Culorile modernismului si psihologia

Starea de confuzie prin care trece societatea romaneasca se reflecta si in modul de intelegere a unor concepte, unele chiar foarte uzuale. Deasa folosire a acestora nu indreptateste insa si eticheta de claritate si, in aceasta privinta, ele pot fi instrumente foarte bune pentru detectarea unor tendinte mai subtile, ascunse sub stratul superficial.

Dintre aceste concepte, modernismul ar putea fi reprezentativ. Este atat de folosit incat semnificatia lui pare a se pierde in rigiditatea unui fel de „limbaj de lemn”.

Si totusi, il putem pune in fata unor „socuri”, a unor asocieri mai putin obisnuite, care sa-i sparga invelisul.

Am putea intreba, de exemplu: „Ce culoare are modernismul?” Intrebarea a fost pusa la un moment dat in cadrul unei anchete pilot, la cativa studenti de la doua facultati cu profil diferit: socio-umane si tehnic (electronica). Ea ne-a relevat mai multe aspecte interesante.

Studentii cu formatie tehnica si-au repartizat mai echilibrat preferintele, alegand albastrul (29%), verdele (17.6%) si apoi rosul (11.7%) ca fiind, conform opiniei lor, asociate cu modernismul. Albastrul preferat de studentii de la facultatea cu profil tehnic este insa unul metalizat, deosebindu-se de nuanta “bleu-ciel”, asociata modernismului de catre ceilalti studenti.

Conform interpretarii psihologice a culorilor, albastrul ar corespunde calmului, ratiunii care construieste frontiere pentru a le cuceri mai apoi. Aceasta culoare relaxeaza si predispune la meditatie, fiind totodata o conditie prealabila pentru traire estetica.

Iata unele din dezideratele valente ale modernismului, relevate de preferinta pentru aceasta culoare. „Dorim o modernizare constructiva, bazata pe reflectarea profunda anterioara.” Aceasta ar trebui sa dea de gandit celor care se ocupa cu transformarea societatii noastre.

In ceea ce priveste nuanta metalizata a culorii albastre preferata de studentii politehnisti, ea ar putea fi corelata, dupa afirmatiile unuia dintre ei, cu mediul automatizat in care isi vor duce viata si pe care il considera, de altfel, o imagine reala a modernismului.

Rosul, culoarea aflata pe locul doi, este focul-martor al actiunii care da intensitate trairii si vietii, este imperioasa dorinta de a obtine rezultate si de a avea succes, este reprezentarea puterii, dar si a supletii.

Alegerea acestei culori ne da masura vitalitatii, care se ascunde in generatiile ce vor opera schimbarea, modernizarea.

Rosul a fost preferat indeosebi de studentii umanisti, mai flexibili. Studentii electronisti i-au substituit verdele – simbolul vointei de actiune, al perseverentei si al tenacitatii. Daca unii vor vehicula idei, altii se vor dovedi deci in stare sa le puna in practica.

Verdele este insa si o culoare care indica rezistenta la schimbare, fapt ce explica o anumita rigiditate a tehnocratiilor epocii noastre. rezistenta poate avea insa si o latura pozitiva, stopand eventualele decizii pripite si insuficient studiate.

Modernismul ar presupune, deci, dupa cele prezentate, dinamism, schimbare constructiva, actiune hotarata, dar bine cumpatata.

Putem face predictia ca cei care au asociat culorile respective cu modernismul vor fi oameni moderni? Doar timpul ne va raspunde!