In drum spre Alba Iulia

Va prezentam cateva marturii ale poetului clujean, Emil Isac, participant la Unirea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

“Alba Iulia! Doamne Dumnezeule! Am oftat. Ceea ce vazusem ne parea un vis. Sute si sute de drapele romanesti, mii de romani cu steaguri, prapori, ofiteri romani, popor imens. Primul om pe care il intalnesc: Eugen Goga! Cand ne despartiram, inainte cu vre-o 10 ani, purtase uniforma militara austriaca (era voluntar in Cluj) si acum… ofiterul unei tari libere. Un lung si iertator strans de mana. Am pornit-o cu totii pe jos, altii in trasuri. Sosisem in piata mare, acolo mii si mii de romani! Toate ulitele pline de tarani, din toate carciumile se auzea chiuitul flacailor, si tipatul lautelor si in restaurantul - mi se pare Coroana - la o masa lunga: Maniu, Vaida, Cicio Pop, Goldis, Valer Branisce etc. Arhiereii aproape toti, si in noaptea din 30 noiembrie in Alba Iulia n-a dormit nimeni. Toata lumea astepta parca sa se trezeasca soarele, ca sa ne aduca Unirea. Un delir, care nu are inceput si sfarsit, a tesut un covor minunat pentru ziua de maine, pe care va putea pasi romanul liberat. (…) Noaptea intreaga am stat cu paharul in mana, cantand, discutand, agitand. Ici-colo presaram si putina literatura in naduful de cafenea. (…) Dimineata a inceput navalirea marilor cete de romani, au pornit valurile unei mari a constiintei nationale, sa darame fortul Cesaro-imparatesc al vulturului sbarlit k.u.k. In piata mare se adunase o lume, pe care numai visului putea infiinta. Era frumoasa imensa mare, cu furtunile ei, cu sgomotul ei, cu linistea ei!

“Vreti sa fiti liberi?” - vocea teologica a lui Maniu isi avea raspunsul in orga miilor de tarani:
“Vrem libertate!” Si niciodata nu voi uita figura lui Miron Cristea, mana pusa la juramant, cu poala de matasa captusita cu violet. (…) De-aceasta poate, in sufletul meu, va ramane neperitoare amintirea noptii de 1 Decembrie 1918, cand un tren negru, cu geamuri sparte, cu stegar mort, cu locomotiva ciuruita de gloante, cu calatori chinuiti de temniti, boala, lupte, asteptari… trenul negru s-a oprit de-odata intr-o statie luminata feeric; fanfara, cantece, flori, sute si sute de drapele romanesti, suna necontenit „Desteapta-te romane!” si citesc cu ochii invaluiti de fachiolul tainic al lacramilor: Alba Iulia…”