Interferente.ro Descopera Civilizatii Muzica in timpul faraonilor

Joi, 11 Septembrie 2014 01:32

Muzica in timpul faraonilor

Muzica in timpul faraonilorIn linistea templelor si mormintelor, unde de secole nu se mai aude nici un sunet sute de personaje pictate sau sculptate cantand la diverse instrumente sau executand dansuri de mult uitate marturisesc importanta pe care trebuie s-o fi avut muzica in timpul faraonilor.

Nu cunoastem nimic precis despre melodie, stim ca textul era de obicei religios, dar, plecand de la instrumentele vechi descoperite in morminte si de la cele folosite azi pe continentul african, arheologii si acusticienii incearca sa reconstituie “zgomotele” Egiptului antic, sa-i redea aceasta dimensiune pierduta, caci nu exista nici un text care sa permita aflarea ritmului sau calitatii frazei muzicale (civilizatia egipteana, ca multe civilizatii anterioare erei noastre, nu a cunoscut sistemul de notare muzicala).

Care erau instrumentele la care se canta in indepartata tara de pe malurile Nilului?

Cele mai vechi sunt, se pare, cele doua bastonase – din lemn, os sau fildes, drepte sau usor curbate – ce erau lovite ritmic si care apar frecvent in cortegiile funerare, dar si la serbarile ce se organizau in cinstea zeitei Hathor.

Fara indoiala, o varsta respectabila are si sistrul, instrument folosit dintr-o lama metalica indoita, cu capetele unite, prevazuta cu un manae si avand, de-a curmezisul curburii, bare metalice mobile, care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. In legatura cu originea sa, parerile sunt impartite, neputandu-se preciza cu certitudine daca era de provenineta sumeriana sau derina dintr-un vechi instrument ori dintr-un indepartat obicei egiptean ce consta in smulgerea si scuturarea tijelor de papirus in onoarea aceleiasi zeite Hathor. Azi multimile-narul sistru poate fi auzit doar sub boltile bisericile etiopiene, dar in antichitate orice templu avea un grup de tinere a caror datorie era sa cante agitand sistrele (mai apoi si crotalele) in timpul ceremoniei.

Destul de tarziu, atunci cand legaturile cu Orientul s-au inmultit, tobele si tamburinele au completat familia instrumentelor de percutie egiptene. Taiata dintr-un trunchi de palmier scobit, cu extremitatile acoperite de bucati de piele bine intinse, toba era utilizata indeosebi de razboinici (pentru ca faraonii Noului Imperiu au folosit multi soldati nubieni in campaniile lor, acestia sunt reprezentati purtand tolbe); in epoca tarzie insa, toba incepe sa apara in mainile preotilor si chiar ale femeilor. In schimb, tamburina este de la bun inceput un instrument feminin, fiind adusa probabil in Egipt de tinerele captive asiatice (in Orient e folosita si astazi de femei). Ea insoteste instrumentele cu coarde in timpul banchetelor din perioada dinastiei a XVIII-a (1580-1314 i.e.n.) si patrunde, in epoca tarzie, in temple.

Pe masura ce ne apropiem de era noastra, apar cimbalele grecesti (un fel de talere), cu sunet metalic, si crotalele introduse de romani, instrument asemanator castanietelor si care scoate un pocnet sacadat. Zgomotoasele cimbale si crotale ritmeaza dansurile frenetice din timpul serbarilor in cinstea lui Dionysos sau Bachus.

Desigur, sistrele, tobele si tamburinele, cimbalele si crotalele au desfatat in antichitate auzul locuitorilor Vaii Nilului, dar instrumentul care i-a insotit de-a lungul mileniilor si care s-a bucurat de o deosebita pretuire a fost harpa. Nici un instrument nu a avut atatea variante. Verticale, in general curbate, dar si unghiulare (primele au aparut in Egipt in perioada dinastiei a IV-a, acum aproape 5000 de ani, celelalte au fost aduse din Mesopotamia in timpul Imperiului Nou, 1580-1085 i.e.n.), cantaretul – preot sau tanara femeie, rege sau chiar zeu – le strange la piept, ciupind cu degetele strunele ce releva tehnici de acordaj extrem de rafinate. In decursul veacurilor, cutia de rezonanta a harpei s-a transformat din ce in ce mai bogat decorata, incrustata cu fildes sau abanos, ea variaza ca marime.

Incepand cu dinastia a XVIII-a intalnim si alte instrumente noi. Se pare ca invaziile asiatice din al doilea mileniu inaintea erei noastre nu sunt straine de aparitia lirei, luthului si falutului sublu. De altfel, numele orientale ale cantaretilor reprezentati in mormintele tebane, ca si cuvintele ce deseneaza instrumentele marturisesc legaturile ce se stabilesc cu Orientul in epoca respectiva.

Lira era compusa dintr-o vergea subtire sustinuta de doua manere (simetrice sau nu) intre care se afla coardele legate de o cutie de rezonanta. Din nefericire, strunele nu au rezistat timpului si ipotezele in legatura cu sunetele pe care le puteau emite se bazeaza pe studierea instrumentelor de azi.

Luthul, stramosul chitarei noastre, a fost probabil „importat” din Asia in acelasi timp cu lira. Cutia sa e ovala, facuta dintr-o singura bucata de lemn – sau dintr-o carapace de borasca si prevazuta cu un gat lung, impodobit cu panglici, pe care sunt intinse coardele.

Instrumentele de suflat, carora egiptenii le atribuiau o origine divina, sunt reprezentate de trompeta, flautul dublu, oboi etc. Multa vreme asupra acestora s-au concentrat sperantele de reinviere a muzicii disparute a faraonilor, dar, ca si in cazul celorlalte instrumente, s-a ajuns la concluzia ca, in ultima isntanta, muzicianul conta mai mult decat instrumentul sau.

Stim ca trompeta (din arama sau argint, dreapta si lunga), din care s-au patrat pana in zilele noastre doar trei exemplare si a carei prima reprezentare este tardiva, datand din perioada dinastiei a XVIII-al avea o „functie” militara (prezenta sa langa faraon a facut sa se presupuna ca acest instrument facea parte dintre insignele regale, servind la „difuzarea” dorintelor monahului). Folosindu-se copii din alama, s-au putut produce sunete aspre si puternice, probabil foarte greu de emis.

Flautul dublu era alcatuit din doua tuburi confectionate din trestie si gaurite din loc in loc. Paralelele in Imperiul Vechi, acestea formeaza un unghi ascutit in Noul Imperiu, sunetele obtinute suferind, desigur, unele schimbari.

Muzica i-a insotit pe egipteni in timpul ceremoniilor funebre, in marsurile razboinice, la marile serbari populare si la banchete. Au iubit-o chiar inainte de inventarea instrumentelor, pe vremea cand nu stiau decat sa bata din palme spre a-si acompania vocea. Cercetatorii sunt de parere ca muzica era in antichitate profund contopita in totalitatea vietii – profana sau sacra, publica sau privata -, din care nu poate fi exclusa, nici extrasa. De aceea studierea vechilor instrumente, incercarile de reconstituire a muzicii faraonilor au o mare importanta pentru cunoasterea civilizatiei Egiptului antic. Lia Decei