Interferente.ro Cultura Diversitate Functiile memoriei si ale poeziei

Duminică, 10 Mai 2015 20:43

Functiile memoriei si ale poeziei

Functiile memoriei si ale poezieiCe a putut provoca nasterea unei culturi puternice si profunde, ca cea araba? E o intrebare la care incercam sa gasim un raspuns in cele ce urmeaza. Doua sunt probabil cauzele: dragostea si inclinatia nativa spre arta cuvantului si stiinta, favorizate de realitatile lingvistice logice si psihologice, precum si Islamul care inseamna “credinta adevarata”, relevata si impusa de geniul legislator si profetic al lui Mohamed.

Cavalerii desertului, de o cruzime greu de realizat prin cuvinte, aveau in chip cu totul special o inclinatie deosebita si o dragoste vecina cu veneratia pentru ceva deosebit de gingas pe care ne-am obisnuit sa il vedem crescand in mediile rasate de civilizatie sau in decorul de lux al palatelor imperiale: poezia si speculatia de idei.

Pe acel “ceva” pe care noi il numim poezie ei il descoperisera singuri fara sa stie ca mai exista, il cizelasera in drumurile lungi prin desert, in leganarea camilei care le-a oferit asadar si ritmul, si il declamasera inainte sau dupa raziile sangeroase pentru a-si preamari lupta, tribul sau iubita. Alteori participau la intrecerile de poezie la care veneau sa asiste, in zilele sacre, toata suflarea desertului.

Claustrati in spatele dunelor incendiate de soare, in acel peisaj monoton al zilei, incomparabil mai bogat noaptea prin grija cerului instelat, ei au invelit in vraja cuvintelor impletite savant putinele obiecte ale lumii in care li se daduse sa traiasca. Bagajele putine trebuiau sa le inlesneasca ratacirea contnua prin marele desert. Fiind in cautarea mijloacelor de existenta, urmarind sau urmariti de triburile rivale, ei stiau ca o camila valoreaza pentru viata unei familii beduine cat aurul din lume.

Si deoarece nu aveau cum sa-si adune bunuri materiale, sa-si faureasca ziduri de aparare si pentru ca nu aurul le ingreuna burdufurile de calatorie ci apa atat de pretioasa si de necesara vietii, cavalerii inflexibili si irascibili, in stare sa lupte zeci de ani pentru razbunarea celor mai marunte jigniri, si-au concentrat intreaga bogatie de care dispuneau in minte, o minte de o uimitoare subtilitate si capacitate de memorizare. Firesc, dispretuiau scrisul, iar zestrea incomparabila le-a fost limbajul, finetea argumentelor cu spuma lor zeiasca: zicerea frumoasa si filozofia.

Rafinarea impresiilor intr-un limbaj mustind de nuante si aluzii modulate intr-o infinita policromie, decantand ideea in pretioase si indelungate meditatii lirice, lenta sublimare a vietii in concentratul ultim, esenta poeziei – iata idealul unui beduin. Cavalerul adevarat nu-si putea intregi faima decat daca era si poet. In timp ce lumile din jur si-au nemurit geniul prin ziduri, piramide, sisteme de gandire si temple ce umilesc chiar si ideea de frumos, arabii si-au inaltat un edificiu lingvistic fara seaman, o limba logodita cu poezia, supla, aproape intraductibila, capabila sa exprime cele mai abstracte speculatii.

Addthis

Newer news items:
Older news items: