Citate de Nikos Kazantzakis - Alexis Zorba

“Ciobanul: Masa mi-e gata, am muls oile. La usa colibei mele zavorul e tras, focul arde in vatra. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

Buddha: Eu nu mai am nevoie nici de hrana, nici de lapte. Vanturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

Ciobanul: Eu am boi, am vaci, am pasunile strabunilor mei si un taur care-mi fecundeaza vacile. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

Buddha: Eu n-am boi, nici vaci. Eu n-am pasuni. Eu n-am nimic. Nu ma tem de nimic. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

Ciobanul: Eu am o ciobanita supusa si credincioasa. De ani si ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit sa ma joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

Buddha: Eu am un suflet supus si liber. De ani si ani de zile il exersez si-l invat sa se joace cu mine. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!” (Alexis Zorba)

“Eu, fiule, ma port de parca n-o sa mor niciodata”. Si i-am raspuns: “Eu ma port de parca as muri in fiecare clipa”. Care din noi doi avea dreptate, jupane? (Alexis Zorba)

Ai vazut desigur panze din acelea peticite cu bucati rosii, galbene, negre, cusute cu sfoara groasa si pe care nu le mai rup nici ale mai grozave furtuni? Asa e si inima mea. Mii si mii de gauri, mii si mii de bucatele: nu se mai teme de nimic! (Alexis Zorba)

Asfintitul se lasa ca o pulbere de aur, presarand intreaga curte. (Alexis Zorba)

Asta-i libertatea, gandeam eu. Sa ai o pasiune, sa aduni gramada monezile de aur si, deodata, sa-ti invingi pasiunea si sa-ti azvarli comoara in cele patru vanturi. Sa te eliberezi de o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobila. Dar nu cumva e si asta tot o forma de sclavie? Sa te sacrifici pentru o idee, pentru neamul tau, pentru Dumnezeu? Sau, cu cat stapanul se plaseaza mai la inaltime, cu-atat funia sclavului se lungeste? Ar putea atunci sa se zbenguie si sa zburde pe-o arena mai incapatoare si sa moara fara a da de funie. Asta se numeste asadar libertate? (Alexis Zorba)

Bucuriile mele aici sunt mari, pentru ca sunt foarte simple. (Alexis Zorba)

Ca sa judeci drept si cinstit trebuie sa fii potolit, sa se-adune anii si sa n-ai dinti. (Alexis Zorba)

Cand o sa mor eu, totul o sa moara. Intreaga lume zorbeasca se va narui! (Alexis Zorba)

Cat de voluptuoase si incarcate de tristete sunt aceste ore de ploaie fina! (Alexis Zorba)

Ce poti sa te astepti de la niste muieri? zise el. Sa toarne copii cu primul venit. Ce poti sa te-astepti de la niste barbati? Sa cada-n cursa. Ia aminte, jupane! (Alexis Zorba)

Au decazut rau oamenii, puah! Si-au lasat trupurile sa amuteasca si nu mai vorbesc decat cu gura. (Alexis Zorba)

Confucius are o vorba: "Multi cauta fericirea mai presus de om; altii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului". Adevarat. Exista asadar tot atatea fericiri cate soiuri de oameni sunt. (Alexis Zorba)

Consideri, desigur, aceasta viata pe care o duci drept o fericire. Si pentru ca asa o consideri, asa este. Ti-ai croit, si tu, fericirea dupa dimensiunile tale. (Alexis Zorba)

Credinta mea e un mozaic de necredinte; imi vine uneori pofta sa fac un schimb: sa primesc o clipita si sa imi dau toata viata. (Alexis Zorba)

Daca jocul imi reuseste, voi spune ca n-a fost un joc, ci am luat o mare hotarare, aceea de a-mi schimba viata. (Alexis Zorba)

Dac-am sti, jupane, zise el, ce spun pietrele, florile, ploaia! Poate ca ele cheama, poate ca ne cheama, si noi n-auzim. Cand se vor destupa urechile oamenilor? (Alexis Zorba)

