Despre mituri si istoria acestora

Prima cale spre cunoastere a fost mirarea universului, aristotelica, stare care a indus in mintea omului, de la aparitia sa ca fiinta rationala, un cuantum nedeterminat de intrebari. Aceste intrebari rezultate, pe de o parte, din contactul cu lumea exterioara si, pe de alta parte, din natura ratiunii sale, au cerut solutii.

Solutiile date, in diferite etape ale evolutiei umane, constituie interpretari ale naturii si manifestarilor sale, cu convingerea ca acestea reprezinta chiar explicatii reale ale fenomenelor observate sau contemplate. Intr-o anumita perioada a dezvoltarii vietii omenesti, unele din aceste solutii au fost miturile, eresurile etc.

In acest sens, fara intentia si stirea celor care le-au vehiculat in vechime, miturile reprezinta substitute de realitate, forme inperfecte sau incomplete de intelegere a realitatii, explicatii deficitare ale acesteia. Pentru ca, nu trebuie scapat din vedere ca aceste explicatii ale fenomenelor naturale au fost catalogate ca mituri intr-o epoca ulterioara, in epoca aparitiei si dainuirii lor fiind considerate ca reprezentand realitatea insasi.

Ca atare, fiind specifice anumitor epoci si anumitor popoare, se poate spune ca miturile poarta pecete istorica.

Pentru aproape toate popoarele antice, considerarea unor relatari referitoare la intamplari apartinand unor perioade nedeterminate istoriceste ca mituri, nu constitui obiect de controversa. Astfel, se cunosc si se recunosc, ca atare, mitologiile: greaca, romana, egipteana, asiro-caldeeana etc. Mitologiei ebraice, legata de crestinism, s-a incercat sa i se confere atributul autenticitatii.

In urma a numeroase si minutioase studii si cercetari, desfasurate secole de-a randul de catre savanti si specialisti renumiti, din diferite tari, azi este in afara oricarei umbre de indoiala ca elementele fundamentale ale mitologiei biblice sunt preluate, tale-quale, sau cu prelucrari formare, in principal, din mitologiile egipteana si asiro-babiloniana.

Iata ce se spune, in acest sens, reputatul ebraist francez Ernest Renan: “Traditiile orale ale Israelului erau de mai multe feluri. La baza pluteau, intr-o epoca nedeterminata, povestile de origine babiloniana sau haraniana, aceste mituri asupra istoriei primitive si potopului pe care evreii le adusesera cu ei din timpul vechii sederi. Amintirile de la Our-Casdim si cele ale regelui mitic Ab-Orham (Pater Orachamus), combinate cu cele ale unui presupus stramos, Abram (parintele), furnizau viata fabuloasa a unui patriarh considerat ca ar fi parcurs, ca nomad, tara Canaanului. Biografia anecdotica a doi alti  patriarhi, Isaac si iacob, a fiilor acestuia din urma, in particular a unui pretins Iosif, care trece, in Egipt, prin cele mai picante aventuri, departe: “primul autor al pactului (dintre Dumnezeu si Abraham) nu era oare acest Abraham, iesit din fabulele babiloniene? ...”

In ce priveste potopul biblic, Renan nu are nicio indoiala, “nu era aproape uniforma decat povestea potopului. Canavaua acestei povesti continua sa fie intocmai aceea pe care evreii primitivi o adusesera din Mesopotamia si care a fost descoperita in zilele noastre pe caramizile unuia din palatele din Ninive”.

De analiza continuturilor cartilor care alcatuiesc Vechiul testament al Sfintei Scripturi crestine s-au ocupat, mai ales dupa reforma, numerosi oameni de stiinta crestini. Unul din primii invatati care a stablit, in 1795, pe baza unei analize amanuntite ca Vechiul Testament este o opera de natura mitologica a fost Georg Bauer (1755-1806).

In introducerea considerabilei sale lucrari, Bauer noteaza: “Cu cativa ani in urma, insasi titulatura Mitologia Vechiului si Noului Testament ar fi putut tulbura pe cititori; acum, insa, cred ca alcatuirea mitologiei ebraice reprezinta o lucrare tot atat de fireasca ca si alcatuirea mitologiei grecesti sau romane”.

Unul din cei mai ganditori ai umanitatii, Aristotel (384-322 i.e.n.), pentru a sugera contnutul notiunii de mit foloseste un joc de cuvinte paradoxal: “Mitul este o poveste mincinoasa care reprezinta adevarul”, iar E. Renan (1823-1892) scrie: “Ca regula generala de critica, intr-adevar, nu exista istorie propriu-zisa inainte de aparitia scrisului. Memoria istorica a poporului este totdeauna foarte scurta. Acesta nu-si aminteste decat fabulele. Mitul este istoria timpurilor in care nu se scrie”.

Hristian Gottlob (1729-1812), profesor la Gottingen, enunta o expresie care a devenit celebra: “Orice istorie si orice filozofie a celor vechi are ca izvor al sau mitul”.

Oricum ar fi definit, si fie ca are ca punct de plecare un fapt real, exagerat si modificat prin transmitere orala, in sistem “telefon fara fir”, fie ca nu exista un fapt real ca temei, punctul de pornire constituindu-l o relatare imaginara, o poveste (mitos) inventata, constient sau nu, mitul ramane o forma de prezentare a realitatii de explicare a acesteia. Ca atare, pentru lamurirea imprejurarilor in care a luat nastere se pune chestiunea inlaturarii balastrului deformat pentru a incerca distilarea, din aceasta masa, a rezidului de adevar, care constituie elementul incipient, punctul de plecare.