Interferente.ro Cultura Personalitati Cronicarul Grigore Ureche si opera sa Letopisetul Tarii Modovei

Luni, 13 Octombrie 2014 13:19

Cronicarul Grigore Ureche si opera sa Letopisetul Tarii Modovei

Cronicarul Grigore Ureche si opera sa Letopisetul Tarii ModoveiCronicarii secolului al XVII-lea sunt cocorii din capul unghiului alcatuit de “stolul” carturarilor care au strabatut spatiul si timpul, ducand pe aripile sufletului lor cuvantul romanesc si istoria romana. Iar Grigore Ureche si Miron Costin sunt cei mai de seama, mai de cinste, mai de valoare decat toti cronicarii ce au tinut, cu folos si cu talent, pana in mana au muiat-o in calimara adevarului despre limba si soarta poporului roman si au scris opere care i-au asezat cocori in capul sirului ce strabate vesnicia. Despre viata si creatia lor cultural-stiintifica vorbesc dregatoriile indeplinite cu cinste si cronicile scrise cu talent si dragoste.

Elemente despre omul Grigore Ureche, cea dintai mare cronicar de limba romana, gasim pornind de la manastirea Secu, adevarata cetate medievala, inaltata de parintele sau, vornicul Nestor Ureche, si sfarsind cu cripta din pronaosul bisericii din manastirea Bistrita moldoveneasca, unde a fost inmormantat, ambele zidite in stralucitul peisaj al judetului Neamt. Averea Urechestilor era, la inceputul veacului al XVII-lea, considerabila: 27 de sate, cu mosii si helestee, podgorii, prisaci rasfirate in toata Moldova. Cheagul porneste de la inzestrarile, de la daniile facute de voievozi, incepand cu Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si sfarsind cu Ieremia Movila si Vasile Lupu. Acesta danii au rezultat in luptele cu dusmanii si din indeplinirea unor misiuni dregatoresti.

Grigore s-a nascut, probabil, in 1590. A invatat in “scoli liberale” din Lwow si Cracovia, unde studiul istoriei si geografiei se imbina organic cu studiul limbilor clasice: latina si greaca. Din “truda” cartilor tanarului moldovean a inteles temeinic originea limbii romane, ca fiica a latinei, si tara noastra ca derivand din Dacia, provincie a Imperiului roman. Ce frumos argumenteaza latinitatea, ca un adevarat filozof: “cele ce zicem latina, paine, ei zic panis, carne si zic caro, gaina, ei zic galena, mularia, mulier, fameia, femina, parinte, pater, al nostru, noster, si altele multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntu, toate cuvintele le-am intelege”. Avand cunostinte si pasiune pentru istorie, geogradie, etnografie, insusindu-si o aleasa cultura umanista de la dascalii polonezi, Grigore Ureche cunoaste istoricii latini ca si cronicarii polonezi si, prin el, se dedica stiintei despre inceputurile vietii romanilor, despre soarta lor in comparatie cu istoria altor popoare, pe care cauta sa le cunoasca si chiar sa le admire.

De pilda, “Lesii sunt oameni invatati de carte, ca pentru invatatura cartii nu li-i preget nici de truda, nicid e cheltuiala, ce inconjoara tarile de invata, ca sa deprinsa tineretile truda si la batranete intelepciunea”. Cercetand cronicile lui Bleiski, Kromer, Miekowita, moldoveanul afla multe despre voievozii romani, de la Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare pana la Alexandru Lapusneanu. Punand aceste stiri externe in legatura cu informatiile pe care le culegea din propria-i tara, cu ceea ce descoperea in traditie, alcatuieste “Letopisetul Tarii Moldovii”, prima mare lucrare unitara si compacta de istorie romaneasca, gandita si realizata in limba romana. Studiul istoriei, al limbii si al geografiei il calauzeste pe cronicar la cea dintai limpede si categorica afirmatie generala ca “rumanii, cat se afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramures, de la un loc sunt cu moldovenii si tot de la Rim se trag”. Specialistii spun ca, pe langa izvoare in latina si polona, pasionatul cronicar si-a alcatuit cronica ajutat si de un material intern, “un letopiset modovenesc”, cuprinzand evenimentele istorice de la intemeierea statului moldovean, de la cvasilegendarul Dragos-Voda pana la domnia lui petru Schilodul, despre vremea caruia date interesante putem afla si de la parintele sau Nestor Ureche, vornicul. S-a discutat mult problema interpolarilor in cronica lui Ureche, adica a adaosurilor facute de unii copisti ulteriori, ca Simion Dascalul, Miscali Calugarul, Axente Uricarul. Desi nu ni s-a prezentat originalul, totusi azi este elucidata aproape in intregime structura originala a cronicii si continutul ei. Admiram obiectiv faptele si personalitatile istorice. Scrisul dovedeste ca a iubit adevarul si n-a voit sa fie “scriitor de cuvinte desarte, ci cu dreptate” si cu adevar, cat mai nepartinitor.

Pe Grigore Ureche il indeamna intru alcatuirea cronicii nu numai dorinta de cunoastere a trecutului, nu numai interesul stiintific, ci isi scrie letopisetul si dintr-un launtric imbold patriotic. Povesteste ca “sa nu se inece anii cei trecuti”, incredintat ca acei care nu-si cunosc trecutul sunt “asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte”. Stiinta, cunoasterea istoriei si dragostea de popor si tara se hranesc nu din “basme” si “povesti”, ci din adevar. Iar daca selecteaza din cronici fapte si figuri de ocarmuitori vrednici, tine cu tot dinadinsul sa judece, sa analizeze, sa interpreteze. Face deci un inceput de istorie critica, un inceput de stiinta formativa. Domnitorul Stefan cel Mare, caruia ii zugraveste un interesant portret fizic si moral, devenit clasic in limba romana. Portretizandu-l, ii slaveste faptele mari, dar, totodata, nu-i iarta slabiciunile: “intreg la fire, nelenes si lucrul sau stia a-l acoperi si unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucruri de razboi mester, unde era nevoie insusi se varlea, ca vazandu-l ai sai sa nu indaraptieze si pentru aceia rar razboi de nu biruia”. Nu-l iarta insa ca uneori era “manios si degraba varsator de sange nevinovat”. Totusi stima pe care i-o inchina deriva din politica lui de libertate a tarii, de pulta pentru crestinatate si de infruntare a cotropitorilor tatari, otomani, lesi. Si desi “a fost om cu pacate”, totusi merita slava “pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceia, i-au ajuns”. Faptele rele ale unor voievozi, ca de pilda Alexandru Lapusneanu, le diseca sever in cate o “necazanie, adica invatatura si certare celor mari si puternici”. Il dojeneste cu asprime pe acets voievod care, “vrand sa intre in voia turcilor”, a risipit “toate cetatile din tara Moldovei”. Si cu multa amraciune noteaza “de acest lucru cunoastem ca nici un bine n-au facut tarii, ca vasul cel fara fund (adica imparatia otomana) macar cata apa ai turna intr-insul, nu-l mai poti umplea, asa si turcul, de ce dai mai mult, de aceea iti face mai multa nevoie, ca el darul il scrie obicina, mai apoi de n-ai vrea sa-i dai, numai ce-ti cauta ca sa-i dai”.

Sunt exprimari, formule stilistice care demonstreaza nu numai gandirea politica si istorica a cronicarului, ci si puterea, geniul lui de a manui cu aleasa expresivitate limba romaneasca. De aceea toti istoricii literari, incepand cu Nicolae Iorga, il numara pe Grigore Ureche nu numai printre primii faurari de limba romaneasca puternica, expresiva, ci si printre cei dintai ganditori de istorie romaneasca. Descriind batalia de la Codrii Cosminului, ei nu se bucura atat victoria romanilor, cat il judeca aspru pe Ian Albert, care n-a respectat alianta antiotomana dintre moldoveni si ploni si, prin cea mai mare greseala, loveste Suceava, greseala folositoare numai dusmanilor care vor sa “stropeasca voinicia tuturor”. Asa dupa cum doreste libertatea tarii (mereu amenintata de cotropitor), tot asa doreste ca tara sa fie ocarmuita pe temei de pravile (legi), ca “unde nu-i pravila, din voia domnilor multe strambatati se fac”. Stilul lui vioi si sincer, expresiv si lapidar, totdeauna la obiect, cu un pronuntat caracter de oralitate, il asaza printre cei dintai educatori romani si printre parintii literaturii, ca si al istoriei romane. Si asa dupa cum cronica lui, scrisa din dragoste de adevar si de tara, salvand viata concetatenilor de rmanerea “in intunericul nestiintei”, asa dupa cum faptele, cu emotie incluse in cronica, au inspirat pe multi sciitori, de la C. Negruzii la Delavrancea si Sadoveanu, sa alcatuiasca adevarate capodopere, tot asa amintirile despre viata si opera lui pot izvodi, in constiinta generatiilor, cele mai adanci si mai trainice sentimente de dragoste de tara si popor, de trecutul lor, incarcat de atatea pagini tragice ori marete. Iar acum, un pelerinaj la manstirea Secu sau la cripta din biserica bistrita, se impune ca o datorie, ca o inalta datorie morala, ca o necesitate de a ne intalni cu noi insine, in amintirea stramosilor si, in special, in memoria lui Grigore Ureche. In constiinta unui popor, zamislirea unei opere stiintifice si culturale are valentele unei mari victorii impotriva timpului nimicitor si a negurilor uitarii. E inca un pas spre taria de vesnicie a spiritului national si uman.

Dumitru Almas

Addthis