Decazusem pana intr-atat incat, daca as fi avut de ales intre a ma indragosti de o femeie sau a citi o carte buna despre dragoste, alegeam cartea. (Alexis Zorba)

Din parul noptii roua curgea siroaie. (Alexis Zorba)

Dumnezeu e-un mare senior, si noblete asta inseamna: sa ierti! (Alexis Zorba)

Eu i-as fi impodobit pe oameni cu pene false pentru a-i putea suporta. (Alexis Zorba)

Iata adevarata fericire: [...] sa traiesti departe de oameni, sa n-ai nevoie de ei si sa-i iubesti. (Alexis Zorba)

Inima omului e o groapa plina de sange; pe marginile acestei gropi cei ce ti-au fost dragi si au murit stau lungiti pe burta sa bea din sange si sa reinvie; si cu cat mai dragi iti sunt, cu atat mai mult sange iti vor bea. (Alexis Zorba)

Inima omului sufera cand ploua, zise Zorba. (Alexis Zorba)

Lasa oamenii in pace, jupane, nu le deschide ochii. Daca-o sa le deschizi ochii, ce-o sa vada? Mizeria in care traiesc! Lasa-i incolo sa viseze mai departe! (Alexis Zorba)

Lumea asta-i inchisoare pe viata. (Alexis Zorba)

Lumea viitorului nu s-a nascut inca, ea e insesizabila, fluida, facuta din lumina din care sunt tesute visele, e-un nor batut de vanturi napraznice - dragostea, ura, imaginatia, intamplarea, Dumnezeu... nici cel mai mare profet nu poate oferi oamenilor decat o lozinca, si cu cat aceasta lozinca va fi mai imprecisa, cu atat profetul va fi mai mare. (Alexis Zorba)

Ma straduiam sa merg pe un drum nou, [...] sa incerc bucuria de-atata vreme jinduita de-a nu mai avea de-a face cu cuvinte, ci cu oameni in carne si oase. (Alexis Zorba)

Nenumarate sunt bucuriile acestei lumi - femeile, fructele, ideile. (Alexis Zorba)

Noi, oamenii instruiti, nu suntem decat niste pasari smintite ale vazduhului. (Alexis Zorba)

Oamenii vazuti din singuratatea mea, de aici, nu-mi apar ca niste furnici, ci dimpotriva, ca niste monstri uriasi, ca niste dinozauri si pterodactili, traind intr-o atmosfera saturata de acid carbonic si de dens putregai cosmogonic. O jungla de neinteles, absurda si jalnica. (Alexis Zorba)

Ploua si vedeam cum firele de ploaie leaga cerul cu glodul. (Alexis Zorba)

Pluteam ca un nor de fum intre somn si veghe. (Alexis Zorba)

Sa vada, cu alte cuvinte, noi bezne? Atunci lasa-le pe alea vechi; cu astea-s deprinsi. (Alexis Zorba)

Simteam cum mi se desprinde din inima o noua fila, un alt an. Inca un pas spre groapa cea neagra. (Alexis Zorba)

Simti ca viata trece si se scurge ca nisipul printre degete, si ca nu exista scapare. (Alexis Zorba)

Stelele sclipeau, mari, mult coborate, ca niste bulgari de foc suspendati in aer. (Alexis Zorba)

Tineretea e-o fiara salbatica, inumana si care nu intelege. (Alexis Zorba)

Totul are un sens ascuns in lumea asta, gandeam. Oameni, animale, pomi, stele, toate nu sunt decat niste hieroglife; ferice de cel care incepe sa le descifreze si sa ghiceasca ce spun, dar vai de el. Cand le vede, nu le intelege. Crede ca sunt oameni, animale, pomi, stele. Abia dupa ani si ani de zile, prea tarziu, le descopera adevarata semnificatie. (Alexis Zorba)

Totul e simplu in lumea asta, jupane. De cate ori sa ti-o spun? Nu mai complica totul! (Alexis Zorba)