Interferente.ro Descopera Natura Garofita Pietrei Craiului Dianthus callizonus

Marţi, 22 Noiembrie 2011 18:44

Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)

 

“...micuta Dianthus callizonus, ce-i drept o raritate, poate fi luata ca tipul artei intrebuintate de natura pentru pictarea unei flori.... E una din podoabele Carpatilor nostri, de care Alpii ar putea fi invidiosi.” Ion Simionescu

 

Acum mai bine de 150 de ani aceasta floare nu era cunoscuta. A fost descoperita pe crestele prapastioase ale Pietrei Craiului, de doi botanisti ardeleni, Kotschy si Schott. Aparitia ei a produs senzatie si nedumerire in lumea stiintei. Pe de o parte, ea nu a mai fost gasita in nici un alt loc din lume, si nici macar pe vreuna din culmile muntoase vecine Pietrei Craiului. Pe de alta parte, aceasta garofita nu seamana cu garofitele cunoscute, intrunind caracterele a doua grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. De astfel originea sa nu este cunoscuta nici azi.

Se crede ca planta reprezinta o specie relicta, apartinand unui trunchi din care s-au desprins actualele garofite alpine intalnite in Europa. Supravietuirea ei in Piatra Craiului s-a explica prin pozitia oarecum izolata a masivului. Dar si aici se gaseste ami ales pe culmea vestica a masivului, dinspre valea Dambovitei, la limita dintre etajele subalpin si alpin, ori ratacita prin iarba ce acopera stancariile din partea inferioara a zonei alpine.

Marunta garofita a ramas prizoniera muntelui, care timp de o jumatate de milion de ani a pastrat-o si a ferit-o de „gheara oamenilor” care o distrug chiar si in ziua de azi, cand pe langa faptul ca este planta ocrotita de lege, mai este si un endemism unic in lume!

 

Caracteristici

Dianthus callizonus face parte din familia Caryophyllaceae. Floarea acesteia are in centru un cerculet purpuriu pestrit, caracteristic. Pe dos, petalele sunt albe cu tendinta verzuie, iar frunzele inguste si alungite sunt asezate in perechi. Tulpina este scurta si in varf are o singura floare care are corola de circa 4 cm in diametru, formata din 5 petale late, dintate la varf, culoare acesteia fiind rosu-carmin, la baza avand o pata purpurie; este impestritata cu alb si are peri stralucitori si matasosi. Infloreste in luna august. Popular i se mai spune "Garoafa Craiului".

 

Descriere

Tulpina nu este inalta, aproximativ de 5 - 10 cm inaltime. Ea poarta la varf o singura floare cu corola de circa 3 cm in diametru, formata din 5 petale late, la varf dintate, de culoare rosie-carmin, la baza cu o pata purpurie, impestritata cu alb si cu peri matasosi, stralucitori.  Interesant este inelul din centru, purpuriu pestrit. Pe dos, petalele sunt albe-verzui, iar frunzele, care sunt inguste si alungite de 2 - 4 cm lungime, sunt asezate in perechi.

Ion Simionescu descrie astfel aceasta garofita: “Petalele, rasfrante larg, sunt de un ros de carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un rosu mai aprins, iar spre launtrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici, de aceeasi culoare mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc, un joc de verde si alb neintrerupt.”

 

Habitat

Asadar, garofita pietrei craiului e o floare rara, care creste doar intr-un singur loc pe planeta noastraPiatra Craiului. Este o specie monument al naturii si este ocrotita prin lege!

 

Citeste si Legenda Garofitei Pietrei Craiului pe http://www.universdecopil.ro/Legenda-Garofitei-Pietrei-Craiului.html.

 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: