Citate de Victor Hugo - Mizerabilii

A şti este o nevoie vitală, a gândi este o necesitate, adevărul este hrană ca şi pâinea. O minte nehrănită cu ştiinţă şi cu înţelepciune slăbeşte.

Acolo unde domneşte întunericul, încolţeşte păcatul. Vinovatul nu e cel ce păcătuieşte, ci acela care-l ţine în întuneric.

Acolo unde sfârşeşte traiul din puţin, începe traiul din nimic.

Ah, ce adevărat e că fiinţa iubită devine Dumnezeu! Dumnezeu ar putea fi gelos, dacă Tatăl Ceresc n-ar fi făcut dinadins întreaga fire pentru suflet, şi sufletul pentru dragoste!

Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

Când dragostea a strâns laolaltă şi a contopit două suflete într-o unitate sfântă şi îngerească, aceste fiinţe au găsit taina vieţii. Nu sunt decât cele două tulpini ale aceluiaşi destin; sunt două aripi ale aceluiaşi suflet. A iubi înseamnă a pluti.

Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate. Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi nici un gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar. Sufletul înalt şi senin, neatins de patimi şi emoţii josnice, care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanităţile, mizeriile, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.

Cea dintâi dovadă a milei la un preot e sărăcia.

Ceea ce începe dragostea nu poate fi încheiat decât de Dumnezeu.

Dacă eşti piatră, fii magnet; dacă eşti plantă, fii simţire, dacă eşti om, fii iubire.

Diamantele nu se găsesc decât în văgăunile întunecate ale pământului, iar adevărurile nu se găsesc decât în adâncurile cugetării.

Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.

Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.

Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Dragostei nu-i ajunge nimic. Dacă are fericirea, vrea raiul. Dacă are raiul, vrea cerul.

Dumnezeu e în fiecare lucru, dar toate îl ascund. Lucrurile sfinte sunt cufundate în noapte, fiinţele sunt opace. A iubi o fiinţă înseamnă a o face străvezie.

Dumnezeu nu poate dărui fericirii celor care se iubesc decât o durată fără capăt. După o viaţă de dragoste, o eternitate, da, e o întregire. Dar nici lui Dumnezeu nu-i e cu putinţă să facă ceva mai mare decât fericirea desăvârşită pe care o dă sufletului iubirea. Dumnezeu e împlinirea în cer. Dragostea e împlinirea oamenilor.

Era evident că avea propria modalitate ciudată de a cântări lucrurile. Bănuiesc că dobândit-o din Evanghelii.

Există un spectacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există şi un spectacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.

Faptul că te-ai urcat nu te împiedică să cazi.

Fericit e chiar în mijlocul spaimelor cel căruia Dumnezeu i-a dat un suflet vrednic de dragoste şi de nefericire. Cel care n-a văzut lumea şi inima oamenilor sub această îndoită lumină n-a văzut nimic adevărat şi nu ştie nimic. Sufletul care iubeşte şi care suferă trăieşte o stare sublimă.

Fii fericit, rămâi în înaltul cerului, fii îngerul unui înger, rămâi în lumină, mulţumindu-te cu atât, şi nu te îngrijora de felul în care un biet osândit se apucă să-şi sfâşie pieptul şi să-şi facă datoria; ai în faţa dumitale un mizerabil, domnule!

Gândirea e munca inteligenţei, visarea e voluptatea ei. A înlocui gândirea cu visarea înseamnă a confunda hrana cu otrava.

Idealul trebuie să fie respirabil, satisfăcător şi hrănitor pentru sufletul omului.

Încăierarea pe viaţă şi pe moarte între egoism şi datorie, când dăm aşa înapoi, pas cu pas, din faţa idealului nostru de neschimbat, rătăciţi, înverşunaţi, disperaţi de a bate în retragere, apărând fiecare bucăţică de teren, sperând într-o scăpare cu putinţă, căutând o ieşire. Ce neaşteptată şi grozavă piedică, în care te simţi încolţit din toate părţile!

Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.

Întotdeauna este mai multă suferinţă în clasele de jos decât este umanitate în cele de sus.

Moartea îşi răscumpără uneori cruzimea printr-un fel de măreţie cumplită. Pe rug sau într-un naufragiu poţi fi mare; în mijlocul flăcărilor, ca şi în mijlocul valurilor, semeţia e cu putinţă; te înalţi pierind în ele.

Nimic nu se compară cu visul de a crea viitorul. Astăzi o utopie, mâine în carne şi oase.

Nu poţi împiedica drumul gândurilor, întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeşte remuşcare. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului.

Orice sabie are două tăişuri, cine răneşte cu unul se răneşte cu celălalt.

Pentru a şti să taci îţi trebuie un mare talent.

Pentru mulţime izbânda este aproape totuna cu superioritatea. Falsa asemănare a succesului cu meritul îi înşală pe oameni. Succesul se confundă cu superioritatea.

Priveşti o stea pentru că e luminoasă şi pentru că e de nepătruns. Dar lângă tine se află o strălucire mai dulce şi o taină mai mare: femeia.

Să călătoreşti înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă.

Să îndrăzneşti, acesta e preţul progresului!

Soarele s-ar stinge dacă n-ar mai iubi nimeni.

Sunt în lumea asta două fiinţe care tresar din adâncuri: mama care-şi găseşte copilul şi tigrul care-şi găseşte prada.

Trândăvia este o mamă care are un fiu, furtişagul, şi o fiica, foamea.

Una din urmările virtuţii e trufia. E între ele o punte făurită de diavol.

Viitorul e încă şi mai mult al inimilor decât al minţii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului îi trebuie ceea ce nu se isprăveşte niciodată.

Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea.