O băutură miraculoasă: „apa amară”

Theobrama – în limba greacă înseamnă „mâncarea zeilor”. Theobrama cacao – astfel numesc oamenii de ştiinţă arborele de cacao, ale cărui seminţe servesc drept materie primă la fabricarea ciocolatei, a prafului de cacao şi a untului de cacao.

Cultura arborelui de cacao era cunoscută aztecilor cu mult înainte de cucerirea Mexicului de către spanioli. Arborii nu sunt prea înalţi, au multe ramuri, frunze lucioase de culoare verde închis şi o coaja cenuşie neregulată. Ei înfloresc şi dau fructe tot anul, pe acelaşi copac putând fi văzute concomitent şi flori şi fructe în diferite stadii de dezvoltare. Florile, în formă de mici steluţe galbene şi roşiatice, asemănătoare florilor de liliac, cresc direct pe tulpină şi pe coaja ramurilor groase, fructele amintind de un pepene galben, alungit, cu felii uşor pronunţate.

Aztecii numeau copacul „Cacahuatli”, din fructele acestui arbust ei preparau în trecut o băutură denumita „ciocoatli”, ceea ce înseamnă „apă amară”. Ea era o fiertură cu gust amar care se bea cu piper şi vanilie. În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao. Montezuma obişnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi.

Arborele de cacao era socotit ca fiind de origine divină, seminţele lui – boabele de cacao – fiind folosite în Mexic drept monedă de schimb. Şi asta până în secolul al XIX-la, când au dispărut ca monedă de schimb întrucât începuseră să fie fie falsificate, negustorii umplând cojile goale cu pământ pe care apoi le amestecau cu boabele adevărate.

Coloniştii spanioli au fost primii străini care au apreciat calităţile boabelor de cacao, din anul 1520. Spaniolii au adăugat trestie de zahăr şi i-au îmbogăţit aroma cu ajutorul vaniliei şi scorţişoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.

Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocraţie. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franţa şi apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizaţiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar şi unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar, “cacohuaquatl” în limba incaşă înseamnă “cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”.

Ciocolata a fost primită în Europa cu destulă bunăvoinţă, fiind considerată chiar un medicament folositor în cazuri de reumatism, boli de gât şi de stomac. Dar, cum se întâmplă întotdeauna la apariţia unui lucru nou, au fost destule voci care să considere că ciocolata este bună numai pentru indienii grosolani, că strică dinţii şi arde sângele. În Paris, unele magazine de unde puteai cumpăra cacao, aveau obloanele groase pentru a nu se sparge geamurile de răufăcătorii ce criticau acest fel de băutură. Singurul loc unde cacao s-a bucurat de adevărata preţuire a fost Anglia. Aici, în afară de ceaiul care se afla pe primul loc în consumul populaţiei, urma cacao şi apoi cafeaua, altă băutură „hărăzită de zei pentru a le arăta oamenilor culoarea sufletului lor”, cum spunea, nu lipsit de umor, Bernard Shaw.