Interferente.ro Turism Obiective turistice Cappadocia Turcia taramul mirajelor

Miercuri, 02 Iulie 2014 02:19

Cappadocia Turcia – taramul mirajelor

 Cappadocia Turcia taramul mirajelorAnatolia, vechea denumire a Asiei Mici, respectiv partea asiatica a Turciei, leagan de civilizatie inca din timpuri stravechi, detine in cuprinsul sau, alaturi de impozante vestigii ale civilizatiilor, o grandioasa comoara de frumuseti naturale. Bisericile si manastirile rupestre ale vechii Cappadocii constituie in acest sens o marturie sapata in piatra. Cappadocia (Turcia) este formata din mai multe regiuni, iar, de-a lungul timpului, a fost supusa multor schimbari. In cea mai importanta opera geografica a antichitatii, Geografia lui Strabon (63 i.Hr. – 19 d.Hr.), este consemnat faptul ca „Tinutul Cappadociei este un istm al unei mari peninsule, gatuit de doua maei, dintr-o parte de cea din Golful Issos pana la Cilicia Aspra, din cealalta parte de marea Pontului Euxin, pe portiunea dintre Sinope si tarmul tibarenilor.”

Cappadocia, „impartita de persi in doua satrapii, dupa ce au preluat-o macedonienii, au vazut-o, parte cu voia lor, parte fara voie, preschimbandu-se din satrapii in regente. Pe una dintre acestea au numit-o cu osebire Cappadocia, precum si Cappadocia de langa Taurus si, pe Zeus, Cappadocia Mare; celeilalte i-au spus Pont, pe care altii au numit-o Cappadocia de langa Pont.  Organizarea Cappadociei Mari azi nu o mai cunoastem, pentru ca, dupa ce a murit regele ei, Archelaos, Caesar si senatul au hotarat ca ea sa devina provincie romana. Dar pe vremea lui Archelaos si a regilor anteriori lui, tara era impartita in zece districte; cinci dintre ele erau tinute dinspre muntele Taurus, si anume Malitene, Cataonia, Cilicia, Tyanitis si Garsauritis, iar celelalte cinci erau: Laviansene, Sargarausene, Saravene, Chamanene, Morimene.”

Zona Goreme, situata in vechea regiune Cappadocia, este renumita mai ales pentru straniul peisaj oferit de catre violentele eruptii vulcanice, petrecute aici in urma cu mai bine de 3 milioane de ani si din care a rezultat tuful ce acopera intregul platou. Acest „decor” aproape lunar sau martian, presarat cu forme conice, piramidale, caverne, turnuri, turele, minarete si cloane cu forme din ce in ce mai diverse si bizare, chiar terifiante, este desprins parca dintr-un scenariu SF. Dimensiunile formelor conice sunt variabile: de la inaltimea unui om pana la 10-30 m sau chiar aproape cat un minaret. Fascinatiei formelor i se adauga mirajul culorii: stanca este adesea de un alb orbitor; alteori, aceasta masa eruptiva imbraca culori foarte variate: galben-auriu, albastru inchis si mai rar roz. Cea mai pitoreasca in acest sens este valea din Macan.

Caracterul indeit al peisajului, uneori aproape halucinant, este sporit de faptul ca in aceste stanci au fost sapate locuinte. Acest univers rupestru, ciudat si unic in lume, a servit drept asezare pentru cei nevoiasi sau adapost pentru credinciosi din perioada crestinismului timpuriu, care erau supusi persecutiilor. Cea mai veche referire in aces sens ii apartine istoricului grec Xenophon (430-355 i.Hr.), in celebra sa lucrare Anabasis. Printre aceste bijuterii, „filigranate” de trecerea timpului, se numara: Elmali Kilise (Biserica cu Mar), decorata cu scene din viata lui Iisus Hristos si a apostolilor, Barbara Kilisesi (Biserica Sfintei Barbara), Yilanli Kilise (Biserica cu Sarpe), Carikli Kilise (Biserica cu Opinci), Tokali Kilise (Biserica cu Pafta), Karanlik Kilise (Biserica Intunecoasa).

Un numar relativ mare de biserici sunt decorate cu fresce ce stau marturie pentru o arta de cel mai mare interes in ceea ce priveste studiul iconografiei bizantine si a influentelor la care aceasta a fost supusa de-a lungul timpului. E greu de precizat unde si-a avut inceputul cultul icoanelor mai vechi. Se pare ca Egiptul, Plaestina si Siria au fost primele care au venerat icoanele cu efigiile episcopilor, martirilor etc. In primele etape de dezvoltare a religiei crestine a fost abolit cultul icoanelor datorita cunoscutei atitudini ostile a primilor crestni fata de idolatrie. Conceptul de imagine, ca mijloc de apropiere a omului de Dumnezeu, a fost formulat cu mult timp inainte de catre cei ce laudau cu zel arta pagana: Platon, Olimpiodoros, Dion Crysostomos, Porfirios. Acesta a fost apoi reelaborat, catre sfarsitul secolului al V-lea, de catre Pseudo-Dionysios, care i-a conferit o profunda justificare teologica. Reprezentarea antropomorfica – arta si totodata a adevarata „arma” psihologica -, menita sa influenteze ideologii si sa modeleze constiinte, nu a putut fi totusi neglijata atunci cand crestinismul a devenit religie de stat. Primii care au vorbit despre aceasta au fost parintii Bisericii din Cappacodia, in a doua jumatate a secolului al IV-lea. Demn de mentionat, tot aici sunt cele doua „achiropiite” ale lui Iisus Hristos – icoane miraculoase, „nefacute de mana omului” -, ca si replicile lor din Cappadocia, care „isi fac aparitia” acolo unde si atunci cand puterea militara a imperiului crestin are nevoie de ele, fapt consemnat de izvoarele istorice.

Intr-o singura vale din regiunea Goreme exista un numar de 365 de astfel de vestigii de capele si manastiri. Cateva din aceaste biserici au dimensiuni destul de vaste; altele de-abia masoara doi sau trei metri adancime; unele dintre ele sunt destul de bine conservate, iar aletele sunt foarte deteriorate. Niciunul dintre aceste habitaturi subterane nu are cai de acces facile si toate locuintele rupestre sunt lipsite de fatada. Datorita acestui fapt, din exterior, aproape nimic nu ar permite distingerea lacasurilor de cult cu grotele din jur, daca nu ar exista totusi o cruce pictata pe un rest de fronton.

Comorile naturale ale Cappadociei - Turcia au fost descrise pentru prima data in urma cu 200 de ani de catre arheologul francez Paul Lucas, care a comparat formele piramidale cu ruinele unei cetati antice. Nimeni n-ar fi crezut povestirea lui Lucas care, la vremea respectiva, a vazut cel putin extravagant, daca nu chiar lipsit de orice fundament, faptul ca s-a ajuns pana acolo incat sa se considere absurd ca regele Frantei sa risipeasca atatia bani pentru a facilita voiajul catre ... o „halucinatie”. Cu toate acestea, mirajul departarilor si al calatoriilor exista si poate in aceasta parte de lume intr-un mod mai special – Turcia fiind considerata prin excelenta tara turismului -, caci „Orientul ne-a dat feericul. Si in plastica si in literatura.”, dupa cum consemna, in notele sale de calatorie, marele eseist, psiholog, sociolog roman Mihai Ralea.

Ioana Camelia Petrovici

 

Addthis