Interferente.ro

Joi, 19 Mai 2011 13:23

Constantin Brâncuşi - citate

Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.

Apropos de cum e să nu-ţi simţi trupul: într-o zi, după ce lucrasem o dimineaţă întreagă la un bloc enorm de marmură, am observat că întreg atelierul mi se stropise cu sânge. Era de la mâinile mele - în care-mi făcusem câteva răni adânci.

Arta - poate cea mai desăvârşită a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să redeştept sentimentul acesta în sculpturile mele.

Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există "artişti", ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

Arta este altceva decât "redarea" vieţii, este transfigurarea ei.

Arta nu este o întâmplare.

Arta nu face decât să înceapă continuu.

Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă.

Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.

Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.

Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate şi în dramă - ca o crimă perfectă.

Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă.

Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

Aşteptaţi până când voi muri - şi veţi putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu.

Atâta vreme cât obiectele (sculpturile) nu există decât printr-o opoziţie faţă de tine însuţi, nu ai să poţi niciodată să îţi dai perfect seama de adevărata lor esenţă. Pentru a ajunge la esenţă, trebuie să te detaşezi de tine însuţi, proiectându-te în acele obiecte, care, astfel, vor putea vorbi în locul tău.

Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul şi cu elementele. Şi pentru ca să realizezi ceva, nu trebuie să nu fii tu însuţi şi să te distrugi. Şi trebuie să cauţi mereu să scapi de maeştrii. Nu ajunge să posezi idei.

Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.

Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac!... Căci am venit pe lume cu o menire!

Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă şi în ceruri.

Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.

Cioplirea directă este adevărata cale spre sculptură, dar şi cea mai rea pentru acei cari nu ştiu să umble. Şi, la urma urmei, cioplirea directă sau indirectă nu înseamnă nimic. Lucrul făcut, asta e!

Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului - cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

Din toată lumea - numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.

Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli - acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil.

Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire.

Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.

Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!

Eu aş vrea să creez aşa cum respir.

Eu nu creez Păsări - ci zboruri.

Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe.

Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre - hamali grei - ci fiinţe înaripate şi eliberatoare - şi, pentru aceasta, nu ar trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului. Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri şi nu sunt, în definitiv, decât un mijloc, însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în drumul său.

Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemănătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.

Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.

Frumosul este echitatea absolută.

Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi.

Îmi este cu mult mai uşor să prind rădăcini şi să fac să crească în mine forme noi - decât să le cioplesc în marmură.

În artă nu trebuie să existe străini.

În general, sculptorii procedează cu materia prin adăugire, atunci când ar trebui să acţioneze, de fapt, asupra ei, prin scădere. Să foloseşti un material moale şi să continui să adaugi la el, până ce este atinsă forma preconcepută şi să o aplici asupra unui alt material, permanent şi solid, este o crimă împotriva naturii. Toate materialele deţin în ele însele sculptura pe care omul o doreşte; el trebuie să trudească, însă, şi să o scoată, eliminând acel material de prisos care o acoperă.

În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei - am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...

Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic. Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale. Însă proporţiile interioare ale obiectului - acelea vă spun Totul.

Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa.

La umbra marilor copaci nu creşte nimic.

Lectura-viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită.

Lemnul, de exemplu, este în sine şi sub toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distugem, nu trebuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să îi transformi calităţile, înseamnă să îl nimiceşti, să îl faci steril.

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.

Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.

Măiastră!... Ea se zbate aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.

Măsurătoarea este vătămătoare, tocmai pentru că există în lucruri... Ele se pot înălţa până la ceruri şi se pot coborî din nou, pe pământ, fără să îşi poată schimba proporţiile.

Michelangelo ni se relevă a fi acela care a mers mai departe, pe calea sculpturii Helenismului. Aţi putea, însă, să staţi, să vă odihniţi, măcar o noapte, alături de capodopera sa, Moise?

Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul - tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.

Ne aflăm într-o sferă, ne jucăm cu alte sfere, le îmbinăm, le facem să clipească.

Noi ne jucăm cu gama tuturor pasiunilor, aşa cum se joacă unii copii de-a stafiile, pentru a-şi izgoni spaima de strigoi.

Noi nu înţelegem, nu vedem - viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!

Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece.

Nu este un semn de autentic curaj în viaţă, când, pentru a te pregăti pentru situaţii care cer curaj, înveţi din vreme să te duelezi.

Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale.

Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele... Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.

Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alţii vor înţelege limba lor.

Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.

O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor...

Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...

Opera de artă necesită o uriaşă răbdare şi, mai presus de orice, o înverşunată luptă împotriva materialelor.

Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor... Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.

Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii.

Pasărea de aur!... O lucrez încontinuu!... Însă nu am găsit-o încă!

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.

Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego...

Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.

Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!

Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală.

Sculptura rămâne o expresie a acţiunii Naturii.

Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei - adică o... tehnică filosofică.

Simplitatea este în sine o complexitate - şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.

Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată.

Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

Suferinţele îl întăresc pe om, şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.

Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.

Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.

Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.

Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.

Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.

Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: