Marţi, 28 Ianuarie 2014 16:16

Casa lui Horea

Casa lui HoreaCasa lui Horea a fost la Albac. Stapanul ei n-a avut mormant. Rupt ca roata, sfartecat apoi, trupul i-a fost impartit in bucati, la rascruci, spre inspaimantarea gloatelor.

In Albac, pe valea Ariesului, casele, mostenite din tata-n fiu, sunt lucrate araros, pastrand nota locului – lemnul cioplit, care spune prin infatisarea lui voia mesterilor, glasul padurilor.

Casa lui Horea nu mai este. La 54 de ani de viata, stapanul ei, acel « taran de cremene », cum il numeste Aron Cotrus intr-o poezie, a lasat-o. Se numea Vasile Nicola Ursu si era mester indemanatec: isi facuse singur casa si portile sculptate. Cioplea lemnul, ridica porti, case, biserici. Cioplea fluiere si canta la ele duios de i se dusese vestea. Porecla schimbata mai tarziu in renume, de acolo i se tragea: « horea » frumos, cum zic si azi motii din Muntii Apuseni pentru canta, si Horea i-a ramas numele – intre ortaci, la dusmani, in istorie si mai presus de toate in mintea si inimile romanilor. A tuturor generatiilor scurse de la el pana azi.

Casa lui Horea e Istoria romanilor.

Un intreg popor il poarta in sufletul sau asa cum a fost, neinfricat, demn, erou. Prin Muntii Apuseni cantecele il mai pomenesc si azi, nenumarate, asa cum ii memoreaza chipul picturi, gravuri, stampe, medalii, desene raspandite in toata Europa.

O cetate de piatra sunt Muntii Apuseni. Mai scunzi decat ceilalti Carpati romanesti, dar cu peisaje de un pitoresc si o varietate, egalate numai de bogatia lor: minereuri de tot felul si paduri. Mai presus de toate, aurul. A fost aici un El Dorado al antichitatii, caci pentru acest aur al dacilor a pornit Imperiul roman razboiul de cucerire a Daciei. Un munte ruinat, in maruntaiele caruia legiunile romane au sapat de sus in jos, poarta si azi numele Cetatea Romanilor.

Faima minelor se raspandise pe continent, iar dupa ocuparea Transilvaniei de regii ungari si mai apoi de habsburgi, minele au fost izvoare de bogatie pentru visteriile lor. Motii – taranii din Muntii Apuseni – care inca din antichitate erau baiesi (mineri) nu s-au ales decat cu chinuitoarea munca a scoaterii aurului la lumina. Locuiau in paduri, lucrau lemnul, iobageau la « domni » si la stat, alegandu-se doar cu saracie, foame si deznadejde. Cu sanctiuni, pedepse corporale sau chiar spanzurari erau nevoiti sa lucreze la drumuri, intreprinderi publice, la transporturi grele. Un regim feudal necrutator ii apasa cumplit si sub raport social si sub raport national.

Izbucnita dupa secole de crunta nepasare, rascoala din 1784 s-a intins ca un foc, ca un diluviu. Inabusirea ei sangeroasa n-a frant decat eroii, caci dupa un an iobagia a fost desfiintata in Transilvania. Lupta a continuat apoi, in 1848, cu Avram Iancu, atunci cand motii si-au spus din nou cuvantul, pana la biruinta cea mare din 1918. Mersul istoriei nu mai putea fi oprit …

Casa lui Horea din Albac ne poarta cu gandul inapoi la acest Spartacus al romanilor. « Cat a fost Horea-mparat / Domnii nu s-au descaltat / Nici la masa n-au mancat. »

Horea a devenit simbol. Casa lui era un modest spatiu taranesc, aspru ca si muntii din preajma, simplu ca natura de bastina.

… Ariesul (Aurarum, cum il numeau romanii) isi mana undele cu nisip aurifer prin tinuturi de-o frumusete rascolitoare. In mijlocul lor sunt raspandite satele in care au ars in 1784 primele valvatai : Mesteacan, Curechiu, Carpinis, Cristor, Rabita, Lunca, Halmagiu, Baia de Cris. Apoi Abrudul, Bradul, Zlatna (alt toponimic, de asta data slav, atestand existenta aurului).

Sunt sate pitoresti, asezari raspandite pe versante sau adunate in vai, marginite de culturi cerealiere si pometuri, de paduri si tapsane. Oamenii sunt tot mineri, agricultori, crescatori de animale si padurari. O lume perpetua in sine, cu traditiile ei, intr-o epoca in care baza si sensul existentei sunt radical schimbate. « Stranepotii » lui Horea au intrat in « lumea mare » a tarii – muncitori, tehnicieni, ingineri, carturari (unii chiar de frunte). Cei mai multi s-au intors pe plaiurile natale sa slujeasca propasirea lor.

… Risipit cine stie pe unde, trupul lui Horea s-a facut de mult frunza, iarba, apa de izvor, fosnet de padure. Ca si o fiinta tutelara a locurilor pe care memoria urmasilor o cinsteste.

Casa din Albac ne poarta cu gandul inapoi in duhul vietii de altadata al motilor. Aici a locuit cel despre care marele istoric de la 1848, Nicolae Balcescu, zicea: « … Horea lua securea in mana … si scrise cu dansa drepturile natiei romane si programul politic si social al revolutiilor viitoare ».

Casa lui Horea a fost la Albac. Cineva a reconstruit-o pentru pomenirea lui. El s-a stramutat insa de mult, prin fapta sa, in Istoria romanilor.

Addthis