Interferente.ro Cultura Diversitate Clasici ai literaturii romane critici muzicali

Joi, 17 Octombrie 2013 20:30

Clasici ai literaturii romane - critici muzicali

Inceputurile criticii muzicale romanesti nu pot fi desprinse de momentul de cristalizare a literaturii noastre clasice. Intr-o epoca de sicronism a artelor in cultura nationala din vremea Revolutiei de la 1848 si a Unirii Principatelor romane din 1959, majoritatea criticilor literari si a scriitorilor au practicat in paralel si critica muzicala.  Primele articole cu un pronuntat caracter profesionist, in care stilul literar se imbina armonios cu analiza interpretarii muzicale, s-au datorat lui Cezar Bolliac si Nicolae Filimon. Daca primul nu a practicat un instrument muzical, in schimb, autorul romanului Ciocoii vechi si noi a cantat la flaut. Deci era normal ca articolele sale publicate intre anii 1857 si 1865 in Nationalul, Revista Carpatilor, Buciumul, Taranul roman etc. sa se constituie in primul fond de critica muzicala din istoria culturii noastre. Exemplul lui Nicolae Filimon nu a ramas izolat, o serie de scriitori si gazetari, poeti si dramaturigi din secolele XIX-XX, intr-un cuvant oameni de litere, au manuit cu iscusinta condeiul criticii muzicale. De la Alecsandri si Eminescu pana la Camil Petrescu si Geo Bogza, arta sunetelor a exercitat adeseori un miraj asupra literatilor. Totusi, unii scriitori au atins o cifra atat de importanta de articole si studii, eseuri si cronici cu privire la aceasta arta, incat merita sa fie astazi inclusi printre profesionistii condeiului muzical. Unii au apelat la pseudonime, deoarece semnatura permanenta in campul muzicii risca sa le umbreasca notorietatea literara.

 

In secolul trecut, dramaturgul si gazetarul Grigore Ventura (1839-1909) s-a impus ca un notoriu critic muzical al epocii. Pamfletar si polemist remarcabil, cronicarul publicatiilor Revista literara, Literatorul, Adevarul etc. a reusit sa ridice critica muzicala romaneasca pe o noua treapta, paginile publicate, mai ales in L’independence roumaine, situandu-se la inaltimea cronicilor din strainatate (unde adeseori erau apreciate). Atent sustinator al concertelor simfonice, Grigore Ventura ne-a lasat articole esentiale asupra Societatii Filarmonica Romana. De asemenea, a urmarit cu deosebita atentie recitalurile de canto si primele manifestari ale trupei Operei Romane din Bucuresti.

In anul 1979, Editura muzicala a publicat “Marturii muzicale” de Iosif Vulcan. Erau cronicile muzicale ale scriitorului ardelean de la Oradea, publicate in revistele Familia, Romania musicala, Arta, Musa romana. In chip deosebit se remarca cronicile lui Iosif Vulcan asupra tanarului compozitor, violonist si dirijor George Enescu. Prezent in capitala, fie in saloanele literar-artistice de la finele veacului trecut, fie in sala Ateneului Roman, Iosif Vulcan a semnat cronici muzicale la recitalurile Mariei Assan, Charlottei Leria, al lui Dimitrie Dinicu, Constantin Dimitrescu, la spectacolele Operei Romane si Companiei lirice romane, condusa de Constantin Grigoriu, la concertele lui Pietro Mascagni si Jan Kubelik etc. Este indiscutabil primul critic muzical ardelean din secolul al XIX-lea care a stimulat printr-un condei autorizat muzica romaneasca.

Membru al societatii “Wagner-Verein” si “Buciumul” din Bucuresti, semnatar a numeroase cronici muzicale intre anii 1894 si 1897 in revistele Epoca si Moftul roman, marele dramaturg Ion Luca Caragiale s-a numarat printre crtiticii nostri muzicali de pretigiu. Paginile dedicate “berului” (Beethoven), violoncelistului Constantin Dimitrescu, violonistului Franz Schipek, pianistului D. Dimitriu constituie admirabile exemple de profesionism si de sensibilitate artistica, marele Caragiale fiind unul dintre putinii nostri critici muzicali de vocatie.

Sub pseudonimul “Don Padil”, ziarul bucurestean Romania libera a publicat intre anii 1881 si 1886 o suita de cronici muzicale ale scriitorului Duiliu Zamfirescu. Autorul romanului Viata la tara a scris despre operele Aida, Hughenotii, Balul mascat, Parsifal, dar si despre personalitati ca Maria Vasilescu, Oreste Bimboni, Grigore Ventura, Franz Schipek etc. Cronicile lui Duiliu Zamfirescu atesta o certa pregatire muzicala, o informare “la zi” asupra muzicologiei universale si asupra evenimentelor artistice europene (comenteaza, de pilda, premiera absoluta a operei Parsifal cu trei zile inaintea ridicarii cortinei de la Beyreuth).

In veacul al XX-lea, numarul cronicarilor muzicali din sanul oamenilor de litere este mult mai mare, arta sunetelor atragandu-i pe cei mai de seama poeti, prozatori si dramaturgi ai epocii.

Addthis

Newer news items:
Older news items: