Defecte fizice inscrise in istorie

Capetele incoronate si personajele istorice, din cursul veacurilor, n-au fost scutite de unele infirmitati dezagreabile. Cateva exemple sunt suficiente sa arate ca marirea nu exclude cortegiul de mizerii fizice, care se abat asupra muritorilor.

Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, care purta la solemnitati diamante de peste 60 milioane lei - in valoare actuala si al carui costum stralucea la lumina lumanarilor rasfrant in galeria de oglinzi a Versailles-ului ca astrul ce si-l luase drept deviza, suferea de o incomoditate, foarte neplacuta. In urma unei carii a maxilarului, a rezultat o scurgere nazala, fetida, un ozen, motiv pentru care frumoasa marchiza de Mintespan, favorita lui, facea un abuz intolerabil, de parfumuri.

De acelasi defect era atinsa si imparateasa Josephina, sotia lui Napoleon. Gratioasa creola, de o cochetarie intr-adevar feminina, isi dadea seama si ducea des la figura o batista parfumata cu mosc, parfumul ei preferat. De atunci dateaza moda batistelor parfumate.

Cezar Borgia, dupa care suspinau toate domnitele Italiei, obisnuia catre sfarsitul scurtei lui vieti, sa poate o masca neagra de catifea. El ascundea privirilor eruptia de pe frunte ce-i desfigurase frumoasele trasaturi si care era consecinta vietii dezordonate pe care a dus-o.

Pe Ducesa de La Valliere, faptul ca schiopata de un picior, in urma unui accident din copilarie, n-a impiedicat-o sa fie iubita de Ludovic al XIV-lea. Blonda, alba si tandra, ea dansa fermecator, in balet, ca si regele. E drept ca pe atunci nu se inventase charleston-ul, nici nu se exhibau girls-urile faimoase, cu oase de cauciuc. Figurile constau mai mult din reverente, care puneau in valoare gratia naturala si din pasi solemni si maiestuosi, dar simpli, cum nici nu se mai poate.

Talleyrand, diplomatul fara scrupule si Lord Byron, poetul fatal, s-au nascut amandoi cu cate un picior stramb. Poate ca defectul acesta a influentat asupra caracterului ultimului, accentuandu-i nota sumbra. Judecand insa dupa cuceririle feminine numeroase si ale unuia si ale celuilalt, s-ar parea ca defectul lor fizic trecea neobservat, la sexul frumos.

Ducele de Maine, fiul lui Ludovic al XIV-lea si al stralucitoarei De Montesuan, avea un picior aproape paralizat, probabil in urma unei coxalgii sau a unei paralizii infantile. Cu toate baile, la care a fost, in compania guvernantei lui, Madame de Maintenon, si cu tot efortul lor, cu toate retetele fantastice, sau bufone, cand nu erau periculoase, ale medicilor contemporani, a ramas infirm toata viata.

Cat despre nevasta lui, nepoata marelui Conde, era pitica. Se punea “la poupee de sang” … un menaj original.

Carol Quintul, a mostenit de la mama lui, Ioana de Catilia, pe langa gusturi macabre si o tara fizica, prognatismul. La el insa era atat de accentuat incat atunci cand tine gura inchisa, dintii de sus nu se atingeau cu cei de jos, intr-atat era de lung si avansat maxilarul inferior. Lucrul acesta se observa usor, in toate portretele: suveranul pare cu gura vesnic intredeschisa. E faimoasa “buza austriaca”, intalnita la unii ascendenti si la toti descendentii lui. Casa de Habsburg, intre altii Maria Antoinetta, s-a mandrit intotdeauna cu ea.

Don Carlos. Fiul lui Filip al II-lea, Don Carlos, pe care Schiller il imagineaza altfel decat in realitate, ca sa placa Elisabetei de Vallois, mama lui vitrega, avea un umar mai inalt decat celalalt, o mica cocoasa la inaltimea stomacului, piciorul stang mult mai mic decat dreptul, vorbea ascutit si se exprima cu greutate. Dupa cum se vede, era departe de a fi de invidiat ca infatisare!

Regina Isabela de Bavaria a devenit obeza pe la 35 de ani si nu se putea misca dintr-un loc intr-altul decat intr-un fel de carucior pe roate.

O alta regina, Claude de Franta, nevasta lui Francisc I, era rahitica si a murit la 25 de ani.

Arhiducesa Valeria, fiica lui Franz Josef suferea de epilepsie, boala ereditara in familie.

Ducele de Bourgogne, tatal lui Ludovic al XV-lea, nu-si dadea deloc seama ca avea un umar mai sus decat celalalt.

Poate nici regina Cristiana a Suediei, cea mai bizara femeie a timpului sau, care umbla imbracata pe jumatate barbateste si avea mania de “garconne” moderna, nu se simtea prea nenorocita pentru acelasi defect mentionat mai sus, remarcat de toti cei care au cunoscut-o.

Pana si delicioasa marchiza de Sevigne avea un cusur ciudat: un ochi ii era albastru, altul verde. Acest capriciu al naturii nu i-a stricat armonia frumusetii, fiindca a avut un pretendent chiar la varsta de 60 de ani.

Contele Neipperg, barbatul morganatic al imparatesei Maria Louisa, pe langa ca era urat, purta si un bandou pe un ochi, care-i lipsea.

Si Maria Antoinetta suferea de dese fluxiuni ale ochilor! Aceasta inainte chiar de zilele grele, cand roseala lor inestetica se datora lacrimilor varsate, in inchisoarea Templului “La Conciergerie”, de unde a fost dusa la esofag. Se arata si azi vizitatorilor cea din urma scrisoare a ei adresata copiilor, pe hartia ingalbenita se vad urmele ultimelor lacrimi, care au inrosit ochii nefericitei regine.