Legenda populara a sarbatorii de Ignat

Sarbatoarea zilei de 20 decembrie se numeste in popor Ignatul sau Ihnatul, Ignatul porcilor sau Inatoarea. Cu privire la patronul zilei, dorim sa va prezentam o legenda de Ignat, culeasa din comuna Catanele, judetul Dolj, de la domnul N. I. Dumitreascu.

Mai demult, oamenii taiau porcii in ziua de Ignat, le dadea cu securea in cap. Asa Ignat, cu ta’-sau, s-au apucat sa taie si ei porcul. Cand a vrut sa dea Ignat cu securea in capul porcului, nimereste in cap pe ta’-sau si-l omoara!

El, ce sa faca? L-a omorat, L-a omorat! ... A inceput a se vaieta: ce-a gresit de-a omorat pe ta’-sau?!

Il ingropa, ii facu pomana si pleca in lume.

Spuse si la mic, si la mare, si la tanar, si la batran ... Ce sa faca, ca sa scape de pacat?

Si pe drum s-a intalnit cu un popa batran. I-a spus tarasenia: iata asa, asa, asa, povestindu-i exact cum facuse. I-a spus popa sa faca o luntre la o apa curgatoare si sa treaca pe toti calatorii fara nicio plata si, la marginea apei, sa-si faca un camin ca sa sada acolo. De asemenea, i-a mai spus:

- Ia un taciune de tufa si-l infige in pamant. Daca s-o prinde pana la trei ani, bine; iti iarta Dumnezeu pacatele; daca nu s-o prinde, sa stii ca nu ti le iarta.

Asa a si facut: si-a facut cinul si caminul, si-a adus nevasta si copiii, asezandu-se la o apa si trecea apa pe toti ce vedeau, indiferent de momentul zilei.

Zilele au trecut si iaca ca s-au implinit chiar trei ani, cand se pomeni, la ceas de noapte, ca incepu a sicoli si a bate vantul puternic. Ce sa se faca? Era mare necaz, caci nu aveau nimic de mancare. Dintr-o data, insa, se pomeneste strigand de dincolo de apa:

- Mai Ignat! El raspunde:

- Aud, frate.

- Vino, frate, de ne trece apa, ca pe astfel de vreme ne-necam.

Nu a stat mult pe ganduri. S-a suit in luntre si a trecut apa. Dar, ce sa vezi? Dincolo nu gsi pe nimeni. A stat ce a stat, dar hotari sa se intoarca acasa. Cand sa intre in casa, aude iar strigand:

- Mai, Ignat, mai!

- Aud, frate, aud!

- Vino, frate, trece-ne apa ca ne-necam, vai de capul nostru!

Firesc cum era, iar a trecut apa dincolo, si la fel ... nu gasi pe nimeni. La fel ca data trecuta, a stat o vreme, s-a tot framantat, gandindu-se ce sa faca.

- Eu m-am pus sa ispasesc pacatele lui tata si eu mai multe am facut!

A mers intr-un final spre casa si, cand sa intre in casa, iar aude strigand:

- Uu-u-u, mai Ignat, mai!

- Aud, frate, aud!

- Vino, frate, de ne trece, ca ne-necam!

Si iar trecu dincolo. De data asta, gasi doi mosnegi batrani. Ii lua in brate, ii saruta, ii puse in luntre si ii trecu dincolo, ducandu-i acasa la el. Acolo incepu sa le spuna mai multe despre el ... ca el s-a apucat sa ispaseasca pacatele lui ta’-sau si acum mai mari pacate a facut. Chiar le spuse ca de aseara pana acum doua randuri de oameni s-au innecat. Si mosnegii i-au raspuns.

- Lasa, ma Ignate, c-o vedea Dumnezeu!

Si acei mosnegi nu erau decat Dumnezeu si cu Sfantul Petre.

Intrara in casa. Ignat se uita incolo, se uita pe dincolo, nici un scaun. Unde sa ii aseze? Nu aveau pe ce, ca erau saraci. Atunci, a adaptat si i-a dat lui Sf. Petre vigul de cioareci si lui Dumnezeu tramba de panza. Copiii plangeau de foame, plangeau, de ti se rupea sufletul!

Dar unchesii il intrebara:

- Mai Ignate, ce au copilasii tai? De ce plang asa tare?

- Pai, cum sa nu planga? Le e foame ... Au vazut pe mama-sa arzand tastul si noua ne e rusine sa spunem ce avem de gand sa bagam in el, le-a raspuns Ignat.

Orice-ati avea, nu ne impacati pana nu ne-ti spune.

Nevasta a facut ce-a mai facut prin casa si cand s-a uitat Dumnezeu si cu Sf. Petre intr-alta parte, a lasat tastul jos, gol. Cand il vad copiii lasat, incep si mai tare sa planga. Mama-sa le zise incetisor:

- Las’ cu muica, ca va scoate ea acum painea din tast si o sa mancati si o sa va culcati ...

Si, de unde, ca era tastul gol.

O intreba Dumnezeu:

- Ce aveti in tast?

Ea ii raspunde:

- Nu e nimic, l-am lasat asa ca sa zica copiii ca e paine, pana ce vor adormi.

Si Dumnezeu ii zise:

- Ia impaca copiii, ca prea tare plang. Cauta mai atent in tastul ala, ca trebue sa aveti ceva sub el, nu se poate altfel …

I-a raspuns Ignat:

- Nu, ca nu avem nimic subt tast …

- Ia lasa vorba si mai bine cauta sub tast de impaca copiii. Nu vezi cum plang?

Si cand se duce nevasta lui Ignat de ridica tastul, zari o paine de cele dospite, mare-mare ce de-abia avea loc subt tast de mare ce era. Dupa ce-o scoate, o frange si o imparte la copii. Se pun copilasii si mananca si se mai pun si ei, cei batrani.

In timpul acesta, odata s-au aprins niste lumanari inaintea lui Dumnezeu. Cum a vazut asa, Ignat repede s-a priceput ca este Dumnezeu. Si a inceput sa le sarute talpile picioarelor, poalele toalelor si mainile.

…- Ca, uite, a venit Dumnezeu in casa mea si n-am avut ce sa-i dau sa manance si pe ce sa stea, saracutul de mine, Doamne-Doamne!

Si Dumnezeu grai:

- Lasa, mai Ignate, ca ai implinit toate si vei merge cu noi.

- Voi merge, Doamne, dar copiilor ce le fac?

- Lasa-i, am eu grija de ei, raspunde Dumnezeu. Si au plecat: Ignat cu Dumnezeu si Sf. Petru. Mergand ei asa, au dat pe la carbune si acu’ era prins. Facuse niste radacini in pamant si niste lastari pana la brau. Si au luat-o inainte. Pe drum Dumnezeu ii zise:

- Astazi sunt trei ani de cand ai omorat pe ta’-tau. Sa stii ca ti-ai ispasit pacatele. De-acum inainte sa fii harnic sa nu mai faci vreo nefacuta!

Si au mers tot inainte, cati ani or fi mers, nu se stie, ca s-au intalnit cu o trasura, cu niste telegari de cai, de credeai ca Ignat zboara, nu altceva. Si-n trasura, unde se lefaiau niste boieri ... In urma le veneau samare incarcate cu marfa scumpa …

Negustori mari, ce mai!

Si a zis atunci Dumnezeu:

- Ma Ignate, cunosti tu pe cineva din negustorii aia?

- Nu cunosc, Doamne!

Vezi, ma? Aia fura feciorii tai! …

- Taci, Doamne!

- Ai tai fura, mai Ignate!

Auzind asa, Ignat vru sa le sarute picioarele si mainile. Si ce sa le sarute, ca si pierisera!

Luand-o Ignat indarat, se intalneste iar cu trasura. Isi lua inima in dinti de-o opri si-i intrebara:

- Eu pe dumneavoastra parca v-as cunoaste! Nu stiu de unde sa va iau. Totusi, va asemui cu niste copii.

- Ce copii, omule?

- Cu niste copii ai mei pe care i-am parasit la apa cutare.

- Pai noi suntem copiii aia de care spui dumneata; noi suntem copiii lui Ignat.

- Manca-v-ar taica, voi sunteti copiii mei!

Si au plecat cu totii inainte!