Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014 00:40

Nicolae Iorga

Nicolae IorgaCel mai mare istoric al nostru s-a nascut in 1871, la Botosani, oras aflat in partea de sus a Moldovei, mai departe de Ipotestii lui Mihai Eminescu.

Tatal sau, avocatul Nicu Iorga, moare cand copilul avea doar cinci ani. Mama, Zulnia Iorga, femeie culta, traducatoare din limba franceza, descendenta a postelnicului Draghici, se lupta cu mari greutati ca sa-si creasca copiii. baiatul, de numai zece ani, era nevoit, in timpul sau liber, sa dea meditatii altor scolari de varsta sa. Corvoada de care-si va aminti mai tarziu, intr-o minunata carte autobiografica: «O viata de om asa cum a fost». O copilarie, cum spune autorul, manata de «biciul nevoii», plina de lipsuri, cu dese mutari in «case straine», cu drumurile, pe intuneric, in ulitele pazite de cainii care il speriau cand se ducea la orele de meditatii pentru a aduce acasa cativa lei in plus, atat de trebuitori.

A fost un copil extraordinar de dotat, cu o memorie uluitoare si o mare usurinta la insusirea limbilor straine, crescut printre carti – unica mostenire ramasa de la tatal sau. El nu-si va aminti mai tarziu nici de calul de lemn, ca altii, nici de jucariile, ori de evadarile in spatiul verde al gradinii, ca in cazul atator autori, nici nu va evoca nazdravaniile specifice copilariei. Pentru copilul Nicolae Iorga (ca si pentru adolescentul de mai tarziu) nu exista decat lumea fascinanta a cartilor, dragostea pentru aceste «jucarii» cuminti, dar pline de lumina, de orizonturi larg deschise catre cunoasterea si intelegerea lumii – ale caror coperte colorate ori desene sau litere frumos asezate in pagina si le va aminti pana in pragul batranetii. Cartile ii devin prietene de timpuri, iar in paginile lor (mai ales in ale celor de istorie)  copilul de demult, avand o neostoita curiozitate intelectuala, insa si o fantezie rara, va afla nu numai refugiul, dar si hrana necesara pentru nesatiosul sau spirit nelinistit. Asa se va naste pasiunea pentru intamplarile istoriei – pe care savantul de mai tarziu nu le va privi niciodata static in opera sa, ci le va reinvia, cu o forta rara de a insufla viata documentelor moarte, paginilor de cronici vechi, romanesti ori straine, numeroaselor carti consultate in tot atat de numeroasele biblioteci din lumea intreaga, in decursul anilor de studiu, cat si ai vietii dedicate muncii de istoric.

La numai 23 de ani era profesor la Universitatea din Bucuresti. Tinea cursuri, conferinte, in tara si peste hotare, era un orator neintrecut. Acest urias al culturii romane, de o vasta eruditie si cu o forta de munca neinchipuit de mare, a citit, ca nimeni altul, biblioteci intregi. A scris si publicat rafturi intregi de carti de istorie a romanilor, printre altele o «Istorie a romanilor» in 11 volume, a scris despre istoria altor popoare, despre Imperiul Bizantin, despre Imperiul Otoman, dar si o istorie a poporului francez, despre istoria statelor europene, a inceput, dar n-a mai apucat sa termine, o «Istorie a omenirii», din care au aparut doar 4 volume.

Acest mare savant si umanist, avand titlul de «doctor honoris causa» al atator universitati straine, acest mare calator si orator, era in acelesi timp si un scriitor, un critic si un istoric literar de seama. S-a manifestat ca indrumator de scoala literara la revistele «Semanatorul», «Neamul romanesc», «Neamul romanesc literar»,«Cuget clar» (unele intemeiate de el) si inca in multe altele. A militat pentru o literatura cu subiect romanesc, inspirata din viata poporului. A scris o «Istorie a literaturii romane», a scris articole de critica, articole polemice, a scris piese de teatru inspirate de marile figuri ale istoriei noastre nationale ca: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Stefan cel Mare, Constantin Brancoveanu, etc., a scris impresii de calatorie, memorii, poezii. Si ar mai fi scris inca daca intr-o seara sumbra, de noiembrie a anului 1940, un grup de legionari nu l-ar fi smult pe marele invatat de la masa lui de lucru, de la Sinaia, si nu l-ar fi ucis, lasandu-i trupul, martirizat la marginea unei paduri, langa Ploiesti. Nu murea, atunci, in 1940, numai omul Nicolae Iorga, era stinsa cu brutalitate o flacara inalta a inteligentei romanesti.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: