Interferente.ro Turism Obiective turistice Drumetie pe Valea Oltului

Miercuri, 14 Mai 2014 12:14

Drumetie pe Valea Oltului

O simpla privire pe harta Romaniei aduce fara voie in ochi cursul Oltului. Poate datorita pozitiei sale centrale, poate deselor si lungilor lui schimbari de directie, care sugereaza necurmate zbateri in lupta cu stancile muntilor pe care-i strabate.

Drumetie pe Valea Oltului

Trei mari “porti” a daltuit Oltul in Carpatii romanesti: defileul de la Tusnad, defileul de la Racos si defileul Turnu Rosu – Cozia. Acesta din urma, cel mai frumos, constituie subiectul traseului nostru. Multe milenii a fierastruit Oltul piatra, traind in cele din urma de-a latul lantul Carpatilor Meridionali si sculptand o vale de o rara plasticitate peisagistica. Pe 50 de km raul a daruit aici calatorilor filmul natural al unui drum cu privelisti neasteptate la fiecare pas.

Din vechi timpuri aceasta frumoasa vale carpatica a gazduit asezati. Legiunile imparatului roman Traian, venite dinspre Dunare, si-au purtat acvilele pe malul drept al apei, presarand drumul cu castre, o parte din ele cladite pe vetrele unor vechi sate dacice. Drumul Oltului – numit de romani Limes Alutanus – a fost una din ramurile invaluite pe care ostasii Romei s-au scurs spre inima Daciei – Sarmisegetusa – in cele doua razboaie de cucerire. Urmele continuitatii stramosesti sunt evidente pretutindeni si le intalnim mereu langa firul apei, incepand din antichitate pana la varsta noastra.

Sate pitoresti, in largiturile de vale sau la confluente, infatiseaza o priveliste tihnita: poduri arcuite peste ape, maluri cu prundis cenusiu, curgerea masiva si calma a raului, tapsane cu iarba si case acoperite cu sita, avand pridvoare mesterite in lemn, risipite la adapostul staturii impadurite a masivelor muntoase. In defileul sinuos, marginind de-o parte si de alta apa, o sosea si o cale ferata urmeaza capriciile raului. Secventa cea mai frumoasa a vaii este portiunea Brezoi – Cozia. Nici azi, in acest loc, trudirea Oltului nu este inca desavarsita. Apele clocotesc, se alunga, izbesc cu jerbe de stropi piatra, cioplind-o. cand soarele infige suliti in clocotul acestor jerbe, se aprind jocuri de curcubee in matca.

Pe principalul afluent al Oltului – Lotrul – au fost constuite, cu multi-multi ani in urma, un baraj si o hridrocentrala in jurul carora a luat nastere o veritabila statiune climaterica moderna – Voineasa.

… si apele se deapana intre maluri, infatisandu-si susurul cu cel al padurii. Pe-o coasta impadurita, sus, se afla manastirea Turnu, cu zidurile ei albe in masa de vegetatie. Chiliile calugarilor sunt vechi locuinte rupestre sapate direct in trupul muntelui – o mica asezare monahala cum sunt si altele prin tara. A ramas pitoresc si fila de istorie.

Iesind din defileu, Oltul se lateste si se domoleste. Cu o bucla larga, el ocoleste un mic promontoriu pe al carui mal se inalta zidurile manastirii Cozia. Acest monument de un desavarsit echilibru al proportiilor, loc istoric de faima, este o ctitorie a voievodului Mircea cel Mare, care, a domnit lung si intelept de la 1386 la 1418. Manastirea constituie un loc intarit nu numai de zidurile din jur, ci si de trupul pietros al muntilor. O singura cale, cea dintre sud, ramanea deschisa. Pavaza naturala a derit de ruina monumentul, transmitandu-l urmasilor, peste veacuri. Restaurarile au redat complexului aspectul initial, inviind expresia artei mesterilor populari faurita in piatra si culoare.

Candva, incinta manastirii era puternic fortificata si ochiul dibaci mai poate desprinde in ferestrle chiliilor urmele vechilor creneluri transformate. La zidul dinspre Olt contradorturi puternice sprijina incinta, sugerand inca vechea ei masivitate. Dn micul foisor al coltului sud-estic se desfasoara in susul apelor o magnifica priveliste. Se zaresc la orizont formele culmilor dintre care Oltul scapa la larg manandu-si spumele pe suv paduri catre temeliile albe ale zidului manastirii. Intre altele, se distinge inca constructia bisericii, cu splendida ei armonie de proportii, cu decoratia fatadelor si cu pictura murala din interior.

Cozia este plasata in aria celor doua statiuni aproape contopite – Calimanesti si Caciulata – care sunt punctul nodal al vaii. Muntii dimprejur sunt, practic, parcul lor natural. Un miros mineral staruie usor pe sub umbrare. Prin 1848, dupa ce ciobanii descoperira virtutile tanaduitoare ale apelor de la Caciulata si dupa ce calugarii din imprejurimi se obisnuisera s-o bea, descoperind ca are efecte miraculoase asupra corzilor vocale, se fac primele amenajari de cura. Adevarata virtute a apelor a fost descoperita insa ceva mai tarziu si vestea puterilor ei a ajuns atat de departe, incat prin 1870 Napoleon al III-lea, care suferea de piatra la rinichi, hotarase sa viziteze statiunea. N-a putut sa-si puna insa planul in aplicare. Apele Caciulatei le-a baut totusi acasa, duse in sticle de curieri imperiali. Izvorul principal al Caciulatei este captat in mijlocul parcului. Datorita lui si altor izvoare din apropiere, statiunile s-au dezvoltat devenind loc ideal de cura pentru numeroase afectiuni ale tubului digestiv si glandelor anexe ale rinichilor si multor altor maladii. Amenajari medicale moderne, personal calificat, dotari hoteliere, cu baze curative, fac din Calimanest si Caciulata locuri foarte cautate in care peisajul pe care l-am infatisat contribuie si el din plin la o memorabila vacanta.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: