Interferente.ro Cultura Diversitate Craciunul filologilor

Sâmbătă, 19 Decembrie 2015 00:21

Craciunul filologilor

Craciunul filologilorFilologii straini si ai nostri au incercat sa stabileasca originea etimologica a cuvantului Craciun. Adesea, acestea sunt divergente, insa merita sa vedem pe rand etimologiile.

Invatatul slavist Miklosich este de parere ca numele Craciun deriva din vechiul slav Kracun. Eruditul filolog nu urmareste insa mai departe originea cuvantului: de unde si cum vine vorba aceea in vechea slava? Oare nu slavii au imprumutat-o de la romani? Nu se poate oare ca slavii si bulgarii, care traiau amestecati cu romanii in Dacia Aureliana, sa fi primit odata cu crestinismul roman si numele sarbatorii? Daca s-ar putea dovedi aceasta ipoteza, atunci cuvantul romanesc s-ar fi schimbat la bulgari in Kracun, la rusi in Kerecunu si Korocunu. Astfel, avem numele sarbatorii comun cu slavii, asa cum avem si obiceiul colindatului si numele de colinda, care in vechea slava suna: Koleda, in limba rusa: Kolida, Koljado, iar in limba sarba: Kolenda. La neogreci, Koanton inseamna covrigei, colacei, ce sa dau copiilor care umbla la colindat din poarta in poarta strigand: “Hristos s-a nascut!”. Tot la neogreci, ta “Kolianta” semnifica ajunul Craciunului, iar “ta Kalanta” semnifica cantec de felicitare (urare) in seara de Anul Nou, de aici verbul “kalantizo – lego ta kalanta – colind”.

Bazati pe aceste date faptice, autorii Glosariului Academiei Romane, raposatii Laurian-Maxim au crezut ca originea cuvantului Craciun, ca si a colindei, este aceea de a cauta in limba romana. Ei au propus urmatoarea etimologie: Craciun din “Carnatione”, (in)carnatione din incarnatio, Intruparea Cuvantului. Dar ei insisi au recunoscut imposibilitatea deductiei fonetice. De aceea, hazardara e alta etimologie, din vorba presupusa “Crescitione” – timpul in care incep a creste zilele, insemnand paralel si cresterea cuvantului intrupat. Autorii acestei etimologii insisi vad ca deductia este cea mai grea de justificat prin regulile foneticii romane. ei insa totusi incearca prin mijlocirea analogiei. Noi nu o mai reproducem, fiind de tot neadmisibila.

Marele nostru filosof Hasdeu, deduce vorba chestionata (Craciun) din latinescul “Crastinum”, iar profesorul Aron Densusianu, in “Istoria limbii si literaturii romane”, sustine etimologia “Craciun” de la “creationem”.

Filologii nostri moderni leapada aceste etimologii impreuna cu cea a lui Schuhard, care aduce radacina: “Christi jejunium”, ca de tot neadmisibila. Ei cred ca cea mai aproape de adevar este etimologia dezvoltata de Pericle Papahagi, anume “Craciun” provenind din “calationem”, de la “calatio” ce semnifica chemarea poporului roman pentru a vesti sarbatorile ce cad special in luna ianuarie, cam atunci cand se serba la inceputul erei crestine si Craciunul. Cu aceasta parere se uneste si profesorul Sextil Puscariu.

Fata de aceste etimologii savante sunt cei care sustin ca cea mai mare deductie etimologica a cuvantului “Craciun” este din bulgarescul “Kracunu”, atat din punctul de vedere semantic, cat si din cel fonetic, iar etimologia numelui bulgaresc, deja citat, este din verbul bulgaresc: “Kraci su” – a face pasi, a merge. Deci, vorba “Kracunu” corespunde latinescului “adventus” – venirea, sosirea (Domnului).

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: