Interferente.ro Descopera Misterele lumii Knossos trairea istoriei

Duminică, 01 Iunie 2014 15:17

Knossos – trairea istoriei

Nu se stie prea bine cum a dsparut aceas Creta care a fost leaganul civilizatiei noastre – un cutremur, o eruptie vulcanica sau o alta catastrofa naturala au fost ca palatele de la Knossos sa ramana milenii integi ingropate, ca varsta lor sa fie chiar azi inexacta. Nici un indiciu scris nu aduce precizari. Numai Homer vorbeste undeva de o Creta – mult mai vechi decat el – si de cele 100 orase ale ei. Din acestea, au fost dezgropate pana astazi 12 si Knossos este unul dintre ele.

Knossos creta trairea istorieiMai bine – in orice caz – se stie cum a fost inceput. Regele Minos a incredintat constructia arhitectului Dedal, taa a legendarului Icar. Asa se nastea civilizatia minoica. Este datata de aproximativ 4 milenii. Palatul de la Knossos – prototipul acestei perioade de aur – este uimitor prin functionalitate. Simplu in intregul sau, e frapeaza prin solutia gasita unor probleme de confort urban, prin migala detaliilor tehnice. In jurul unei curti interioare sunt amplasate camerele oficiale, private, locuri de cult, ateliere, holuri, scari, puturi de lumina. Conducte de apa, sali de baie si chiar toalete completeaza dotarea acestei locuinte intr-o epoca in care restul omenirii statea poate sub cerul liber. Si mai este celebrul labirint construit de acelasi Dedal pentru fructul rezultat incestul reginei Pasifae – minotaurul condamnat de gelosul Minos sa rataceasca in perpetuitate printre pietrele fara iesire si scop.

Toate aceste ziduri au traversat perioadele miracolului clasic si helenistic zacand sub pamant. Sub romani, Creta este la fel de obscura, in evul mediu este stapanita de venetieni – 4 secole – apoi cade, 2 secole si jumatate, in mana turcilor. Abia in 1913 revine la Grecia.

Ce a ramas din aceasta civilizatie glorioasa de la Knossos? Cateva ore iti trebuie pentru a traversa campul nesfarsit de ruine, dezgropate dupa 1900 de arheologul englez Arthur Evans printr-o intuire geniala a locului. Cele mai multe detalii – utilitare – se afla sub actuala suprafata a pamantului: conducte de ceramica, pereti dubli (pentru izolare termica), dale, scari, vetre cu aerisire. Dar razbesc la lumina, pe verticala, si multe din splendorile arhitecturale, pictate in culorile predominante, parca de blazon – albastru, roz si negru. Coloane negre, capiteluri roz, fresce bizare bogate in albastru (delfini inotand printre cactusi), fecioare cu bustul gol, printul cu floare de crin, dansatoare exotice – totul pictat din profil), apoi sala tronului, sala de teatru, atelierele de pietrarie si olarie (cu frumoasele lor vase Pitoi, puternic elansate). Labirintul nu pare mai mult decat un sant de aparare, despuiat de orice podoaba. Reconstituirea lui Evans, facuta cu multa dragoste, a trecut uneori, parca, peste limitele stiintifice. Pentru a da durata a folosit betoane: betonul pictat in galben, cu vinisoare mai inchise, pentru a imita grinzile de lemn. Pentru a da splendoare, a adaugat de la sine: multe din fresce sunt imaginate pur si simplu dupa cate doua sau trei cioburi colorate. Dar, oricum ar fi, opera sa marturiseste o dragoste extraordinara pentru un trecut retrait pana la ultimul detaliu, pana la ultima secunda. Si este, pentru cei ce nu-si dau seama de aproximatia reconstituirii, i inventie convingatoare in lumea de mistere de acum 4000 de ani, in aceasta ciudata fundatura a istoriei.

Fara sa stim prea bine ce este autentic si ce nu – in afara aerului si a cerului – traim totusi acea placuta stare de euforie care se naste la intalnirea necunoscutului livresc cu frantura de adevar ce-ti cade sub priviri. Printre ruinele inca nerestaurate – si cele mai demne de crezut – cresc smochini salbatici si zboara vrabii sarace, si acesta este cel mai bun indiciu ca viata a fost candva simpla ca si acum, adevarata ca si clipa de fata.

Addthis

Newer news items:
Older news items: