Despre Univers si informatii din lumea stiintei

Intr-un articol anterior am discutat despre nasterea universului. Totusi, teoria exploziei primare nu poate explica o mare parte din cele ce ne apar pe firmament. Cea mai grava problema este imposibilitatea de a explica cum s-a organizat Universul atat de uniform in toate directiile, cu particulele de radiatii distribuite pe bolta cereasca la fel de regulat ca paietele de argint pe o hlamida, precum si dimensiunile si aglomerarea galaxiilor in ciorchini.

Cosmologii nu se mai pot multumi cu invocarea dinvinitatii, ci sunt hotarati sa inteleaga cum s-a nascut lumea si sa explice acest lucru intr-o formula de eleganta simplicitate. E ceva atat de simplu, spune Leon Lederman, directorul Laboratorului Fermi, incat ii tenteaza pe oameni sa-l imprime pe un maieu. Primul pas spre o noua cosmologie a fost facut in anul 1980, cand Alan Guth, de la Massachusetts Institute of Technology, a popus propriul sau scenariu asupra “dilatarii”.

In prezent, exista mai multe versiuni ale acestei teorii, toate avand, insa, un element comun: cu mai putin de 10¯³³ secunde dupa explozia primara, toate fortele naturii s-au combinat intr-o singura supraforta asa cum se intampla in cazul unor energii extrem de mari – postuleaza fizica particulelor.

Mentionam ca 10¯³³ reprezinta un 1 precedat de 33 de zerouri 0.00000000000000000000000000000000 sau a suta mia parte dintr-o cvadrilionime de cvadrilionime de secunda.

Apoi, mici suprafete ale Universului – pe atunci inca un “bebelus” – au inceput sa se dilate exponential. Fiecare din acele basicute in expansiune a dat nastere unui univers, printre care si al nostru. Doar 10¯³º secunde mai tarziu, dilatarea a incetat si expansiunea ordonata, postulata de teoria exploziei primare, a incetat. Dilatarea difera doar cu o clipa de explozia primara – si, totusi, ce diferenta importanta! Spre deosebire de teoria standard a exploziei primare, dilatarea supra-rapida explica uniformitatea actuala a radiatiei cosmice: punctele fierbinti au fost sterse, cum se sterg denivelarile de pe un balon pe masura ce el se umfla.

Elementul cel mai uimitor, in aceasta teorie, este ideea ca se naste din nimic. Experientele arata ca perechi de particule pot aparea in vid pentru un scurt moment o scurta sclipire, dupa care dispar rapid. Aceste pendulari intre existenta si neant poarta numele de fluctuatie cunantica. Edward Kolb, de la Fermilab, spunea: “Chiar cand nu exista nimic, ceva se petrece totusi”.

Conform teoriei dilatarii, Universul a trecut printr-o foarte scurta stare asemanatoare vidului. Este posibil, ca atunci, sa fi suferit o fluctuatie cunatica, o mica regiune din el fiind in expansiune marcata, apoi, vidul a decazut la starea de materie si energie existenta astazi in univers.