Interferente.ro Parinti si copii Educatie Cioplitorul in piatra

Joi, 29 August 2013 18:34

Cioplitorul in piatra

 

Cioplitorul in piatra traia intr-un sat de la poalele muntilor, se stabilise acolo ca sa-i fie aproape locurile din care isi scotea materialul de lucru, cea mai trainica piatra. Pentru maiestria lui era cunoscut pana in cele mai indepartate tinuturi, veneau la el de pretutindeni cu rugamintea de a le lucra, nici nu putea face fata atator cerinte cate se iveau zilnic.

Omul se angaja uneori pentru luni de zile sau poate mai mult, executa capiteluri pentru coloane, cornise si frontoane, scari si balustrade, iar pentru casele mai modeste sculpta mici basoreliefuri bune de aplicat pe fatade si frontispicii. Tot ce iesea din mana lui era nemaipomenit de frumos, motivele lui sculpturale erau originale, oamenii ii admirau lucrarile incatatoare. Vesel de felul lui, cu zambetul pe chip, harnic si comunicativ, cioplitorul in piatra era respectat de toata lumea, treburile ii mergeau din plin, nu avea de ce sa se planga.

Intr-o dupa amiaza, obosit de lucru fiind, isi lasa la o parte ciocanul si dalta si se aseza, rezemat de trunchiul unui pom sa se odihneasca. Era o zi calda, de toamna, oamenii isi culegeau viile, gutuile inmiresmau vazduhul, pe sub copaci dansau frunzele galbene. El privea departarile, privea cerul inalt si albastru, carduri de cocoare se indepartau in zarile adanci si-l furau gandurile. Si cum sta acolo, cioplitorul simti deodata o sageata, un gol si o durere in piept, o stare de tristete, de nesiguranta si moleseala il coplesi. Isi zise ca lucrase prea mult in ziua aceea, se ridica si dupa ce facu un pas-doi, i se paru ca nu-l mai supara nimic.

A doua zi isi relua lucrul, nu mai simtea nici o durere, nici o stare de oboseala, toate treburile pareau a fi ca si pana atunci. Se intampla, insa, un lucru ciudat. Lucrarile mesterului pietrar nu mai aratau ca inainte, modelele pe care le alegea erau urate, liniile strambe, figurile neimplinite, fara nici o noima, incat oamenii care pana atunci ii admirasera intotdeauna maiestria, nu stiau ce sa creada. La inceput n-au zis nimic, dar mai tarziu au fost nevoiti sa-i refuze lucrarile, sa-i arate si motivele. Cioplitorul in piatra isi privea opera si salta din umeri, nu vedea nici o deosebire fata de cum lucra inainte. Treburile au mers asa toata toamna si toata iarna, omul era amarat, ii pierise curajul de munca, nu intelegea de ce lucrarile lui nu mai placeau celor din jur.

Si veni primavara. Intr-o dimineata, cand cioplitorul in piatra statea mahnit, chinuit de ganduri si indoieli, iata ca vede rotindu-se pe deasupra casei, apoi lasandu-se si poposind pe gardul lui, aproape, doua cocoare.

- Ti-am adus inima, a zis una dintre cocoare.

- Inima mea? s-a mirat cioplitorul in piatra.

- Da, asta toamna, cand ai privit dupa noi, ne-ai dat inima fara sa vrei si fara sa stii. Ti-am pastrat-o, ia-ti-o indarat.

Omul si-a luat inima, a privit in jur si inaintea ochilor i s-a aratat lumea fireasca, dintotdeauna, asa cum o stia. Cand isi vazu lucrarile din ultimul timp inmarmuri. Apuca ciocanul, sfarama totul si cu vechiul zambet pe chip isi relua lucrul de la capat.

 

- George Nestor

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: