O revolta a bucurestencelor pe vremea lui Voda Caragea

La inceputul lui ianuarie 1937 duducile si jupanesele din Tara Romaneasca au facut o adevarata revolutie, impotriva unui pitac al lui Ion Voda Caragea, pornit din inspiratia fiicei lui, prea inteleapta domnita Ralu Caragea.

Acest pitac domnesc, care a fost citit cu pompa cuvenita la toate colturile cu imbulzeala din Bucuresti, la 9 ghenarie 1817, poruncea strasnic tuturor ca sa se stie: “Ca afara de domnite si de beizadele nicio alta cucoana, oricat de ingliudisita si din protipendada ar fi, nu are voie sa mai poarte straie si cumasuri de matasarie alba. Adica nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt ingaduite cu nici un chip jupanitelor. Decat numai domnestilor obraze a domnitelor Ruxandra, Ralu si Smaranda, precum si luminatiei sale, beizadea Constantin.”

Natural ca o asemenea ofensa, adusa sotiilor si fiicelor de boieri pamanteni, a provocat mare zarva printre cucoanele din protipendada.

“Venetica” de Ralu, care nu prea stralucea printr-o deosebita armonie de trasaturi a figurii, voia sa iasa la iveala prin vopseaua alba a rochiilor ce le va purta.

Multe neintelegeri familiare au urmat in casele boierilor nostri din pricina acestui nesocotit pitac al lui Voda Caragea.

Jupanitele isi acuzau sotii de slabiciune fata de Voda, care destul jacmanea poporul, ca sa nu se mai amestece in treburile muieresti …

Tuturor le era insa teama de vreun pitac de surghiun de la Voda, asa ca nu spuneau nimic si cautau pe cat se poate sa-si linisteasca suparatele jumatati.

Peste cateva zile, la teatrul de la cismeaua rosie se reprezenta in elineste “Mania lui Achile”. Juca si domnita Ralu, asa ca la reprezentatie asista si Voda, care nu lipsea de la nici una din reprezentatiile date de fata lui iubita.

Sute de lumanari de ceara (nu de seu, ca de obicei) au fost imprastiate in sala. Cu toate acestea, toate duducile si jupanitele aflate in sala sunt triste si amarate, fiindca nimeni nu le ia in seama in rochiile lor elegante, de catifea imonie, de canavat similiu, de beroza in vargute, de matase liliachie sau patlaginie, cand in loja lui Voda iti ia ochii albeata alcazului cu care erau investmantati si beizadea Constantin si surorile lui Smaranda si Ruxandra.

Iar pe scena intr-un rol de pastorita troiana, domnita Ralu e numai o spuma de dantelarie alba. Iar colanele si diamanticalele care le poarta familia lui Caragea, valoreaza cat jumatate din tara! …

In seara aceea, in casele boierilor Filipesti, Slatineni, Dudesti, Golesti, Samurcasi si multi altii, s-a petrecut o adevarata revolta. Toate boieroaicele cereau sus si tare sotilor respectivi sa ceara lui Voda retragerea pitacului. Si numai cu fagaduiala asta au putut prinde somn bietele duducute.

Dar boierii au uitat ori s-au facut a uita ca nici unul nu i-a pomenit lui Voda de aceasta pricina muiereasca.

Numai ca jupanitele nu au uitat. Mai multe zile la rand, vorniceasca Tarsita Filipescu, sotia lui Iordache Filipescu, a cutreierat casele jupanitelor prietene. Si, intr-o buna zi, intr-o sfanta duminica cu vreme frumoasa, de credeai ca e primavara, pe podul Mogosoaiei nu mai puteai trece de inghesuiala caretelor de Viena, care plimbau duducile, de la palatul Brancoveanului pana la casele Golescului.

Dar iata ca, parca la un semn, in toate britcile si saniile duducilor au inceput a li se parea prea cald. Si toate au scuturat de pe umeri malotelele de vopsea intunecata, care le-au cazut mototol la picioare. Si-au ramas toate numai in sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de matasarii albe.

Dinspre cealalta parte a ulitei venea tocmai sania domnitei Ralu, inconjurata de arnauti si ciohodari. Si era domnita investmantata numai in vopsea alba!

Cand s-au intalnit calestile – cea a domnitei cu cele ale duducilor investmantate numai in vopseaua interzisa – s-a schimbat Ralu la fata si a poruncit arnautilor sa se intoarca spre curtea noua.

Pana seara, calestile duducilor victorioase, stralucitoare de frumusete de salupurile de tot felul, dar numai albe, s-au plimbat pe Podul Mogosoaiei, calcand astfel, prin cea mai pacinica revolutie cunoscuta in istorie, porunca lui Voda.

De cum a ajuns la curte – spargand sfatul lui Voda – domnita Ralu au cerut pedepsirea duducilor care au infruntat-o, calcand cu nerusinare porunca domneasca.

Voda avea el alte griji, dar de amarnica Ralu nu putea scapa atat de usor. De aceea, a doua zi, logofatul spatariei citea la raspantii un nou pitac al lui Voda, in care poruncea zapciilor agiei, unde vor intalni duduci cu vestminte albe sa le despoaie si sa aduca hainele rupte la curte.

De frica, nicio duduca nu a mai iesit in rochii de vopsea alba, dar nici domnita Ralu nu s-a bucurat de prea mult la infrangerea revoltei. Primind vesti rele de la Stambul, intr-o buna zi, Voda Caragea cu domnitele si beizadeaua, au fugit rusinos peste munti.

Blestemul duducilor il ajunsese, pesemne!