. Sub conducerea tribunului Aron Mosoiu, taranii patrund in castel alungand pe castelan si pe cei 12 trabanti, iar acetele care cuprindeau obligatiile au fost arse in curte. „Ordinea veche” este restabilita de armata trimisa de magistrul Brasovului.

In 1877, anul Independentei noastre nationale, este marcat neplacut in batranul castel. O garnizoana isi avea sediul la Bran. De teama avantului luptei de eliberare ce cuprinsese intregul popor roman, autoritatile austro-ungare profaneaza secularul locas dispunand inlocuirea acoperisului castelului cu straturi de pamant si nuiele pentru a proteja castelul in cazul unui atac de artilerie romanesc. Procesul intentat de brasoveni autoritatilor austro-ungare a avut castig in cauza si in anul 1886 acoperisul este refacut.

Alte modificari si adaugiri a suferit castelul in deceniul al treilea al secolului nostru.

Castelanii Branului isi puteau permite cheltuieli mari, obiectele din castel intrunind un numar mare de stiluri: fotolii florentine, lazi brasovene, statuete din sec. al XV-lea, scaune din pile de Cordoba, oglinzi venetiene, vase orientale si produse locale, alaturi de mobile stil Ludovic al XV-lea, unelte, arme si stampe. Toate acestea si multe alte comori de arta medievala sunt expuse in diversele incaperi ale castelului devenit muzeu de istorie si arta feudala in 1947, avand si o sectie etnografica in aer liber.

Castelul se afla intr-un parc imens care-i valorifica si mai bine excelenta pozitie, scotand in relief acest vestigiu scump de istorie nationala peste care cortina istoriei s-a lasat, dar care continua sa trezeasca interesul, mandria si admiratia contemporanilor, a tuturor celor care indragesc drumetia si frumosul.