Duminică, 15 Decembrie 2013 18:19

Calusarii si calusul

 

Calusul, dinamicul dans al calusarilor, care a dus departe in lume faima cantecului si jocului romanesc, insotite de cascada policroma a costumelor, este o adevarata capodopera. Nu numai prin virtuozitatea celor care il executa – calusarii, ci prin insusi continutul sau pe care prea putini din cei ce l-au admirat il cunosc. El ocupa un loc cu totul aparte in traditia culturala a poporului roman, avand la origine datini a caror vechime se pierde in negura de vreme. Celebrul dans este, asadar, un obicei cu dubla semnificatie – document viu al raporturilor dintre om, natura si supranatural; marturie tainica a uriasului potential creator al poporului.

 

Cercetatorii au emis diverse ipoteze in legatura cu originile Calusului, unii dintre ei sustinand ca datina isi are sorgintea in dansurile romane ale Colisarilor. Altii sustin ca datina are o filiatie ce descinde din mitologia orientala, iar altii ii atribuie stravechi origini geto-dace. Dreptatea pare sa fie de partea acestora din urma, deoarece studii comparative recente stabilesc asemanari intre Calus si anumite dansuri practicate de popoarele din Europa de sud-est. Prezenta Calusului pe intreg teritoriul tarii, spre deosebire de alte dansuri zonale specifice, este si ea un argument al vechimii datinii pe pamantul romanesc. Formele actuale ale dansului duc la ideea ca el este un produs al spiritualitatii autohtone, complex si original. De la inceputul secolului al XVIII-lea documente scrise ii mentioneaza prezenta atat in Valahia, cat si in Transilvania si Moldova. Invatatul voievod Dimitrie Cantemir il aminteste in a sa Discriptio Moldoviae.

Cu timpul datina si-a pierdut caracterul ritual, pastandu-se doar ca dans plin de vigoare, de inventivitate si barbatie, asa cum il vedem azi. Virtuozitatea si desfasurarea coregrafica, pe binecunoscuta melodie alerta, au ramas – in nenumaratele variante de Calus din tara – simbol peste timp – al unui ritual. Caci, la origini, datina este complicata, avand un amplu scenariu dramatic, jucat, totdeauna de un numar impar de barbati condusi de o capetenie, un dansator mascat (mutul), un purtator de tui (baston ornat cu fasii de panza colorata) si doi cantareti (unul la vioara, altul la fluier). Deveneai cu greu calusar, pentru ca nu oricine era in stare sa cunoasca si sa execute perfect dansul propriu datinii. Acest dans popular cerea celui care dorea sa-l practice calitati fizice iesite din comun, o perfecta memorie a miscarilor, un acut simt al ritmului, agilitate, forta, rezistenta, precum si darul de a exterioriza sentimente. Toate aceste calitati erau necesare pentru ca, la inceput, prin substanta rituala a datinii, calusarii erau considerati a fi dotati cu puteri supranaturale, capabili sa stabileasca o legatura intre om si natura, intre om si personaje fabuloase, folosind forta acestora pentru alungarea spiritelor rele.


Calusul
era o datina a fertilitatii si un ritual de protectie impotriva bolilor, mai ales a celor cu mintea ratacita de cantecul si jocul ielelor (zane rele). Datina avea ca principale componente dansul, gestica, mimica, muzica, costumele cateva obiecte simbolice. Pentru a-si putea implini menirea, calusarii constituiau un grup inchis, legat prin juramant de supunere fata de capetenie. Juramantul se facea pe steag (tui), simbol al fortei si unitatii grupului. Calusarii dansau, iar mutul facea interludii comice. Echipa forma un cerc in care capetenia presara sare, lana, apa, usturoi si absint. Nimeni n-avea voie sa treaca marginea acestui cerc format de dansatori, care erau inzestrati cu puterea de a tamadui si fertiliza. Cine atingea un calusar era protejat impotriva bolilor si absorbea forta.


De-a lungul timpului toata aceasta simbolistica de rit a disparut, din pacate. Pastrarea Calusului in forma lui plina de vitalitate in care se manifesta azi se explica prin inlocuirea substantei rituale cu una artistica – debordanta desfasurare coregrafica. Calusul apare acum ca un veritabil spectacol popular, de o exceptionala valoare artistica si care cere interpretilor o inalta maiestrie. Trepidatia picioarelor izbirea calcaielor care face sa sune clopoteii legati de gamba, salturile acrobatice, manuirea bastoanelor cu o dexteritate de jongler, ritmurile sincopate, contratimpii, invaluite toate intr-un dracesc ritm general prezinta spectatorilor un carusel ametitor. Iar daca adaugam culorile vii ale costumelor, palariile cu panglici si zurgalai, avem in fata cel mai dinamic si seducator caleidoscop.


Inca din 1935 Calusul romanesc a fost o confirmare ca spectacol inedit.
O formatie de tarani din Padureti, judetul Arges, s-a produs la Londra starind entuziasm in sali si in presa britanica. Azi, Calusul figureaza printre cele mai reprezentative si valoroase dansuri populare romanesti, cunoscut in intreaga lume, purtat in triumf pe meridiane de ansambluri folclorice din tara, acoperit de elogii si aplauze.

Addthis