Interferente.ro Cultura Poezii Legenda Babei Dochia numita si Baba Marta in versuri

Joi, 26 Februarie 2015 01:03

Legenda Babei Dochia numita si Baba Marta in versuri

 

Legenda Babei Dochia numita si Baba Marta in versuriBaba Dochia, numită în Basarabia precum și în unele părți din Muntenia Baba Marta, a avut întotdeauna în jurul ei o aură de mister. Astfel s-au născut în tradiția populară o serie de legende. Una dintre acestea este cea auzită de I. C. Măldărescu de la un tânăr român din Basarabia și scrisă apoi în versuri:

 

Sub poalele munților,

În locașul sluților,

Se arată un bordei

Ca să-l vezi nici să nu vrei.

În el de mult locuiește

Baba Marta, ce vrăjește

Când la stele, când la lună

Și rânjind ca o nebună

Cât e noaptea Domnului

Și dulceața semnului,

Lângă foc și lângă vatră,

Farmecă, iar câni o latră!

Mult îi rea și prăpădită,

Cu cojoace învelită,

Cu nouă cojoace-n spate,

Și toiagul al ei frate

De-alergări pe munți și văi,

Când e timpii cei mai răi,

Ea e a pădurii mumă,

Babă rea, soră de ciumă

Și se plimbă tot pe munți,

Trece apa fără punți,

Sare după dealuri jos

Și se-așază pe-un lemn gros,

Ca să-și pască caprele,

Să le sugă laptele.

N-are teamă de vre-un ger,

Nici că-i frică chiar de cer,

Deși iarna n-a trecut.

Baba Marta toarce, toarce

În cojoace se intoarce.

Are-n spate blană nouă:

Ningă, viscolească, plouă,

Ea habar n-are măcar,

Nici gândește la amar.

II

Toarce baba lână, toarce,

Însă norii se tot stoarce

Și deodată-n munte-apare

Un copil micuț, ce are

Aripi mândre la privit,

Și deodată a grăit:

- Marto, babă vrăjitoare

Dup-acum ești la pripoare:

Primăvara n-a venit,

Florile n-au răsărit?!

Mai stai încă în bordei,

Lâna toarce-o, dacă vrei

Să-ți mai faci un strai din ea;

Iarna încă tot e grea!

Astfel zise copilașul,

Și zburând ca îngerașul.

Baba Marta stă și zice:

- Surdă, surdă, măi voinice,

Am încă nouă cojoace

Și fuiorul tot a toarce,

Am și fete de-ndrăgit,

Am flăcăi de zăpăcit, 

Și numai noaptea pe lună

Pot lucra cu voie bună!

Iarna de mult a trecut,

Caprile iarbă-au păscut,

Surde, surde, n-am habar

De-al tău grai sau ger măcar!

III

Îngerașul mâniat

Către cer s-a îndreptat:

Norii vineți adunând,

Bolborați mereu tunând,

Și deodată frigul vine,

Vântul bate, bate bine,

Plopii urlă, cerul tună,

Norii vin de se adună,

Fulgii cad albi ca zăpada

Peste munți și pomi, grămadă.

Marta însă toarce-ntruna,

Râzând tare ca nebuna,

De cojoace dezvelită,

De zăpadă-nemețită,

Tremurând la cer privește,

Dar iertare nu găsește.

Urlă vântul vijelind,

Ploaia rece azvârlind

Peste Marta, baba rea,

Care pizma n-o lăsa

De la cer să ia iertare.

Ploaia curge și mai tare,

Munții gem, pădurea geme,

Marta însă nu se teme.

IV

Vântul suflă cu turbare,

Jos trântea coliba mare,

Dar pe Marta, babă rea,

S-o doboare nu putea

Ea la cer cătând zbiera,

Hulea rău și blăstăma

Norii vineți se-aduna,

Lemnele de ger trosnea,

Munții încă că gemea,

Pietrele se despica,

și din nouri, licărind,

Trăsnete ieșeau trăsnind;

Vremea se tot tulbura,

Fulgerile lungi zbura,

Dar pe Marta, baba rea,

S-o-nspăimânte nu putea ...

Atunci norii se crăpa,

O lumină se vedea

Și un glas se auzea,

Blăstămând, babei zicea:

V

- În veci să fii o stană

De piatră amorțită,

De caprele-ți iubite

Să fii împrejmuită,

Din ochi să-ți izvorască

Tot lacrăme amare,

Iar pe pământ să facă

Un râu de-unde oricare

Să nu poată să bea!

Și dracii toți râdea.

VI

Glasul cum se isprăvește,

Norii negri se lățește,

Vântul s-a mai potolit,

Iară soarele-a ieșit.

Numai Marta-i neclintită

Și ... deodata e lovită

De un trăsnet din senin,

Curmând traiul cel de chin:

Curg din ochii ei șiroaie,

Lacrămi mari ca și o ploaie,

Ieșind gemăt din cea stană,

Și plânsoare din fântână …

Fiarele vine în cete

Să-și adape-a lor sete,

Vin si iele despletite,

Duhurile rele și cumplite ...

Toate umbrele s-adapă,

Lângă stană găuri sapă,

Saltă, țipă și hulește,

Morții-n iaduri se trezește,

Joacă, cântă-n hore prinse

Lângă focurile-aprinse.

Dar când este despre zori ...

Cânt cocoșii de trei ori,

Și se duce orice duh

Și e pace în văzduh!

 

Așa a fost atuncea precum am povestit;

Am spus-o cum se spune și ce am auzit:

Chiar astăzi se mai vede o babă împietrită

În juru-i stând, culcată, e turma ei iubită.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: