Interferente.ro Cultura Personalitati George Enescu la Paris

Duminică, 29 Ianuarie 2017 00:10

George Enescu la Paris

George Enescu la ParisIn marele Paris, Romania a avut de-a lungul timpului cativa demni reprezentanti, care au adus tarii noastre neasemuite servicii de propaganda, pe care au stiut sa o faca acolo, in favoarea tarii noastre.

In afara de reprezentanta noastra oficiala de acolo, care a fost gerata cu mult tact de cativa diplomati de cariera, am avut reprezentantii artistic ai artei romanesti, care au izbutit de mult sa cucereasca sufragiile publicului din Occident.

In primul rand trebuie sa mentionam activitatea remarcabila a celor doua principese de autentica viata romaneasca, d-ra Elena Vacarescu si d-na Martha Bibescu, care conteza astazi printer marile literate ale Frantei.

Muzica a fost reprezentata de maestrul George Enescu si de Stan Golestan. Un concert Enescu atragea la Paris, cam de trei ori mai multa lume decat sa aduna la Ateneu, pentru acelasi virtuoz.

La Paris, George Enescu era un personaj extreme de simpatizat. Desi a trait retras de zgomotul lumii, la un hotel boieresc unde trageau doar provincialii, de pe o strada linistita a Parisului, George Enescu era foarte cunoscut. Pana si copiii, cand il intalneau pe strada, il recunosteay de departe dupa silueta lui romantica si figura blanda luminata de o flacara interioara, care-I transforma trasaturile.

Activitatea muzicala a lui George Enescu, vioara lui fermecata si muzica patrunsa de farmecul campiilor romanesti, au trecut in sufletul melomanilor din occident, ca o opera de arta, de neuitat.

La 10 ianuarie, marea sala “Pleyel” era plina pana la un loc. Cel mai iubit elev al lui Enescu, Menuhin, urma sac ante pentru prima oara, sonata scrisa de maestru.

A fost de ajuns sa se anunte o prima auditie a unei compozitii de Enescu, ca sala sa se umple pana la ultimul lor. Compozitorul si interpretul sau favorit s-au intercut in virtuozitate.

Trei mii de oameni au aplaudat delirant melodia divina, a divinului Enescu.

Dupa succesul acesta extraordinar, Enescu a primit cu un zambet amiabil, dar cam acru, pe toti gazetarii care voiau sa-l intervieveze. Se cunoaste groaza marelui compositor de publicitate si de gazetari.

Numai de la cativa intimi ai maestrului s-a putut fla ca intentioneaza sa se retraga pentru 2 ani, pentru a crea o noua mare opera, intr-un sat din Romania, unde sa fie numai el si hartia portativa.

De asemenea, Opera mare din Paris a prezentat in premiera opera lui George Enescu “Oedip” cu libretul marelui scriitor Edmond Fleg.

Se repeat intens si marii critici muzicali, care au avut ocazia sa asiste la repetitiile acestei opera, afirma ca va fi o revelatie extraordinara in muzica noua. Enescu a adoptat aici o maniera noua, a revolutionat muzica, talentul lui genial s-a aratat intr-o noua fata.

Ceea ce a insemnat Wagner in evolutia muzicii contemporane a fost “Oedip”, opera de maturitate a lui Enescu.

Dar odata opera gata, Enescu s-a departat sufleteste de ea. Nici nu venea la repetitii, nici nu se interesa de ea. Elogiile primite din toate partile nu-l interesau. Gandul sau zbura spre noi melodii, spre noi realizari, iubite atata timp cat le cunostea numai el. De cum insa erau date publicului, care le astepta nesatios, Enescu le socotea pierdute.

Artistul deplin a vrut mereu altceva, mereu mai mult. Chiar cand atingea perfectiunea, nu mai era multumit de opera lui.

Premiera operei “Oedip”, a carei tema originala a iesit din cadrul classic al operei si a carei muzica era o extraordinara conceptie ritmica, a fost asteptata cu infrigurare de tot Parisul intellectual.

Un singur om nu era preocupat de aceasta premiera exceptionala: Enescu.

In sihastria camerei sale, unde lucre cu frebilitate la misterioase opera viitoare, sau in casa elevului sau, precocele Menuhin, unde isi petrecea putinele ore libere, intr-o atmosfera calda de fmilie, Enescu nici nu vorbea de premiera lui …

Era un copil mai mare, langa ceilalti copii. Acolo, departe de public, care il inspaimanta, Enescu a redevenit el insusi. Cei care au avut ocazia sa-l apropie au fost fermecati de simplicitatea acestui mare artist, care stia sa roseasca la cea mai mica aluzie asupra geniului sau.

Cand, in joaca lui cu elevii, Enescu se aseza la pian sau incerca mici exercitii de vioara, armonii divine se revarsau asupra auditoriului. Enescu a devenit adevaratul Enescu si cei care il puteau asculta numai in salile de concert nu stiau ce dans primavaratic, putea realize vioara lui divina, cand era singur sau inconjurat de elevii dragi.

Dupa premiera lui “Oedip” urma ca Enescu sa se intoarca in tara. Dorea sa ia din nou contact cu pamantul romaesc, care ii dadea mereu inspiratie si forta.

Dar, la acel moment, era doar un vis, si pana atunci, parizienii care il intalneau, plimbandu-se singuratec pe cheiurile Senei, se opreau in loc si ii sopteau:

- C’est le grand Enesco!

Addthis

Newer news items:
Older news items: