Interferente.ro Cultura Personalitati Lev Nicolaevici Tolstoi opera literara

Sâmbătă, 07 Mai 2011 17:37

Lev Nicolaevici Tolstoi - opera literară

 

Operele lui Tolstoi - una din culmile cele mai înalte ale realismului mondial - nu sunt doar rezultate ale observaţiei obiective, ci transmit mai ales experienţe proprii, prin acele multe situaţii reprezentate în opere şi trăite personal de autor, prin personaje inspirate de membri ai familiei sale, de pildă, sau altele care îi exprimă măcar parţial ideile, sentimentele, ori un fragment din viaţa sa personală (Olenin din Cazacii, Levin din Anna Karenina, Andrei şi Pierre, din Război şi pace). Ceea ce primează la Lev Nicolaevici Tolstoi este experienţa personală şi studiul psihologic.

 

Este chiar cazul primelor sale povestiri („Copilăria, Adolescenţa, Tinereţea; Dimineţile unui moşier etc.): este observat, într-adevăr, detaliul realist semnificativ, dar este insistent transcrisă şi poezia amintirilor, sau este relatată experienţa socială încercată de scriitor pe moşia sa. În povestirea Cazacii Tolstoi se inspiră din războiul Crimeei.

 

Între 1863 şi 1877, Tolstoi a scris cele două mari capodopere, Război şi pace (1869) şi Anna Karenina (1877).

 

Război şi pace

Tolstoi a lucrat la „Război şi pace” timp de şase ani: din 1863 până în 1869, pornind de la diverse fragmente pe care le avea de câţiva ani, astfel dezvoltând povestea şi personajul eroului principal, un tânăr decembrist. Romanul redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon văzută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii.

 

Dintre numeroasele personaje perfect desenate (peste 550), un relief deosebit îl capătă prinţul Andrei Bolkonski, contele Pierre Bezuhov şi Nataşa Rostova. Andrei Bolkonski este un om inteligent şi cult, voluntar şi energic, generos şi sincer, onest şi cu o bogată viaţa interioară, dar care - conştient de inevitabilul declin al clasei căreia îi aparţine şi dezamagit de mediul căruia nu i se poate adapta, deşi caută, zadarnic, să dea prin acţiune, un sens vieţii - cade în pesimism. Pierre Bezuhov este un caracter total diferit: timid şi lipsit de voinţă, sentimental şi aplecat spre visare, fără simţ practic şi spirit de iniţiativă, snob deşi îi displace stilul de viaţă al aristocraţiei; de asemenea, un om preocupat de dreptatea socială, ajungând până la atitudini protestatare. Tolstoi l-a învestit cu anumite caractere care îi erau proprii lui, în timp ce altele le-a proiectat asupra lui Andrei. Bolkonski este un fel de om al „Secolului luminilor”, în timp ce Bezuhov pare a fi - asemeni scriitorului - un discipol al lui J.J.Rousseau. Nataşa (considerată de critici ca fiind una din cele mai bine realizate personaje feminine din întreaga literatură universală) reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană şi simplă, delicată şi afectuoasă, devotată familiei.

 

Anna Karenina

În 1873, Tolstoi a început să lucrezele la următorul lui roman de mari proporţii, inspirat parţial din nişte evenimente ce au avut loc la o moşie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncandu-se în faţa unui tren. Anna Karenina, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare.

 

În 1877, romanul a fost publicat. Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofiţer îndrăzneţ, contele Vronski, şi îşi părăseşte căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în braţele unei iubiri pasionale, dar sortite eşecului. Ea îşi sacrifică astfel copilul şi se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întreţesută şi contrastează cu idila şi căsătoria dintre Constantin Levin şi Kitty Şcerbaţkaia, foarte asemăntoare cu cea dintre Tolstoi şi soţia sa. Cu acest roman, atenţia lui Tolstoi se îndreaptă spre viaţa contemporană. Cadrul social (romanul are circa 150 de personaje) este şi aici amplu şi atent investigat. Prezentând nu doar o poveste de dragoste, ci şi idei filosofice despre societate, romanul încearcă să evidenţieze aspecte umanitare, sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire.

 

„Anna Karenina” este considerat cel mai „cinematografic” roman al lui Tolstoi, beneficiind de numeroase ecranizări. Nefericita Anna a fost întruchipată de actriţe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), Sophie Marceau (1997).

 

Învierea

Între anii 1889-1899, Tolstoi scrie cel de-al treilea roman, „Învierea”, inspirat din viaţa epocii şi având o tematică profund socială şi politică. Fiind scris într-o epocă de creştere a avântului revoluţionar premergător revoluţiei din 1905, romanul are un ascuţit caracter demascator şi capătă o mare forţă generalizatoare.

 

Prinţul Nehliudov este numit membru într-o comisie de juraţi, întrunită pentru a judeca şi condamna o prostituată acuzată de crimă. O recunoaşte: este chiar Katiuşa Maslova, fosta servitoare a familiei sale, pe care el a sedus-o, împingând-o astfel până la ultima treaptă a decăderii. Pradă unor atroce remuşcări, Nehliudov renunţă la moşii şi la viaţa mondenă, o urmează pe condamnată în Siberia, iar după ce îi obţine graţierea, îi cere, spre a-şi ispăşi greşeala faţă de ea, să se căsătorească cu el. Ea refuză, iar Nehliudov rămâne să mediteze asupra adevărurilor Evangheliei.

 

Punând în centrul atenţiei autodesăvârşirea Katiuşei şi încercările lui Nehliudov de a începe o viaţă nouă, Tolstoi arată în acelaşi timp mizeria în care trăiau oamenii simpli, satul căzut în ruină, închisoarea ţaristă şi deţinuţii ei. Deportarea în Siberia, demască ipocrizia bisericii, justiţia, corupţia aparatului de stat ţarist. În acţiunea romanului, Tolstoi a introdus oameni din cele mai felurite categorii sociale. El a zugrăvit şi vârfurile nobilimii, şi preoţimea, şi funcţionărimea, şi ofiţerimea, şi negustorimea, şi lumea meseriaşilor şi pe cea a mujicilor, încercând chiar să creeze tipuri de revoluţionari, prezentându-i cu simpatie îndeosebi pe narodnici, în timp ce faţă de social-democraţi are rezerve şi îşi manifestă chiar dezacordul şi lipsa de înţelegere.

 

Cu o înfluenţă în toată lumea, romanul „Învierea” a reuşit, în cele din urmă, să înfurie Biserica Ortodoxă. Această lucrare a determiant Biserica să-i refuze lui Tolstoi toate sfintele taine, inclusiv împărtăşania, pentru tot restul vieţii. Astfel, scriitorul a primit cu furie ştirea cu privire la excomunicarea sa din sânul Bisericii în februarie 1901.

 

Bibliografie selectivă:

Romane: Război şi pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).
Nuvele şi povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morţi (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân şi slugă (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).

Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).

Scrieri filosofice: Religia mea (1883), Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înţelepciunii (1910).

Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescenţa (1854); Tinereţea (1856).

 

 

Surse şi adrese web utile:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lev_Tolstoi

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: