Interferente.ro Descopera Istorie Maorii evolutie gene si popoare in miscare

Vineri, 10 Octombrie 2014 22:44

Maorii, evolutie, gene si popoare in miscare

Maorii evolutie gene si popoare in miscareDupa traditie, maorii, primii locuitori ai Noii Zeelande, au sosit in arhipelag la bordul a 10 pirogi. Un studiu privind actul dezoxiribonucleic confirma acest mit fondator.

Istoria se scrie uneori cu patru litere: t, c, a, g, adica cele patru baze ale acidului dezoxiribonucleic (timina, citoza, adenina, guanina). Codul genetic, pentru cei care stiu sa-l descifreze, contine trecutul si istoria popoarelor. Fie ca este vorba despre identificarea ramasitelor tarului Nicolae al II-lea sau de descalcirea originii limbilor indo-europene, genetica, in acesti ultimi 20 de ani, confirma si completeaza lucrarile arheologilor sau ale lingvistilor.

Astazi, studiul genetic al populatiilor da chiar un credit neasteptat unei lungi traditii orale, mult timp dispretuita de antropologi, si anume povestea sosirii maorilor in „Tara cu nor lung alb”, Aotearoa, nume indigen ai Noii Zeelande. Cu cei 270.000 km² ai sai, acest arhipelag este ultimul mare pamant polinezian care a fost locuit. Prezenta resturilor de sobolani (Ratus exulans) in straturile datate la 150 d. Hr. sugereaza ca omul a putut face aici incursiuni destul de devreme. Totusi, arheologii au stabilit ca prima ocupare permanenta a arhipelagului a avut loc doar in anul 800. Ceramica, maciucile si pandantivele descoperite atesta ca primii colonisit erau originari din Insulele Marchize si Societe.

Dupa traditia maora, acesti stramosi nu au venit aici intamplator. Ei plecasera in cautarea unor pamanturi noi la bordul unei flotile de 8 pana la 10 pirogi si au acostat acolo intr-o zi de decembrie. Probabil, fugeau de foamete. „Aceasta strategie implica imbarcarea cu tot ceea ce era necesar pentru a fonda o colonie: indivizi capabili sa procreeze, plante cultivate, animale domestice”, subliniaza preistoricianul Atholl Andreson, de la Universitatea din Canberra, Australia. Numai marinari experimentati, capabili sa infrunte vanturile contrare, puteau sa incerce o astfel de calatorie. In Pacific, vantul dominant sufla, cea mai mare parte a anului, de la vest la est si de accea primele descoperiri au fost facute mai intai in aceasta directie, adica de la Noua Guinee pana la Insulele Marchize. Sa te indrepti spre sud-vest, pentru a atinge Noua Zeelanda, cerea o mare iscusinta de navigator.

Aceasta legenda, aflata de etnologii secolului al XIX-lea, nu a fost intotdeauna una crezuta. In 1957, antropologul britanic Andrew Sharp o respinge cu fermitate. El considera ca doar cativa pescari rataciti au ajuns „printr-o intamplare” in arhipelag, cu, foarte oportun, cateva femei fecunde la bord ... Alte variatiuni pe aceeasi tema: pretinsii exploratori nu erau decat o mana de „proscrisi”, exilati in urma razboaielor dintre clanuri si plecati, la voia intamplarii, in cautarea unui pamant care sa-i primeasca. In 1985, Margaret Orbell reia, la randul sau, teza minimala in lucrarea Hawaiki: a new aprroach to maori tradition. Ea sustine ca nu au fost 10, ci doar doua ambarcatiuni care au ajuns in insula, lista „pirogilor fondatoare”, Kahutara, Taioria, Okoki, Kurahaupo, etc., pe care o mentioneaza maorii, fiind de fapt marita cu numele canoelor utilizate de ei pentru calatorii mai tarzii. Aceasta tea a fost foarte criticata. Alti antropologi estimeaza ca doar sosirea a minimum 500 de colonisti, din mai multe generatii, ar putea explica succesul societatii maore, adaptarea sa intr-un mediu nelocuit pana atunci si rapida crestere a populatiei. Si iata cum, de peste 40 de ani, „minimalistii” se cearta cu „maximalistii”.

Daca astazi arheologii sunt de acord cu faptul ca aceasta cucerire a Noii Zeelande a fost planificata, numarul primilor colonisti ramane totusi un subiect de controverse. Intr-un asemenea context, cele 8 sau 10 pirogi fondatoare, evocate de maori, par sa fie mai mult simbolice.

Cel putin asa s-a crezut pana in momentul in care Rosalind Murra-McIntosh si David Penny, de la Universitatea Massey, Noua Zeelanda, transeaza chestiunea, studiind acidul dezoxiribonucleic al subiectilor unui grup de maori moderni. Cei doi biologi s-au concentrat asupra DNA-unului mitocondriilor, centralele energetice ale celulei, transmis numai pe linie materna. Acesta reprezinta un bun marcator al populatiilor, deoarece este polimorf, adica poate sa ia forme diferite in functie de individ. Mutatiile se transmit descendentilor, patrimoniul genetic al unei populatii diversificandu-se astfel.

