Interferente.ro Parinti si copii Educatie Educatia adultilor colaborarea scoala familie managementul comunicarii

Sâmbătă, 05 Iunie 2010 21:35

Despre educaţia adulţilor,

colaborarea şcoală-familie şi managementul comunicării

 

Educaţia este forma de adaptare esenţială a omului la lume şi a lumii la om. Adaptarea se face însă printr-un model interior tridimensional de cunoaştere, de apreciere, de acţiune.

Educaţia adulţilor este o cauză a fiecarui individ în parte şi a societăţii în general, o soluţie pentru supravieţuire.

Etimologic cuvântul „adult” (adultus) vine de la participiul trecut al lui „adolesco” (ceea ce s-a întărit, dezvoltat, a crescut). Adult semnifică deci ceea ce a crescut, este format; adică sinonim cu matur. Sub raport socio-psihologic stadiul de adult cuprinde simultan maturizarea dezvoltării fizice, intelectuale, morale, sociale, emoţionale şi afective. Maturizarea însă, la rândul ei, presupune acceptarea unui nivel satisfacator în dezvoltarea unei aptitudini.

Încă de la începutul secolului trecut, Kant - urmărind un proiect de emancipare a condiţiei umane - scria: "Parinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este necesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni cu pregătire rea" (Kant, Im. 1992, p.15).

Din perspectivă istorică, educaţia părinţilor - ca şi educaţia (poporului) în general - apare necesară, atât pentru creşterea şi educarea copiilor, cât şi ca o cale de emancipare spirituală şi socială, ca un vector al democratizării educaţiei şi societăţii.

Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.

În general, comportamentul parental este inspirat din propria exterienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii.

Educaţia părinţilor poate fi:

- o educaţie a educaţiei copilului;

- un studiu al dezvoltării copilului;

- o formare de abilităţi de comunicare şi analiză a copilului;

- un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale în creşterea, dezvoltarea şi educarea

copilului.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic.

Cercetările arată că „în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi” (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate.

Sunt situaţii în care apar bariere de comunicare între cadre didactice şi părinţi, fie din lipsa de experienţă, fie din lipsa spiritului de echipă. Pentru binele copilului este recomandabil ca, fie prin efortul părinţilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere să fie îndepărtate. În multe cazuri profesorii cred că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor lor sau părinţii consideră că profesorii sunt prea distanţi şi nu se implică suficient.

Comunicarea eficientă dintre profesori şi părinţi se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: şcoală – familie.

Implicarea părinţilor ar putea aduce următoarele beneficii:

- Creşte stima de sine a copiilor.

- Se îmbunătăţeşte relaţia părinte – copil.

- Părinţii înţeleg mai bine ce se întâmplă la şcoală.

- Elevii au note mai mari.

- Elevii învaţă mai mult, indiferent de nivelul socio-economic, etnie sau de nivelul de educaţie al părinţilor.

- Elevii au mai puţine absenţe.

 

Managementul comunicării presupune o serie de principii, printre care am aminti:

·        Apreciază şi încurajează puterile copilului tău!

·        Învaţă să asculţi! Ascultă fără să judeci!

·        Respectă sentimentele copilului tău!

·        Găseşte ceva bun de apreciat zilnic!

·        Împărtăşeşte-ţi sentimentele copilului tău!

·        Ajută-ţi constant copilul să aleagă ce este bine!

·        Creează atmosferă plăcută acasă! Copilului îi plac privirile senine şi simte sinceritatea cuvintelor!

·        Amuză-te împreună cu copilul tău! Umorul să constituie o parte a vieţii voastre!

·        Investeşte ceva din tine în copilul tău!

·        Implică pe copilul tău în luarea deciziilor!

·        Nu pune copilul în situaţii penibile sau jignitoare!

·        Exprimă-ţi clar deciziile şi fii consecvent!

·        Oferă-i dragoste necondiţionat!

 

 

Surse şi Adrese Web Utile

Baciu, Amalia, Oneţ, Constantin ş.a. – “Educaţia părinţilor”

Kant, Im., “Tratat de pedagogie”, Iaşi, Editura Agora, 1992

Vintanu, Nicolae – “Educaţia adulţilor”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998

 

Addthis

Related news items:
Newer news items: