Interferente.ro Cultura Poezii Mama lui Stefan cel Mare Dimitrie Bolintineanu

Marţi, 15 Februarie 2011 04:00

Mama lui Stefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu

 

Pe o stanca neagra, intr-un vechi castel,
Unde cura-n vale un rau mititel,
Plange si suspina tanara domnita
Dulce si suava ca o garofita,
Caci in batalie sotul ei dorit
A plecat cu oastea si n-a mai venit.

 

Ochii sai albastri ard in lacrimele
Cum lucesc in roua doua viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i san;
Rozele si crinii pe fata-i se-ngin.
Insa doamna soacra langa ea vegheaza
Si cu dulci cuvinte o imbarbateaza.

Un orologiu suna noaptea jumatate,
In castel in poarta oare cine bate?
- Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit;
Eu, si de la oaste, ma intorc ranit.
Soarta noastra fuse cruda asta data:
Mica mea ostire fuge sfaramata.
Dar deschideti poarta ... Turcii ma-ncongior ...
Vantul sufla rece ... ranele ma dor!
Tanara domnita la fereastra sare.
- Ce faci tu copila? zice doamna mare.
Apoi ea la poarta atunci a iesit
Si-n tacerea noptii astfel a vorbit:
- Ce spui tu, straine? Stefan e departe;
Bratul sau prin taberi mii de morti imparte,
Eu sunt a sa muma; el e fiul meu;
De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu!
Insa daca cerul, vrand sa-ngreuieze
Anii vietii mele si sa ma-ntristeze,
Nobilul sau suflet astfel l-a schimbat,
Daca tu esti Stefan cu adevarat,
Apoi tu aice fara biruinta
Nu poti ca sa intri cu a mea vointa.
Du-te la ostire, pentru tara mori!
Si-ti va fi mormintul coronat cu flori!

Stefan se intoarce si din cornu-i suna,
Oastea lui zdrobita de prin vai aduna.
Lupta iar incepe ... dusmanii zdrobiti
Cad ca niste spice, de securi loviti.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: