Conditionarea socio-culturala a durerii

Durerea nu reprezinta un proces pur fiziologic, un simplu influx nervos. Asa cum apare si in lucrarea “Chirurgia durerii”, senzatiile dolorice exprima conflictul dintre un stimul nociv si individul ca intreg, ca personalitate, care s-a format intr-o si pentru o anumita cultura, insusindu-si normele si valorile ei sociale. Ca urmare a socializarii, individul stie de la ce prag al durerii ii este permis sa reactioneze emotional fara a se expune dezaprobarii celorlalti. Cultura in care ne-am nascut si traim ne inavata atitudinea pe care trebuie sa o abordam fata de durere.

Un studiu efectuat de catre francezi, ilustreaza foarte convingator diversitatea atitudinilor fata de durere impusa de cultura in care individul s-a socializat. Cercetatorii au urmarit mai multe spitale din SUA, felul in care reactioneaza la durere diferite grupe etnice. A comparat atitudinile adoptate de italieni, evrei si americani (rezidenti in SUA de mai multe generatii) vizavi de durere. Comparativ cu americanii, italienii si evreii se caracterizau printr-o sensibilitate dolorica mai accentuata, printr-o emotivitate crescuta, avand tendinta de a exagera suferinta lor. Italienii se concentrau asupra senzatiilor dolorice, fara a se interesa prea mult de cauzele producerii lor. Cand, prin medicatia administrata, durerea ceda, ei deveneau foarte repede veseli, ca si cand boala insasi ar fi fost depasita. Pacientii de origine evreiasca, din contra, refuzau analgezicele si se interesau insistent de tulburarile fiziologice care au provocat semnalele algice de alarma. Dupa disparitia senzatiilor dolorice, ei ramaneu in continuare ingrijorati in legatura cu starea lor de sanatate. Pacientii proveniti din vechile familii de americani manifestau o atitudine stoica fata de durere: nu isi exprimau decat retinut emotia negativa cauzata de stimulii nocivi. Cercetatorii explica diferintele in atitudinea fata de durere prin particularitatile proceselor de socializare.

In unele culturi, indivizii sunt autorizati sa-si exprime, fara restrictii, prin cuvinte, mimica si gesturi emotiile. In alte culturi, normele de comportament impun un control atent asupra exprimarii emotiilor.

Daca ne referim la cultura romaneasca, remarcam libertatatea exprimarii publice atat a bucuriei, cat si a asuferintei, avand drept corolar sobrietatea. In trecutul nu prea indepartat functiona o institutie sociala de exprimare publica a durerii bocitul. Proverbele si zicatorile noastre fac elogiul masurii in toate, sanctioneaza labilitatea si instabilitatea emotionala. Nu-i vrednic omul care da din plans in ras!

Pe de alta parte, in cadrul fiecarei culturi se fac diferentieri in functie de sex: baietii sunt educati sa-si reprime durerea si fetele sunt incurajate sa-si manifeste sensibilitatea dolorica. Pentru baieti modelul cultural impune virilitate, pentru fete fragilitate. Cel putin asa stateau lucrurile in spatiul nostru socio-cultural. Tendinta contemporana este aceea de apropiere a modelelor culturale. Atragerea femeilor in activitati de munca industriala, profesionalizarea lor in domenii rezervate altadata exclusiv sau preponderent barbatilor – toate acestea duc la modificarea sensibilitatii dolorice a femeilor, fragilitatea nemaifunctionand ca un ideal al feminitatii. Supletea, delicatetea, inteligenta se imbina armonios in structura feminitatii moderne cu tenacitatea, capacitatea de efort si rezistenta la durere.

Fireste, nu trebuie sa tragem de aici concluzia ca in interiorul aceleiasi culturi toti oamenii reactioneaza la fel fata de stimulii nocivi sau ca modelele culturale raman neschimbate de-a lungul istoriei. Nu! Fiecare individ are un stil propriu de raportare la agentii algici. Acest stil poate fi corijat. De exemplu, daca cineva este hipersensibil la durere, eliberandu-se de imaginea stimului nociv, isi poate exprima suferinta in limitele admise de normele culturale. A pastra continuu viu in minte complexul de factori algici echivaleaza cu sporirea intensitatii senzatiilor dolorice. Eliminand aceasta imagine, inlocuind-o cu imagini generatoare de emotii pozitive, atenuam intr-o anumita masura durerea. De asemenea, distragand atentia in momentul aplicarii stimulului nociv, reactia fata de durere se reduce considerabil

Sunt oamenii din ziua de azi mai sensibili la durere decat cei din trecut? Unii specialisti apreciaza ca societatile contemporane s-ar caracateriza prin algofobie, printr-o frica bolnavicioasa, obsedanta fata de durere.

Acestia apreciaza ca, in prezent, durerea si-a pierdut din semnificatia ei sociala si cultrala, ca pragul de toleranta a durerii s-a redus pe masura sporirii consumului de analgezice. In trecut oamenii considerau ca durerea isi are rostul ei. O suportau astfel cand o percepeau de neinvins. Azi, durerea, disparitia sau atenuarea ei au devenit probleme pur medicale, usor de rezolvat. Consumul de analgezice a devenit un reflex cotidian. Pentru cea mai neinsemnata migrena se apeleaza imediat la medicamente. Astfel de “proteze farmacologice” ne fac sa uitam ca durerea reprezinta un semnal de alarma, ca trebuie, in primul rand, sa inlaturam cauza, nu sa eliminam indicatorul situatiei periculoase.

Astfel, in loc sa-si schimbe modul de viata, oamenii moderni anihileaza semnalele corpului. Un plus de rationalitate in viata cotidiana reduce suferinta. Sa nu uitam proverbul romanesc: “Durerea e o invatatura”.