Dupa ce au studiat, la 54 de femei maore, DNA-ul mitocondrial, cercetatorii au gasit doar patru secvente diferite de gene sau haplotipuri. DNA-ul mitocondrial al polinezilor de est – din care provn maorii – a oferit 11 varietati de secventa. Aceasta slaba diversitate genetica confirma faptul ca stramosii maorilor erau mai putin numerosi decat cei ai polinezilor de est.

„Desigur, pantru femei avand haplotipuri sunt suficiente”, comenteaza Evelyne Heyer, de la Laboratorul de Antropologie al Muzeului Omului din Paris. „In realitate, cu cat populatia de la care se porneste este mai mica, cu atat mai mare se reduce sansa conservarii unei diversitati de haplotipuri. Acesta este asa-numitul „efect fondator”. O femei poate, intr-adevar, sa nu se reproduca niciodata sau sa dea nastere numai la baieti: haplotipul sau un acest caz se pierde”.

Cum sa se evalueze atunci numarul populatiei originale? Cercetatorii au luat in calcul frecventa celor patru haplotipuri in lotul de 54 de maore. Ei au creat pe computer grupe de stramosi ipottici, luate la intamplare, reprezentand fiecare un esantion de DNA mitocondrial din estul polinezian. Apoi au modelat cresterea acestor populatii pe 30 de generatii. Marind si diminuand grupul de la care s-a pornit, ei au incercat sa afle numarul stramosilor ce au dat nastere modelului genetic actual al maorilor. Dupa calculele lor, grupul fondator trebuie sa fie cuprins intre 50 si 100 de femei, 70 fiind cifra cea mai probabila. „Evident, DNA-ul mitocondrial nu ne da nicio indicatie asuora numarului barbatilor care le acompaniau”, explica Rosalind Murray-MicIntosh. „Dar noi estimam ca in grupul de plecare erau cel putin 150 de indivizi. Marile pirogi polineziene puteau sa transporte cu usurinta de la 10 la 20 de persoane fiecare. Aceasta estimare confirma legenda ca stramosii maorilor au venit in arhipelag in 8 sau 10 ambarcatiuni”.

Studiul a fost foarte bine primit in Noua Zeelanda, atat de arheologi, cat si de catre maori. „Biologia populatiilor se situeaza astazi la interferenta dintre stiintele umaniste si stiintele vietii”, explica, in revista Sciences at avenir, antropologul Evelyne Heyer. „In general, oamenii sunt incantati cand li sepreveleaza sange pentru a se urmari istoria stamosilor lor. Pot aparea totusi si deziluzii.” Dupa ce a realizat un studiu asemanator asupra asa-numitilor „21 de prizonieri” din Sguenay, Quebec, ea a demonstrat ca rezervorul genetic al acestor descendenti francezi din secolul al XVII-lea nu putea sa fie constituit decat plecandu-se de la cateva mii de persoane.

Gene si popoare in miscare

Cred ca se stie faptul ca nu genele variaza de la un popor la altul, ci frecventa lor. Umanitatea trebuie sa fie considerata ca un ansamblu de populatii, care isi schimba genele si nu ca o suma de rase dotate cu gene proprii si exclusive. Genetica populatiilor – un fel de sinteza intre teoria evolutiei si teoria ereditatii – nu studiaza indivizii, ci genele lor. De asemenea, nus tudiaza transmiterea genelor intr-o familie data, ci mai ales transformarea lor in cadrul populatiilor. Ea se bazeaza pe masurarea la o populatie data a frecventei alelelor (forme alternative ale genei)  din fiecare sistem genetic polimorf.

Evolutie:

·         Asiatici din sud-est – Asia de sud-est

·         Malanezieni – Noua Guinee, Solomon, Noua Caledonie

·         Polinezieni de vest – Tongs, Samoa, etc.

·         Maori – Noua Zeelanda

Maorii sunt o subgrupa a polinezienilor de est, la randul lor o subgrupa a polinezienilor de vers etc.

Diferentele intre frecventele genice permit astfel sa se calculeze distantele genice ce le separa, care, la randul lor, sunt desea in functie de distantele geografice. De aici decurge construirea arborilor genealogici ai populatiilor, adica a dendrogramelor. Acestea permit formularea unor ipoteze privind relatiilor genetice intre diferite popoare ale Terrei. Pentru ca genele au primit „promisiunea imortalitatii”, cum frumos scrie imunologul Charles Slmon in volumul Des groupes sanguines auz empreintes genetiques, se poate incerca si identificarea migratilor din preistorie, plecand de la frecventele genice actuale.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: