Interferente.ro

Joi, 15 Decembrie 2011 16:31

Citate Johann Wolfgang von Goethe

 

A gândi este mai interesant decât a şti, dar mai puţin interesant decât a privi.

A ierta înseamnă a oferi celuilalt ocazia de a mai greşi odată.

Absurdul umple lumea.

Acei care nu au nicio nădejde de la o altă viaţă sunt morţi chiar şi pentru aceasta.

Acolo unde-i lumină multă, e şi umbră mare.

Activitatea omului uşor poate slăbi; repede îi place liniştea absolută.

Adevăratul discipol învaţă să scoată necunoscutul din cunoscut, apropiindu-se de maestru.

Adevăratul obiect de studiu al omenirii este omul.

Adevărul este de natură divină; el nu apare direct, trebuie ghicit din manifestările sale.

Adevărul este o eroare rectificată.

Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.

Ah, ce nefericiţi sunt oamenii!

Ah, înseşi faptele, ca şi patimile noastre, ne înfrânează avântul vieţii.

Am atât de multe, şi fără ea totul este nimic.

Anumite defecte sunt necesare pentru ca totul să fie în regulă. Ar părea ciudat dacă vechii prieteni nu ar mai avea vechile ticuri.

Artistul se află liber în spirit, deasupra naturii şi o poate trata conform scopurilor lui mai înalte... el este în acelaşi timp stăpânul şi sclavul ei. Este sclavul ei, întrucât e nevoit să lucreze cu mijloace terestre pentru a fi înţeles. Este însă sclavul ei, întrucât supune aceste mijloace terestre unor intenţii de ordin superior, făcându-le utile acestora. Artistul doreşte să se adreseze lumii printr-un "întreg": un asemenea întreg însă nu-l poate găsi în natură, ci este rodul propriului său spirit sau, dacă vreţi, al suflului unei inspirate respiraţii divine.

Atât de înrădăcinată e în noi ideea meritelor noastre proprii, încât nu vrem din capul locului să permitem lumii exterioare vreo participare la ele; ba chiar am dori, dacă s-ar putea, să le micşorăm la cei de o seamă cu noi.

Atâta vreme cât se luptă, omul este supus greşelii.

Atoateştiutor nu sunt, dar multe ştiu.

Bătrâneţea nu ne face copilăroşi, cum se spune; ci numai ne găseşte tot copii.

Biblia: întrebuinţată dogmatic şi fantezist va dăuna, ca şi până acum; receptată didactic şi din inimă va folosi, ca şi până acum.

Bunătatea este lanţul de aur cu care societatea este legată.

Bunul simţ e geniul umanităţii.

Când ai pierdut interesul, pierzi şi amintirea.

Când cineva laudă pe altul, se situează pe o treaptă cu el.

Când li se spune tinerilor adevărul curat care nu-i deloc pe placul lor, şi când în urmă, după ani de zile, ei încearcă toate acestea în mod dur pe propria lor piele, ei îşi închipuie atunci că (ştiinţa) aceasta le vine din propria lor ţeastă; şi afirmă că învăţătorul a fost un prost.

Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte.

Care e cel mai bun sistem de guvernare? Acela care ne învaţă să ne cârmuim pe noi înşine.

Care ţi-e datoria? Cerinţa zilei.

Cât de plăcute sunt începuturile dragostei, când tinerei fete îi place să înveţe, iar tânărului să explice.

Cât timp năzuieşte sau se străduieşte omul rătăceşte. Dar în ciuda rătăcirii sale, în inima lui el ştie mereu care este drumul cel drept.

Câteodată soarta noastră se aseamănă cu un pom fructifer în timpul iernii. Cine ştie cu siguranţă că acel copac va înverzi şi va înflori după trecerea iernii, dar sperăm din toată inima... simţim.

Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină.

Ce nebunie e să judeci pe alţii după tine însuţi.

Cea mai mare fericire a omului care cugetă este de a cerceta ceea ce se poate cerceta şi de a venera cu seninătate ceea ce nu se poate cerceta.

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferinţă.

Cel ce nu se crede prea mare valorează mai mult decât crede.

Cel mai dificil lucru este să vezi ceea ce este în faţa ochilor tăi.

Cel mai important lucru pe lume nu e poziţia pe care o ai, ci direcţia în care mergi.

Cenuşie este, iubite amice, orice teorie şi-i verde pomul vieţii aurit.

Cheia de aur deschide toate porţile.

Cine are noţiuni clare poate ordona.

Cine eşti tu, la urma urmei, spune? O parte din acea putere, ce veşnic răul îl voieşte şi veşnic face numai bine!

Cine îmi suportă greşelile devine stăpânul meu, chiar dacă îmi este servitor.

Cine îţi ascunde primejdia, îţi este duşman.

Cine nu cunoaşte limbi străine nu are idee despre propria limbă.

Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să înveţe să linguşească.

Cine posedă ştiinţa şi arta, are şi religia, cine nu le posedă pe acestea două, acela are religia.

Cine speră minuni, să-şi întărească credinţa.

Clipă, întârzie puţin, eşti atât de frumoasă.

Comportamentul este o oglindă în care fiecare îşi expune propria imagine.

Cu adevărat se ştie doar când se ştie puţin. Cu cât mai mult ştii, cu atât mai mult dubitezi.

Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei şti cum să trăieşti.

Cu cât o înţelegi mai bine, cu atât Biblia devine mai frumoasă.

Cu cei mici faci lucruri mici, cu cei mari şi lucrul mic ajunge mare.

Cuvântul libertate sună atât de frumos, încât nu ne-am putea lipsi de el, chiar dacă ar desemna o eroare.

Cuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porţilor raiului şi ciocănesc, cerând stăruitor nemurirea.

Cuvintele sunt imaginea sufletului.

Dacă ai încredere în tine însuţi, inspiri încredere altora.

Dacă ar fi trebuit să studiem toate legile, nu ne-ar rămâne timp pentru a le încălca.

Dacă aş fi aşteptat ca alţii să-mi dea dreptul de a fi cum sunt, nici azi nu aş fi pe lume şi aceasta o puteţi înţelege uşor când vedeţi purtarea celor ce mă atacă pentru a părea şi ei ceva.

Dacă aş fi singur în rai, n-ar fi pentru mine un chin mai mare.

Dar cea mai puternică influenţă, asupra unei fiinţe tinere cum eram eu, a exercitat-o educaţia pioasă, care a dezvoltat în mine un anumit sentiment de dreptate şi cinste, insuflat parcă de dragostea divină şi omniprezentă.

De câte ori n-am dorit să ajung la ţărmul mării nemăsurate, cu aripile unui cocor care zbura deasupra mea, să beau din pocalul înspumat al infinitului voluptatea covârşitoare a vieţii şi să simt numai o clipă, în vlaga încătuşată a pieptului meu, o picătură din beatitudinea fiinţei în care şi prin care iau naştere toate.

De ce oare ceea ce constituie fericirea unui om trebuie sa devina in acelasi timp izvorul suferintelor lui?

De ce vă grăbiţi... de ce vă grabiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?! Ce rost au toate astea? Aţi descoperit cumva cauzele lăuntrice ale unei fapte? Puteţi voi să lămuriţi cu precizie motivele pentru care s-a întâmplat aşa, pentru care trebuia să se întâmple? Dacă aţi face asta, nu v-aţi mai grăbi atâta cu sentinţele voastre.

De fapt, nu ştii decât atunci când ştii puţin; o dată cu cunoştinţele creşte şi îndoiala.

Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decât măreţia zeilor.

Deoarece ai ochii deschişi, crezi că poţi vedea.

Deseori simţim că ne lipsesc multe şi ni se pare că altul are tocmai ceea ce ne lipseşte; acestuia îi atribuim şi ce avem noi şi, pe langă asta, şi o anumita tihnă ideală.

Devotamentul este năzuinţa unui suflet nobil de ajunge la înălţimea unuia mai mare decât el.

Durerile oamenilor ar fi mai mici dacă ei... nu s-ar ocupa cu un atât de mare zel al închipuirii de amintirea relelor trecute şi ar îndura un prezent nepăsător.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

E greu să judeci momentul: cel indiferent te plictiseşte, cel bun îţi cere, iar cel rău te obligă.

E o prostie să-ţi minimalizezi duşmanul până n-a murit şi o josnicie s-o faci după ce l-ai învins.

E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât iubirea.

E totuna dacă rosteşti adevărul sau minciuna, amândouă sunt contrazise.

Epocile morale alternează la fel ca anotimpurile.

Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui.

Este mult mai uşor de recunoscut eroarea decât de găsit adevărul; aceea stă la suprafaţă, pe când adevărul e în adâncime.

Eu sunt sufletul care veşnic neagă.

Evlavia nu poate fi privita ca un scop in sine, ci doar ca un mijloc de a ne ridica la cea mai aleasa cultura, pe calea desavarsirii sufletului. Iata de ce, oamenii care socot evlavia ca un scop ajung cel mai adeseori niste fatarnici.

Există o politeţe a inimii. E înrudită cu dragostea. Din ea izvorăşte cea mai firească politeţe a manierelor.

Existenţa e o datorie, chiar dacă n-ar dura decât o clipă.

Existenţa noastră raportată la raţiune, nu se împarte niciodată exact, restul care rămâne este minunat. Doar inima înţelege, esenţialul scapă privirii.

Fapta este totul, gloria nu înseamnă nimic.

Ferice de omul care nu trebuie nici să comande, nici să se supună.

Fericit e acela care păstrează în suflet crezul neîntinat, el nu se va căi de nicio jertfă!

Fiecare aude numai ceea ce înţelege.

Fiecare să rămână pe drumul pe care a apucat şi nu cumva să se lase impresionat de autoritate, obsedat de acordul unanim şi târât de modă.

Fii fericit când poţi şi suferă când trebuie.

Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte.

Foarte rar suntem mulţumiţi de noi înşine; cu atât mai mângâietor e momentul când izbutim a satisface pe alţii.

Forţa unei limbi nu constă în a respinge ceea ce este străin, ci în a-l asimila.

Frumuseţea îmblânzeşte orice mânie.

Gândiţi-vă că dracul e bătrân; îmbătrâniţi deci ca să-l puteţi pricepe!

Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă.

 

Bibliografie

Faust

Maxime şi reflecţii

Inscripţii

Suferinţele tânărului Werther

Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister

Divanul occidental-oriental

Basmul despre şarpele cel verde

Ifigenia in Taurida

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: