Iarna, Crăciunul şi colindătorii

în poezia lui George Coşbuc

Iarna

Iarna-i un vestit dulgher

Că ea poate, când voieşte,

Peste râuri pod să puie,

Fără lemne, fără cuie,

Fără nici un pic de fier;

Şi găteşte-aşa deodată,

Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea

Pune albe flori la geamuri,

Fără frunze şi cotoare,

Fără chiar să aibă soare,

Numai cum le ştie ea.

Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,

Dar când sufli, pier din faţă.

Săniuţa

Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguţa,
Hai copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuţa.

Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară;
Fără cai şi fără boi
Săniuţa fuge, zboară.

Toţi sunt rumeni la obraz,
Mulţi coboară şi mulţi suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alţii capătă cucuie.

Pomul Crăciunului

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă-ncet şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumină şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu faclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e-n faşă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino şi te-nchină, zi: “Doamne-ţi multumesc”.

În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

Colindătorii

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit …
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

Citeste si:

Poezii de iarna - Nicolae Labis

 Legenda lui Mos Nicolae

Pasteluri si poezii de iarna - Vasile Alecsandri

Poezii - sarbatori de iarna

Poezii de Craciun

Ghicitori despre Mos Craciun