Brâncuşi - forma şi liniile esenţiale

Dacă am rostologi uşor, o lacrimă de diamant pe o masă cristalină, ea ar descrie un cerc perfect. Mişcarea mâinii însă, imprimă lacrimii un anumit impuls şi un uşor balans – cercul devine elipsă, capetele ovoidului descriu sinusoide suprapuse peste traiectorii eliptice. Dacă impulsul devine mai puternic, ovoidul-lacrimă se deplasează la început pe o linie dreaptă, apoi pe o curbă dulce ca o mângâiere.

Descriem prin această experienţă de artă cinetică, forma şi liniile esenţiale ale universului brâncuşian: 1) ovoidul, 2) arcul eliptic  şi 3) sinusoida. Acest joc, la îndemâna oricui, constituie pentru memoria lui Brâncuşi, cel mai frumos omagiu.

1.     Ovoidul

Ovoidul brâncuşilor curge din formă în formă – precum uitarea, vidul cosmic ori cifra zero în umbra oricărui număr – de la „capetele”de copii, bărbaţi, femei la „Muzele adormite”, de la începutul lumii, „Sculptură pentru orbi”, la „Primul strigăt”, la „Noul născut” etc.

Apoi, ovoidul fluid de metamorfoză, se alungeşte, se aplatizează devenind: „Focă”, „Peşte”, „Pasăre”.

2.     Arcul eliptic

Curba pe care se deplasează centrul de greutate al ovoidului din experienţa descrisă – pură, blândă, organică, dătătoare de viaţă – se regăseşte ca axă de simetrie în multe sculpturi.

Împreună cu ea, sau datorită ei, o femeie se cufundă în „Rugăciune”, „Cuminţenia pământului”, în mister „Domnişoara Pogany” în reverie, „Prometeu” în suferinţă, „George” în somn, „Păsările” în zbor, „Peştele” în tăcere, „Foca” în uimire.

3.     Sinusoida

Simboluri ale spaţiului mioritic, sinusoidele se întâlnesc în opera lui Constantin Brâncuşi, orientate în toate direcţiile – unde emise de o antenă cosmică:

-         verticale („Coloana infinitului”, „Adam şi Eva”, „Regele regilor”);

-         oblice („Cocoşii”, coafura „Domnişoarei Pogany”);

-         orizontale: arhitrava porţii atelieruluiartistului din Impasse Ronsin nr. 11 Paris.

Jucându-se cu un ou pe o masă lustruită putem reface, cufundaţi în reverie, întregul univers brâncuşian. Cine îl cunoaşte, ştie că lumina se curbează în jurul formelor polisate, iar sufletul se purifică.

Acum, dupa ce Brâncuşi s-a urcat pe „coloana nesfârşită” în infinit şi nu s-a mai întors, putem spune cu mâna pe inimă că lumina s-a făcut mai blândă în jurul sculpturilor sale, dar noi, ... noi, oamenii, nu am devenit mai buni.

Autor: Lucian Gruia