Interferente.ro Cultura Diversitate Casa memoriala George Bacovia

Joi, 01 Mai 2014 23:20

Casa memoriala George Bacovia

Casa memoriala George BacoviaPe fosta strada a liceului, la numarul 13 – pentru ca nici nu se putea cand e vorba de George Bacovia – intr-o casa cu marchiza, cum vor fi fost multe in mahalaua bacauana a inceputului de secol, din acea planeta a dughenelor, cu usi la strada – axul mahalalelor lacustre, unde „e ziua si ce intuneric!”, a locuit intre 1906-1928 alchimistul versului romanesc, cel care avea sa intre in literatura romana sub numele de George Bacovia.

Casa, cu gradina mare, in fundul curtii, plina de flori si vegetatie, ii oferea lui Bacovia acea detasare necesara creatorului. La orele dupa-amiezii poetul isi sorbea tacticos cafeaua urmarind jocul aburilor, in fata mescioarei din marchiza, devenita pamanteanul turn de fildes al poetului. Solilocviile sale, solitudinea pe care o impartasea insa de la inceputurile scrisului sau, intr-o poezie intitulata „Singur”, avea sa-l caracterizeze toata viata.

„Odaia mea ma inspaimanta
Cu braie negre zugravita-
Prin noapte, toamna despletita
In mii de fluiere canta.

- Odaie, plina de mistere,
In pacea ta e nebunie;
Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masa arde o faclie.

- Odaie, plina de ecouri,
Cand plansu-ncepe sa ma prinda,
Stau triste negrele tablouri-
Faclia tremura-n oglinda.

Odaia mea ma inspaimanta ...
Aici n-ar sta nici o iubita,
Prin noapte, toamna despletita
In mii de fluiere canta.”

Biroul sau de lucru – o masa simpla cu o calimara, suporti pentru toc, cu sugativa, sfesnicul, un clopotel, alaturi un scaun incomod – nimic factuos, totul simplu, ilustrand asceza sa si a fructului sau poetic. Cuierul intareste nota suprearealista a incaperii. Agatate, palatia, bascul si caciula, anotimpurile poetului, alaturi de bastonul sau, amintind de umbrela lui Isidore Ducasse, conte de Lautreamont, precursor al suprarealismului. Apoi, vioara, nu un simplu „violin d’Ingres” pentru ca pe corzi rasunau versurile, iar in versuri, rasuna muzica. De altfel Bacovia, indragostit de arta, era un mare amator de muzica. El insusi spunea: „Intai am facut muzica si dupa strunele vioarei am scris versuri. Fie dupa note, fie dupa urechea sufletului, acest instrument m-a insotit cu credinta pana azi”.

„De-atatea nopti plouand,
Aud materia plangand ...
Sant singur, si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.

 

Si parca dorm pe scanduri ude,
In spate ma izbeste-un val -
Tresar din somn, si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.”

In afara muzicii si poezie, poetul a fost atras si de desen. Asemeni unor alti maestri ai literelor romanesti ca Demetrescu-Buzau alias Urmuz, Cezar Petrescu, George Calinescu, Liviu Rebreanu, Victor Ion Popa, sau mai aproape de noi, Nichita Stanescu, George Bacovia desena printre randuri si scria printre desene. Astfel, imaginea lui Macedonski – poetul simbolist, apare intr-un desen din 1936, poate ca un raspuns tardiv la portretizarea literara facuta de acesta lui Bacovia cu prilejul aparitiei volumului „Plumb”.

„Poete scump, pe frunte

Porti mandre foi de laur

Caci singur pana astazi,

Din plumb facut-ai aur.”

Doctor Faustus” al liricii romane, neobositul slefuitor al verbului a fost remarcat de contemporani si s-a impus in constiinta generatiilor urmatoare, mai ales prin acest volum.

Plumbul este parintele aurului si al argintului. Stiinta a gasit aceasta inrudire in sangele atomilor. Asta nu ma intereseaza. Dar forta lui m-a apasat pana la distrugere.”

La cinci ani dupa aparitia volumului, in 1921, Perpessicius nota: „Simplicitatea cu care Bacovia sugereaza un peisagiu, o dezordine sufleteasca, o nevroza, o senzatie geologica misterioasa prin insasi departarea ei, ne da masura acestui mare artist, la care fuziunea intre vibratia sufleteasca si expresie este definitiva”.

„Afara ninge prapadind,
Iubita canta din clavir,
Si targul sta intunecat,
De parca ninge-n cimitir.

Iubita canta-un mars funebru,
Iar eu nedumerit ma mir;
De ce sa cante-un mars funebru ...
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

.....................................”

In spatele casei e un parc cu o vegetatie bogata in care poetul se va fi plimbat in nesomnul sau la cele mai ciudate ore ale faptului.

„Acum, sta parcul devastat, fatal,
Mancat de cancer si ftizie,
Patat de
rosu carne-vie -
Acum, se-nsira scene de spital.

Atunci, radea,
Bateau
aripi de veselie;
Parfum, polen si histerie, -
Atunci, in parc, si ea
venea.

.............................................”

Prin „Plumb”, „Scantei galbene”, „Cu voi”, „Comedii in fond”, „Bucati de noapte”, „Dintr-un text comun” – lucrari ce vor deveni treptat referinte pentru studiul operei sale si care vor influenta opera atator condeieri, Bacovia a ramas legat organic de urbea sa natala. „Pana in 1930, spune el, am ramas un om de provincie”. Un provincial rasat, insa, apoi, tot el: „Daca as fi trait intr-o regiune de ses, e sigur insa ca ar fi avut o aleaza viziune asupra naturii decat cea cunoscuta. La Bacau, cenusiul este o culoare frecventa. Existand in natura, s-a strecurat si in versurile mele”.

Bacovia, poetul lacustrelor, al plumbului, al cenusiului, al tonului pesimis, a fost dublat de un vizionar, care scria in „Amurgul” sau:

„Si pe publice terase
Plang viori sentimental ...
E parfum, bomboane
Si desfrau de lupanar ...

Dar noteaza-n cartea vremii
Filozoful proletar:
Greve, sange, nebunie,
Foame,
Planset mondial ...
Pe cand lasa-amurgul flacari
Pe-un final ce se anunta
Pe-un decor miliardar ...”

Pe placa de marmura din fata casei sta inscris:

“Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni.

Mihnit de crimele burgheze fara a spune un cuvant

Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni,

Altfel, e greu pe pamant …”

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: