Mentiuni si aprecieri critice despre Ion Minulescu

„Lirica lui Minulescu e in marginile celui mai autentic simbolism si daca ea a placut vulgului, acest fenomen urmeaza a se lamuri si explicatia nu va fi nicidecum in campul versificatiei, fiindca vulgul nu are sentimentul formei si e totdeauna afectiv interesat. Si, de altfel, poezia lui Minulescu place si omului fin, cu toata grandilocventa ei si, dupa treizeci de ani, ea e inca proaspata, numai usor stanjenita de prea marea concurenta de poeti. (…) Sentimentalismul lui Minulescu este batator la ochi, contagios si asta a cucerit indata pe cititorul simplu, de loc incurcat de obscuritati, devreme ce romantele sunt prea adesea absurde. E deajuns ca aluzia la situatiile mentare este clara.”

G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Fundatiilor pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941

„Ion Minulescu (literar vorbind) este un tip caragialian, tanarul muntean volubil, facil emotiv, incapabil de a lua ceva in serios, producator neobosit de «mofturi». Poeziile lui Minulescu decurg din stilul familiar, prapastios francizant al cafenelei bucurestene, asa cum foarte adesea pariziana «chanson» e scrisa in argot. Ele trebuiesc «zise», precum trebuie jucate «momentele» lui Caragiale, fiindca Ion Minulescu este in buna masura un Mitica, un Catavencu si un Eleutheriu Popescu deveniti lirici”.

G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Fundatiilor pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941

“Poezia d-lui Minulescu urmeaza aceeasi linie evolutiva ca si civilizatia noastra materiala. Ea ne face sa trecem de la itari si caciula la haine nemtesti si joben, de la camasa cu flori la pijama, de la tigara rasucita cu degetele la trabuc, de la tuica de Valeni la lichior si whisky. Istoriceste, meritul unei asemenea literaturi este imens si semnificativ. Procesul ei de inovatie este voluntar, usor epicurian, ca orice satisfactie, inedita, adaptatiunea ei este ostentativa, volubila si deschizatoare de apetit.”

Pompiliu Constantinescu - Figuri literare, Editura Minerva, Bucuresti, 1989

“Inovand la suprafata, Minulescu se primeneste fara efort si in chip spectaculos. E fidel originalitatii ca atitudine si schimbarii ca etica de creatie, evita sa impuna ceva pentru totdeauna, il sperie lucrurile definitive. Asadar, nici in ceea ce priveste propria poezie nu crede in iubirile vesnice. Deviza prima a artei sale poetice ar putea fi: «Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine»”.

Daniel Dimitriu - Introducere in opera lui Ion Minulescu, Editura Minerva, Bucuresti, 1984

“Domnul Minulescu face parte din poetii muzei absente. E tot simbolismul de care poate dispune si singurul simbolism, de altfel, al asa-zisilor nostri simbolisti, preocupati foarte putin de insusirea literaturii ce-o fac, dar foarte mult, in schimb, de titlul acesta si fara sens si ridicul. (…) La el imaginea si oarecare discretie ajung sa ilustreze talentul.

Tudor Arghezi, Scrieri, Bucuresti, Editura Minerva, 1972