Interferente.ro Cultura Diversitate Huliganii de Mircea Eliade

Marţi, 06 Decembrie 2016 19:06

Huliganii de Mircea Eliade

“Huliganii” nu putea fi scris decat de o persoana care a trait si a ratacit acolo. Paginile acestea contin ganduri prea sincere si prea crude ca cititorul sa nu simta ca participa la miscarea lor vie si dramatica! Intalnesti in “Huliganii” intreaga problematica a tineretii romanesti. In jurul generatiei tinere s-a discutat galagios si nedrept. S-au spus groaznice absurditati. Tineretea a fost inaltata la rangul de dogma si orice om trecut de o anumita varsta era decapitat sau pus la zidul infamiei. Procedeul s-a dovedit de cea mai proasta calitate fiindca sub eticheta aceasta de tanar s-au inventat posibilitati de parvenire pentru toate mediocritatile si semidoctii imberbi.

Mircea Eliade a inteles de la inceput ca o generatie se afirma nu prin zgomotoase manifeste si reclama, ci prin creatie si munca.

In “Huliganii” problematica libertatii se pune mai tinereste. Aici eroticul e lasat in urma, e depasit. (O exceptie care poseda considerabila valoare epica este Mitica Gheorghiu). P. Anicet nu se mai lupta cu stafia stianie a dualitatii cu disperarea unui halucinant: la el dialectica libertatii isi insuseste un soi de coloratura metafizica. Pentru P. Anicet nu exista nicio valoare care sa-l depaseasca. Evident, cu atat mai putin iubirea. El nu crede decat in creierul si in vitalitatea sa exuberanta. El nu crede decat in libertatea lui, dar numai a lui. Adevarurile nu-l intereseaza, morala obisnuita, de asemenea. Trece peste ele ca peste niste cadavre, cu o superba indrazneala juvenila. Dorinta lui e sa-si faca de cap si sa creeze. Creatia sa muzicala va zgudui din radacini lumea si-I va darui nimbul – visat cu atata ardoare – al celebritatii …

P. Anicet are o infinita groaza de ratare. Ochiul lui vede imprejur numai platitudine si echilibru amorf care il inspaimanta. Nici vorba, Mircea Eliade a fost candva cel mai veritabil P. Anicet. A consumat pana la alba cenusa suferinta acestui adolescent capabil doar de o unica mare credinta: credinta in el, in steaua si in biologia lui – credinta fara un gram de falsitate, sincera ca un imn pagan.

Aceluia care primeste viata dupa ce a avut o dezamagire nu-i mai ramane decat un rost: sa creada cu pasiune nemarginita intr-un lucru, intr-o iluzie sau intr-un adevar – indiferent. Sa se devoteze adica in intregime cuiva. P. Anicet se devoteaza talentului sau, pe care-l socoteste generator de plasmuiri geniale si crainicul unui eon. Iata in ce consta huliganismul sau: intr-un act de barbar, devotament fata de o valoare sau mai degraba fata de ceea ce are el, convingerea ca e o valoare superioara.

Si acest act de credinta merge atat de departe, incat P. Anicet va fi mereu singur. Fiindca atunci cand te robesti cu totul tie – numai singuratatea cea mai aspra ti-e ingaduita. Orice altceva te instraineaza de fiinta ta slabindu-ti credinta.

Dialectica libertatii te duce sau la anarhie – prin exaltarea desfanata a individualitatii sau la arbitrar, printr-o supunere oarba fata de ea. Alta solutie nu e. Tocmai aici zace tragismul ei imens: imposibilitatea de a fi liber prin libertate. De zidul acesta masiv s-au rupt toate zborurile indraznete ale mintii omenesti, Ras Kolnikov, Ivan Karamazov, Kirilov …

P. Anicet nu ajunge la anarhie ci la arbitrar – deoarece crede in ceva profund arbitrar: in el. Faptul acesta – pe taram metafizic – echivaleaza cu sinuciderea fratelui sau mai in varsta; Pavel sau daca vreti cu aceea eminamente ruseasca iluminare crestina a lui Raskolnikov.

P. Anicet se salveaza crezand in el, Pavel sinucigandu-se. Asta e deosebirea dintre ei.

Mircea Eliade a scris cea mai frumoasa carte romaneasca despre tinerete. Cu tehnica nu tocmai desavarsit – din pricina lipsei de organica legatura intre planurile desfasurarii epice, “Huliganii” totusi e un roman romanesc din cele mai reprezentative. Filele lui sunt imbulzite de viata reala, bogata, huliganica.

Septimiu Bucur

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: