Nunta urzicilor - traditii si superstitii

Sub denumirea de nunta sau maritarea urzicilor se intelege inflorirea acestora si incetarea lor de a mai fi apoi bune de mancat.

Nunta urzicilor cade, dupa spusele unora, in ziua de Florii, iar dupa a altora in ziua de Buna-Vestire. Cei mai multi insa sustin ca ea cade in Joia Mare.

Urzica, si cu deosebire cea mica sau creata, numita si urzica craiasca, urzica iute, se considera de catre poporul roman de pretutindeni nu numai ca o bucata buna de mancat, ci totodata si foarte sanatoasa.

De aceea primavara, cand incep urzicile sa creasca, unii oameni recurg la urzici pentru a le gati, mai cu seama ca este postul mare. „Urzica se da in gura foamei”, zice un proverb poporal.

Din Joia Mare insa nu se mai pot consuma urzicile. Se spune ca are loc maritarea sau nunta urzicilor, adica din aceasta zi, acestea incep sa infloreasca si nu mai pot fi bune de mancat.

Traditiile pentru culegerea si pastrarea urzicilor sunt stravechi si frumoase. Romancele, cand se duc sa culeaga primavara urzici, iau cu ele o sita sau un ciur si o pereche de foarfeci. Cand incep taia urzicile cu foarfecele sau sa le rupa cu unghiile degetului mare si a celui aratator, sa le scuture si sa le puna in obiectul luat cu ele, zic:

Urzica,

Burzica,

Nu ma musca

Ca-i mam-a fata

Toata te-a manca!

Dupa ce le-au cules si le-au adus acasa, urzicile trebuie sa fie spalate bine, dupa care se toarna peste ele apa fiarta. Abia dupa aceea sunt puse la fiert. Preparatele din urzica sunt diverse, fiecare dupa cum prefera (ciorba de urzici, urzici cu orez, urzici cu hrean etc.).

In orice caz, urzicile tinere sunt plante deosebit de gustoase, consumate mai cu seama in timpul postului mare, postul Pastelui, fiind un adevarat deliciu. Totusi, exista o legenda, provenita din zona Bucovinei, ce spune urmatoarele:

„In timpurile stravechi, oamenii nu mancau urzici ca in ziua de azi, spunand ca sunt afurisite ca dracul, nu numai ca sa urzice, cand le va prinde cineva in mana, ci totodata si umplute de dansul cu fel de fel de boli si cine le manca acela indata se umplea de boala.

Mai pe urma insa, inmultindu-se omenirea si lipsindu-i nu o data pe la inceputul primaverii cele trebuincioase la randul gurii, a inceput de la un timp, vrand-nevrand, a culege si a manca si urzici.

Dar, ca nu cumva sa se umple de vreo boala, a prins a se rupe cu degetele sau a le taia cu foarfecele, a le scutura si a le pune apoi in sita anume ca, precum se strecoara faina prin sita, cand se cerne, asa sa se scuture printr-insa si toate bolile care s-ar afla in urzici.

Si tot de atunci e obiceiul, cand se mananca si se duce intaia imbucatura la gura, sa se spuna: „bucate noi in gura veche!”