Interferente.ro

Vineri, 11 Mai 2012 13:57

Pariul lui Pascal

Există Dumnezeu sau nu există? O întrebare care a măcinat dintotdeauna omenirea. Răspunsurile sunt dintre cele mai diverse. Unul dintre ele este şi cel oferit de celebrul Pariu al lui Pascal. Logica lui este una simplă si pune în balanţă câştigul sau pierderea. Să zicem: poate Dumnezeu există, poate nu există. Să cântărim câştigul sau pierderea pe care le-am avea dacă spunem că Dumnezeu există. Sunt două variante: dacă câştigăm, câştigăm totul, dacă pierdem, nu pierdem nimic. Deci nu mai şovăi, pariază că El există!

Sintetizat, acesta ar fi mesajul lui Pascal. Dar demonstraţia lui este una mai complexă. Putem găsi aceste frământări în “Cugetări”, scrieri ale lui Pascal care au fost descoperite după moartea acestuia, consemnate cu pana sau creionul pe hârtii de diferite dimensiuni.

“Dacă există Dumnezeu, el este infinit de neînţeles pentru că neavând nici părţi, nici margini, el nu se află în nici un fel de raport cu noi. Suntem deci incapabili să ştim ce este, nici dacă este. Acestea fiind date, cine va îndrăzni să rezolve problema? Nu noi, căci nu suntem în nici un raport cu el.

Cine va juca deci pe creştini că nu pot da un temei credinţei lor, aceia care profesează o religie de care nu pot da seamă? Aceştia din urmă declară, expunând-o lumii, că e o prostie, stultitiam; şi apoi vă plângeţi că nu vă aduc mărturii! Dacă ea ar putea fi dovedită, ei nu şi-ar mai ţine cuvântul: sunt lipsiţi de probe, dar nu de bun simţ.

– „Da, dar dacă acest lucru îi scuză pe cei care o oferă ca atare, aceştia scăpând de blamul de a vorbi despre ea fără temei, nu-i scuză pe cei care o primesc.”

– Să examinăm deci acest punct şi să spunem: „Dumnezeu este sau nu este.”

Dar de ce parte ne vom aşeza? Raţiunea nu poate hotărî nimic; există un haos infinit care ne desparte. Se joacă un joc la marginea unei asemenea distanţe infinite, în care vom câştiga faţa sau rever­sul. Pe ce veţi miza? Prin raţiune, nu puteţi miza nici pe una, nici pe alta; prin raţiune, nu veţi putea res­pinge pe nici una. Nu-i condamnaţi deci de falsitate pe cei care au ales, căci nu ştiţi nimic.

– „Nu, îi vom condamna nu pentru că au făcut această alegere, ci pentru că au făcut una; căci şi cel care a ales faţa şi cel care a ales reversul fac aceeaşi greşeală, sunt amândoi în eroare; drept ar fi să nu parieze.”

– Da, dar trebuie să pariem. Nu e după voia noastră; suntem în aceeaşi barcă. Deci pentru ce veţi paria? Să vedem. Pentru că trebuie să alegeţi, să vedem ce vă interesează, cel puţin. Aveţi două lucruri de pierdut: adevărul şi binele şi două lucruri pe care să le angajaţi: raţiunea şi voinţa, cunoaşterea şi fericirea; natura voastră are două lucruri de evitat: eroarea şi ticăloşia. Raţiunea nu va fi nici într-un fel atinsă, alegând pe una sau pe cealaltă, pentru că eşti obligat să alegi. Iată un punct lămurit. Dar fericirea? Să cântărim acum pierderea şi câştigul, afirmând că Dumnezeu există. Să discutăm aceste două cazuri: dacă e să câştigaţi, câştigaţi totul, dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic.

Pariaţi deci că există fără să ezitaţi.

– „E admirabil. Da, trebuie să pariem. Dar dacă miza e prea mare?”

– Să vedem. Pentru că este vorba de un asemenea risc de câştig şi de pierdere, chiar dacă n-aţi avea de câştigat decât două vieţi pentru una, şi tot ar trebui să pariaţi; şi dacă vor fi trei de câştigat, ar trebui să jucaţi (pentru că sunteţi obligaţi să jucaţi) şi ar fi o imprudenţă când eşti obligat să joci, să nu mizezi propria-ţi viaţă pentru a câştiga trei la un joc, unde e vorba de un asemenea risc de pierdere şi câştig. Dar e vorba de o eternitate de viaţă şi de fericire şi chiar de-ar fi o infinitate de riscuri, din care n-aţi avea decât o singură şansă, şi tot ar trebui să pariaţi pe una pentru a obţine două; şi ar fi să acţionaţi prosteşte, obligaţi fiind să jucaţi, să refuzaţi să mizaţi o viaţă pentru trei, la un joc unde din infinitatea de riscuri, numai o şansă e pentru voi, dacă e vorba să câştigaţi în schimb o infinitate de vieţi infinit de fericite...

Pentru că e vorba de o infinitate de vieţi infinit de fericite de câştigat, de o şansă de câştig faţă de un număr finit de riscuri de a pierde şi oricum ceea ce mizaţi este finit. Ceea ce înlătură orice îndoială; dacă e să câştigăm ceea ce este infinit şi pentru aceasta numărul riscurilor de a pierde este finit faţă de şansa de a câştiga, nu mai staţi la îndoială, oferiţi totul. Şi astfel, obligaţi fiind să jucăm, trebuie să renunţăm la raţiunea care ne îndeamnă să ne păstrăm viaţa; mai degrabă să mizăm pe ea pentru a câştiga infinitul apropiindu-se de noi cu paşi la fel de repezi ca şi neantul.

Căci nu foloseşte la nimic să spui că e nesigur câştigul şi sigur doar riscul şi că infinita distanţă care se află între certitudinea a ceea ce primejduieşti şi incertitudinea cu privire la ceea ce vei câştiga egalează binele finit, pe care-l primejduim fireşte, cu infinitul care este incert...

Dar nu-i aşa; orice jucător riscă o certitudine pentru a câştiga cu incer­titudine: şi totuşi risca cert finitul pentru a câştiga un incert infinit, fără a păcătui împotriva raţiunii. Nu există o distanţă infinită între certitudinea a ceea ce rişti şi incertitudinea câştigului: e fals. Există, într-adevăr, o infinită distanţă între certitudinea câştigului şi certitudinea pierderii. Dar incertitudinea câştigului este proporţională cu certitudinea a ceea ce primejduieşti, conform cu proporţia şanselor de câştig şi a riscului de pierdere.

Şi de aici vine faptul că, dacă există tot atâta risc de o parte şi de cealaltă, partida se joacă de la egal la egal şi atunci certitudinea a ceea ce primejduieşti este egală cu incertitudinea câştigului. N-are importanţă că ea se află infinit de departe. Şi astfel, miza noastră se bucură de o forţă infinită când riscăm finitul la un joc unde sunt tot atâtea şanse de câştig cât şi riscuri de pierdere, dar şi infinitul de câştigat. Şi totul este cât se poate de evident şi dacă oamenii sunt capabili de vreun adevăr, acesta este unul din ele.”

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: